Spicherul Parlamentului, Igor Grosu, a fost ales președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Grosu a fost desemnat lider al formațiunii politice la cel de-al treilea Congres, care a avut loc duminică, 15 mai. Acesta a fost singurul candidat la această funcție.
„PAS încă o dată a demonstrat că este o putere, un partid democratic, disciplinat și unit și vă felicit pentru lucru ăsta. Cu această echipă mergem, mergem în trei lupte mari - locale, prezidențiale în 2024 și în 2025 - alegeri parlamentare”, a spus Igor Grosu.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a fost aleasă prim-vicepreședintă a formațiunii, iar Artur Mija - secretar general PAS. Au fost aleși, de asemenea, 10 vicepreședinți.
Vicepreședinți pe politici: Mihai Popșoi, Sergiu Litvinenco, Dan Perciun, Andrei Spînu, Virgiliu Pâslariuc, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Radu Marian, Olesea Stamate, Vladimir Bolea, Ina Coșeru.
Vicepreședinți pe construcţie de partid: Doina Gherman, Veronica Roșca, Ion Groza, Lilian Carp, Adrian Baluțel, Larisa Voloh.
Membri ai Biroului: Oazu Nantoi, Vasile Grădinaru, Roman Cojuhari, Ana Calinici.
De asemenea, au fost aleși 7 membri ai Biroului Permanent Național: Petru Frunze, Andrian Cheptonar, Liliana Grosu, Podreanu Alexei, Larisa Novac, Valentina Manic, Angela Munteanu-Pojoga.
PAS a fost creat în 15 mai 2016 și este, în prezent, partidul care deține majoritate parlamentară. De la fondare, până în 2020, PAS a fost condus de actuala șefă a statului, Maia Sandu.