Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu ironizează pe seama primarului general al Capitalei, Ion Ceban. „Trăiască alternativa”, a scris Spînu pe pagina sa de Facebook.
După ce socialistul Ceban a anunțat că lansează Mișcarea Alternativă Națională, fără să ofere și alte detalii, Spînu a scris ironic că ar fi bine să lanseze și el o mișcare, care ar avea cu ce se ocupa în Capitală.
„M-am gândit că înainte de Anul Nou e timpul să lansez Mișcarea Alternativa pentru Chișinău. Alternativa pentru Chișinău se va ocupa de criza ambuteiajelor, deszăpezirea străzilor, lupta cu mafia imobiliară, suport pentru asociațiile locative, și da, mai mult SmartCity. Trăiască alternativa!”, a scris Spînu.
Nu este pentru prima dată când cei doi își aruncă replici acide. Anterior, Ceban l-a numit pe Spînu „prințes al gazelor”, iar ultimul le-a sugerat cetățenilor „să nu fie ca Ion” chiar dacă se enervează.