Crește alarmant numărul infecțiilor respiratorii acute în rândul copiilor! Doar în data de 7 decembrie, la spitalul clinic municipal nr.1 din Capitală au fost internați 132 de copii. Totodată, săptămâna trecută, au fost înregistrate 44 de cazuri de gripă sezonieră, cu aproape 15 la sută mai mult în comparație cu săptămâna anterioară și cu peste 70% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
Părinții dar și medicii susțin că virusul evoluează în timp record, chiar și în câteva ore. De aceea, este foarte important ca la primele simptome să ne adresăm imediat la specialiști.
Administrațiile unor instituții medicale din țară confirmă că situația devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Gripa sezonieră dă mari bătăi de cap mai ales mămicilor. De exemplu, această femeie este internată la Spitalul Clinic Municipal nr.1 din Capitală împreună cu cele trei fetițe ale sale:
„Totul a pornit de la fata mijlocie. Eu bănuiesc că a luat-o de la grădiniță. Febră a făcut doar o singură dată, apoi au apărut simptome de tuse așa, cu mucozitate”.
„Am înțeles că sunt foarte mulți, dar trebuie imediat. Ei sunt mici și evoluează imediat, de la o oră la alta chiar”.
Felicia a fost internată la spital, duminică, împreună cu fetița ei de trei luni și jumătate. Femeia spune că simptomele au apărut de vreo câteva zile, însă a încercat să facă tratamentul acasă. Abia atunci când situația s-a înrăutățit, a decis să se adreseze la medic:
„Tusea uscată a început cu vreo patru zile în urmă, dar am crezut că poate se îneacă așa de la salivă, ca ea e micuță și nu știi ce are. După am văzut că sunt mai multe. Uneori, era foarte activă, dar uneori mai pasivă, așa. Am spus hai să ne ducem, să nu riscăm, pentru că dacă stai sub supravegherea medicilor e altfel, dar dacă stai acasă, riști să ai ceva mai grav”.
Iar Alina spune că, în cazul lor, primele simptome au fost febra, tusea dar și respirația îngreunată. După mai multe analize, a aflat că fetița ei are pneumonie pe ambele părți:
„Noi am încercat acasă, dar am văzut că nu facem față cu febra și se sufoca. Și am apelat la urgență. Am fost internați în reanimare și timp de o zi, deja suntem în salon, fetița se simte mult mai bine”.
Medicii spun că situația este una alarmantă, întrucât un număr atât de mare de adresări ale părinților cu copii mici nu s-a mai înregistrat până acum. Doar astăzi, la Spitalul Clinic Municipal nr.1 din Capitală au fost internați 132 de copii.
„Într-adevăr, pe parcursul la ultimele patru săptămâni, a crescut substanțial numărul de adresări a copiilor cu bronșite, cu pneumonii, cu insuficiență respiratorie, pneumonii cu forme complicate. Ca să facem față acestor adresări, am majorat în fiecare funcție numărul de paturi, ca să putem acorda asistență medicală copiilor adresați la noi în instituție”.
Același lucru îl confirmă și medicii de la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru copii din Chișinău:
„Într-adevăr, numărul a crescut, în ultimele zile. De exemplu, la ziua de ieri, am avut peste 50 de adresări. Din ei, 22 de pacienți au fost spitalizați. 31 au primit recomandații pentru tratament la domiciliu. De fapt, pacienții se internează cu infecții respiratorii acute”.
Potrivit medicilor, virusul evoluează în timp-record, chiar și în câteva ore. De aceea, este foarte important ca părinții să țină cont de anumite recomandări:
„Recomandăm părinților, în primul rând, să evite locurile aglomerate. Cu copilașii mici, plimbări la aer curat, dar nu în încăperile închise. Alimentația - conform vârstei”.
De asemenea, este foarte important ca la primele simptome, cum ar fi febra, nasul înfundat sau tusea, părinții să se adreseze imediat la medicul de familie.




































