Deconectarea consumatorilor casnici de la gaz, căldură și electricitate va fi interzisă în perioada rece a anului, adică între 1 noiembrie și 31 martie. Un proiect de lege în acest sens a fost votat joi, 8 decembrie, în Parlament, în lectura a doua, cu votul a 70 de deputați.
Potrivit autorilor proiectului, deputații Dan Perciun și Vladimir Odnostalco, scopul proiectului de lege este implementarea unor mecanisme viabile pentru reducerea riscului de deconectări de la serviciile locativ-comunale. Prevederile inițiativei legislative se extind asupra gospodăriilor casnice, în cazul în care acestora le-a fost atribuită categoria de vulnerabilitate ridicată sau foarte ridicată.
O altă condiție este ca datoria scadentă să fie executată parțial, în cuantum de 50% din suma datorată pentru perioada curentă de facturare – în cazul gospodăriilor casnice cu grad de vulnerabilitate foarte ridicată și 60% – cu grad de vulnerabilitate ridicată.
Totodată, suma cumulativă a datoriei acumulate în perioada rece a anului nu trebuie să depășească 5 mii de lei pentru energia termică și gaze naturale și 1500 pentru energia electrică.




































