Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1724: Atacuri masive, lupte grele, risc în Marea Neagră și 3 rezultate. Putin ar avea un plan cu Moldova

Procurorii au finalizat urmărirea penală în privința fostului vicepremier, Mihai Moldovanu: Riscă până la 7 ani de închisoare

radiochisinau_14e07157fd7a59399c9a9243f5225131
22 decembrie 2022, ora 14:27

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală în privința unui ex-șef al Direcției sănătate publică a Primăriei municipiului Chișinăului, Mihai Moldovanu, depistat cu o diferență de peste 8 milioane lei între veniturile declarate și cele reale.

Mai exact, procurorii PCCOCS au stabilit că acesta a introdus de cinci ori date false în declarația de avere și interese, în perioada 2015-2019. Acestea vizau suprafețe de teren indicate diminuat, omiterea indicării averii concubinei și calității lui de asociat al unei companii cu activitate în domeniul în care acesta lucra în Primărie, omiterea indicării unui împrumut de aproape trei milioane lei în valută străină și alte falsuri în declarația de avere și interese. 

Mai mult, în debutul perioadei infracționale investigate, autoritatea de integritate a constatat conflictul de interese al acestuia la adoptarea unei decizii a Consiliului municipal Chișinău, cu privire la darea în locațiune a unor încăperi.

Diferența dintre veniturile și cheltuielile sale devine și mai izbitoare atunci când este contrapusă salariului lunar de bază primit atunci de acesta, în sumă de 5000-6000 lei. Deși acesta nu-și recunoaște vinovăția, cumulul de probe incluse în dosar demonstrează contrariul. Mai mult, învinuitul a întreprins măsuri anticipate de inducere în eroare a investigațiilor. 

Spre exemplu, acesta i-a vândut ginerelui o parte dintr-un teren de construcții contra unei sume impunătoare de bani, pe care acesta nu ar fi putut-o deține coraportat la veniturile obținute; precum și a întocmit o recipisă privind un împrumut de la o rudă apropiată, deși aceasta nu deținea un astfel de potențial financiar.

Deși acesta se prevalează de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, la solicitarea procurorilor PCCOCS, au fost aplicate sechestre asupra averii acestuia – casa de lux din Chișinău și terenul adiacent, precum și automobilul de lux. 

Potrivit legii, faptele investigate se pedepsesc cu amendă de până la 400.000 lei sau cu închisoarea pentru un termen de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

TV8 amintește că o investigație pe acest caz a fost realizată la Cutia Neagră Plus. Eroul este fostul Șef al Direcției Sănătate a Primăriei Municipiului Chișinău, tot el fost deputat și ex-vicepremier pe probleme sociale, Mihai Moldovanu. Astăzi, acesta este acuzat de unul dintre partenerii săi de business de atac raider asupra unei afaceri de milioane.

Totul a început în 2014,  când medicul Serghei Bejenari era în căutarea unui spațiu potrivit  pentru lansarea unei clinici oftalmologice. Mihai Moldovanu s-a oferit să-l ajute, în schimbul unei cote-părți din business. La 7 ani de atunci, după ce afacerea a crescut și a devenit profitabilă, partenerul de business îl acuză pe Moldovanu că ar încerca să pună mâna pe afacere, prin intermediul unor procurori și judecători pe care i-ar influența.

În ultima săptămână a anului 2014, Consiliul Municipal Chișinău a adoptat o decizie prin care a oferit în arendă unei companii private, proaspăt create, două etaje dintr-un bloc al Spitalului municipal pentru copii nr. 1, situat în centrul capitalei, pe strada S. Lazo. În spatele acestei decizii se ascunde o întreagă schemă de folosire a unui bun public în interesul șefului de atunci al Direcției municipale sănătate, Mihai Moldovanu. 

Fiica lui Moldovanu, fondatoare a firmei

Firma care a primit în arendă spațiul, SRL MedClinic International, a fost fondată pe 6 noiembrie 2014, având doi asociați: Angela Bejenari, soția lui Serghei Bejenari, cu cotă parte de 67% –  și jurnalista Cristina Moldovanu, fiica lui Mihai Moldovanu, cu o cotă de 33%. Administrator al firmei la acel moment era Serghei Bejenari.

A doua zi de la fondare, compania a solicitat Primăriei mun. Chișinău să-i fie oferite în chirie spații în clădirea spitalului pentru a deschide o clinică oftalmologică. Deși presa de investigații a scris atunci că Mihai Moldovanu ar fi lobbat în Consiliul Municipal Chișinău interesele acestei companii de a obține în arendă clădirea, și demnitarul, și acționarii companiei au negat acest lucru. 

„Nu-mi aparține. Cum să-mi aparțină mie? Pot fi verificate aceste lucruri”, declara în februarie 2018, Mihai Moldovanu într-un reportaj realizat de Prime TV.  

„Nu este proprietar altcineva decât mine. Ceea ce ziceți dumneavoastră că este privată, nu este nimic privatizat, asta este în chirie”, declara atunci și Serghei Bejenari, coproprietarul „MedClinic International”.

Astăzi, Serghei Bejenari recunoaște că totul a început cu un târg pe care el l-a avut cu Mihai Moldovanu și dezvăluie întreaga schemă.

Târgul dintre Moldovanu și Bejenari

„I-am zis că mi-ar trebui o clinică cu o suprafață de minimum 500-1000 de metri pătrați unde aș putea să fac și să prestez aceste servicii. În acel moment am văzut că i s-o aprins și dumnealui  becușorul referitor la acest proiect, și interesul, și a zis că o să analizeze posibilitatea de a ne aloca acest spațiu. M-a întrebat: „da nu ai nevoie de partener”? Eu i-am refuzat și am zis că nu, chiar sincer așa a fost, puteți să-l întrebați”, își amintește Bejenari. 

Cu toate acestea, Moldovanu pare să îl fi convins pe Bejenari să îi ofere o parte din acțiunile companiei.  Omul de afaceri susține că asta practic a fost condiția pentru a intermedia obținerea contractului de arendă. 

„Mi-a zis: „din caz că n-ai să accepți propunerea mea atunci cu garanție cam complicat în oraș să găsești altceva, dându-mi de înțeles că alte clădiri nu prea sunt. Așa mi-a dat de înțeles că ar fi mai bine să colaborăm și să mergem împreună că așa va fi mai ușor și totodată voi fi scutit de niște credite. A zis că nu va apărea, dat fiind faptul că era persoană publică, nu va apărea în firmă și a propus așa, ca să fie fiica dumnealui ca persoană apartenentă în acest business”, continuă să povestească fondatorul „Med Clinic Internațional”.  

Arendă în centrul Chișinăului cu 23 lei pentru un metru pătrat

După ce s-au înțeles cum să împartă cotele de acțiuni în companie, în regim de urgență, peste doar o lună, „MedClinic International” a semnat contractul de arendă pentru anexa Spitalului pentru copii de pe str. Serghei Lazo, pe un termen de 25 de ani. Iar prețul a fost stabilit atunci de 23 de lei pentru un metru pătrat, de  6 ori mai puțin decât media pe piață în acea zonă de centru. 

Contractul de dare în chirie a acelor spații din cadrul spitalului pentru copii a fost criticat dur, trei ani mai târziu, de către fostul director al Spitalului pentru copii „Valentin Ignatenco”.  La una din ședințele Consiliului Municipal Chișinău din 2018, Nicolae Starciuc l-a acuzat pe Mihai Moldovanu că și-ar fi construit o clinică privată în locul blocului de terapie intensivă al Spitalului pentru copii nr. 1.

NICOLAE STARCIUC, ex-director Spitalul „Valentin Ignatenco”: „El a furat de la copii terapia intensivă pentru că de când a făcut reforma bine chibzuită că Spitalul Nr 1 trebuie să fie pentru copii până la trei ani, unde cel mai des se întâmplă decesele, Moldovanu și-a luat lui 500 de metri de teritoriu unde a distrus terapia intensivă mai departe a făcut un spital de nimic. A demolat secția de terapie intensivă și reabilitare pe teritoriu și a construit un castel al lui”. 

Afacerea cu darea în arendă a acestui spațiu i-a adus bătăi de cap lui Moldovanu și în 2015, când Comisia Națională de Integritate a stabilit că funcționarul municipal a comis un conflict de interese în avantajul clinicii în care fiica sa se regăsea ca asociat. Imediat după această decizie a CNI, familia Moldovanu se retrage pe un timp din afacere, dar revine peste un an în persoana unei rude a demnitarului, Vitalie Ursul.Crește considerabil și cota de acțiuni atribuită acestuia, de la 33 %, cât avea fiica lui Mihai Moldovanu, la 45 %. Tot în acea perioadă de timp, în clinică se fac cele mai mari investiții: reparații, procurări de echipamente. 

Moldovanu devine oficial proprietar a celor 45 % din acțiunile clinicii oftalmologice abia în 2019, după ce renunță la toate funcțiile publice. În acte, acesta indică că a cumpărat pachetul de acțiuni de la ruda sa cu 3,4 milioane de lei. Tot atunci, insistă ca Serghei Bejenari să renunțe la funcția de administrator  al firmei, fiind înlocuit cu Sergiu Pogorevici, o persoană de încredere a lui Mihai Moldovanu. 

Acuzații reciproce între partenerii de afaceri

In pofida faptului că, oficial, până în 2019 nu a avut nicio legătură cu „MedClinic”,  Bejenari dă asigurări că fostul șef al Direcției sănătate s-a implicat activ în gestionarea companiei din primele zile de la fondare. 

SERGHEI BEJENARI, coproprietar, SRL MedClinic International: „Cam o dată în lună minimul aveam ședință unde dumnealui se implica în toate.  Aveam niște întâlniri unde noi discutam ce planuri avem, ce tehnică cumpărăm, ce investiții mai facem, așa a fost.În unele din discuții dumnealui tot mai insistent și mai insistent că clădirea e aportul dumnealui, că aportul acesta ar fi vreo sută de mii”. 

Disensiunile dintre cei doi acționari au pornit exact de la subiectul investițiilor făcute în companie. Potrivit lui Bejenari, ar fi vorba de milioane de lei. 

„Din cifrele pe care le-a depus Cristina și împreună cu Ursul Vitalie, la capitolul împrumuturi a fost în jur de vreo două milioane și două sute, asta sunt împrumuturi, și la capitolul capital social undeva un milion și vreo șase sute de mii, pot să mă greșesc un pic. Din partea mea au fost împrumuturile în jur de vreo 3 milioane și jumate și investiția în capitalul social cam în jur de vreo 4 miloane și șapte sute de mii”.  

La rândul său, Moldovanu refuză să spună de unde a luat bani pentru investiții  în companie și despre ce sumă este vorba.

„- Câți bani ați investit prin fiica dumneavoastră?

-  La fel, acest subiect face parte din ancheta penală”.  

Astăzi, cei doi parteneri de afaceri sunt subiecți ai mai multor anchete penale și dosare civile, acuzându-se reciproc de fraude și încercări de preluare a firmei. Mihai Moldovanu cere excluderea din afacere a asociatului Serghei Bejenari,  invocând gestionarea frauduloasă a mijloacelor financiare ale firmei. De exemplu, Bejenari ar fi procurat utilaje de mare valoare prin intermediul altei firme care îi aparține, despre care Moldovanu spune că ar fi o firmă căpușă. 

La rândul său, Bejenari se apără, acuzându-l pe fostul demnitar că vrea să preia întreaga afacere pe bănuți. 

MIHAI MOLDOVANU: „Problemele și conflictul dintre noi a apărut în iulie 2021 când eu am solicitat un audit, un audit extern pe perioada când dl Bejenari a ocupat funcția de administrator. Deci în urma acestui audit extern, care a scos în evidență mai multe delapidări și evaziuni din partea lui Bejenari Serghei în proporții deosebit de mari, am inițiat câteva proceduri penale și civile, care urmează ca instanțele să se expună și să dea aprecieri pe marginea acestor delapidări și abuzuri care au fost făcute de către domnul Bejenari. Ce ține de procedura penală nu pot să mă expun pentru a nu prejudicia mersul anchetei”. 

SERGHEI BEJENARI: „Discuțiile din loiale au devenit în discuții agresive, cu amenințări, cu propuneri: „dă-mi 500 de mii că eu plec”. Pe urmă s-au schimbat invers în moment când mi s-o propus să rămân în afacere, dar să-i mai dau, pe lângă faptul că-mi micșorează cota de apartenență până la 40%, să îi dau și 300 de mii de euro. Deci asta a fost cireașa de pe tortă. I-am spus: „gata Mihai, în așa variantă eu o să te dau în judecată pentru  faptul de nevărsare a banilor, pentru faptul că mă teroriza, mă fila, mă amenința”. Soția dumnealui și dumnealui în persoană proprie aveau o firmă de detectivi. Când am văzut amenințările astea ca un lucru regulat, unde eram amenințat și cu business-ul meu de bază, ca o să-mi distrugă „Interoptic”-ul, real în față: îți distrug și businessul ăsta  și businessul Interoptic, dacă nu vei face ceea ce-ți cer”.  Dar îmi cerea cert și clar din majoritar să devin minoritar, pachetul de control să-l cedez lui și încă bani să-i mai dau pentru falsurile pe care încerca să le pună pe foaie.  

MIHAI MOLDOVANU: „Iată tot ce declară domnul Bejenari acum se află în materialele unei anchete penale care va demonstra toate aceste lucruri, e corect sau nu e corect”. 

Referindu-se la aceste anchete penale, Bejenari susține că Moldovanu ar avea o influență mare asupra oamenilor legii: „Cum pot să mă simt în siguranță în momentul în care înțeleg că toate amenințările celea care erau atunci făcute și bătăile cu pumnul în piept ale dl Mihai Moldovanu, unde îmi zicea la un moment dat că el nu se teme de nimic, că absolut oricare întrebare va fi rezolvată în favoarea lui și nu altfel, eu înțeleg că așa și se petrece”. 

A vândut fiicei cota-parte din casă cu 3 milioane de lei

Mihai Moldovanu s-a aflat anterior de mai multe ori în atenția publică. Presa a scris despre averea impresionantă a familiei Moldovanu, obținută în perioada când lucra la stat. Mihai Moldovanu a fost coproprietar în alte două companii, ambele activând în pierdere în ultimii ani. În 2019, a vândut cu 600 de mii de lei cele 40% cotă parte pe care le deținea în Agrovas Impex SRL. Iar cealaltă firmă, Avisalim SRL, unde Mihai Moldovanu deține 47%, este în pierdere. Unica afacere prosperă care aduce venituri de milioane este MedClinic International SRL.  

Potrivit declarației din anul 2019, Mihai Moldovanu a obținut 3 milioane de lei din vânzarea a jumătate de casă ginerelui său. Pe numele lui Mihai Moldovanu mai sunt înscrise trei apartamente dobândite în anul 2003.   

ANDREI BORDIAN, reporter „Cutia Neagră Plus” : „În această casă din sectorul Botanica al capitalei a locuit Mihai Moldovanu cu prima sa soție. În 2019, acesta a vândut cota-parte din imobil cu 3 milioane de lei. Iar cumpărători au fost fiica sa Cristina și ginerele Alexandru Pleșca, fiul fostului ministru al Apărării, Valeriu Pleșca”.

Mihai Moldovanu refuză să vorbească despre imobilele pe care le deține în capitală.

MIHAI MOLDOVANU: „Toată informația este publică și dvs puteți vedea toate tranzacțiile pe care le-am făcut. Sunt și nume. Nu este secret nimic”. 

În 2017, Mihai Moldovanu a fost surprins de jurnaliști că locuia într-o altă casă de lux, împreună cu Mihaela Iacob, și ea bugetară la Primăria Chișinău. Cei doi au negat atunci că au participat financiar la construcția casei, care era înregistrată pe părinții pensionari ai Mihaelei Iacob. În 2020, casa a ajuns oficial în proprietatea lui Mihai Moldovanu și a soției sale, care au primit prin donație câte jumătate cotă-parte din imobil. Mihai Moldovanu si Mihaela Iacob sunt posesori și a unor mașini scumpe - o „Volvo” și o „Kia Sportage”. 

 „- Dumneavoastră dacă o să accesați  informațiile pe portalurile accesibile care țin de informații cu privire la bunuri, la tot tot ce vă interesează o să primiți această informație.

 - Noi vrem să știm dacă într-adevăr ați primit o jumătate de casă cadou.

 - Da ce-i scris acolo?

 – Contract de donație.

 - Păi dacă-i donație înseamnă că-i donație. Dvs cred că ați citit documentul”. 

ANI va verifica averea lui Moldovanu

La sfârșitul anului trecut, după ce Autoritatea Națională de Integritate a primit o sesizare, a decis să inițieze un control pe numele lui Mihai Moldovanu  pentru verificarea averii dobândite în perioada în care a deținut o funcție publică. În urma verificării prealabile, inspectorul de integritate a constatat că în perioada anilor 2013-2019, Mihai Moldovanu, împreună cu membrii familiei sale, au dobândit bunuri și au suportat cheltuieli de aproape 6 milioane și jumătate de lei. Inspectorul de integritate a considerat că există o bănuială rezonabilă că ar fi o diferență substanțială între averea deținută de Mihai Moldovanu și și veniturile obinute în perioada în care a fost subiect al declarării.

MARIA DASTIC, purtător de cuvânt al ANI: „În luna noiembrie 2021 a venit o sesizare la Autoritatea Națională de Integritate. Ea a fost transmisă în mod normal către inspectoratul de integritate și în 15 zile inspectorul de integritate căruia i-a fost distribuită această sesizare, a verificat conținutul și în verificarea prealabilă a considerat că este oportun de a iniția o procedură de control pentru a stabili toate circumstanțele descrise în plângere. Acum ne aflăm la etapa în care inspectorul de integritate înaintează demersurile necesare care instituțiilor vizate, inclusiv la angajatorul acestui subiect al declarării - la Direcția Sănătate a Consiliului Municipal Chișinău. Pe parcursul controlului, inspectorul de integritate va analiza tote circumstanțele, acuzațiile aduse în plângerea care a fost înaintată și după ce va fi luat și punctul de vedere al subiectului controlului, acesta va lua o decizie dacă  s-a încălcat sau nu legislația specială ANI la declararea averii”. 

Mihai Moldovanu a lucrat aproape toată viața sa la stat. Din 1993 până în 2007 - medic în Policlinica Aparatului Guvernului. Ulterior șef al Direcției Sănătate din cadrul Consiliului Municipal Chișinău. Apoi deputat și vicepremier. În toată această perioadă de timp, veniturile oficiale ale lui Moldovanu nu au depășit 10 mii de lei pe lună, cu excepția ultimului an lucrat la Primărie. 

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, este invitatul de duminică al emisiunii „Cutia Neagră PLUS”. Cât gaz ar putea Ucraina să livreze Republicii Moldova în această iarnă și la ce preț? Poate Ucraina să ne ajute la detectarea și neutralizarea dronelor rusești? Care este situația reală de pe front și cum vede Kievul soluționarea conflictului transnistrean în actualul context regional? Aflați la Cutia Neagră PLUS de la TV8.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente