Pâinea s-ar putea scumpi din nou. O spun mai mulți brutari din țară, care vor decide asta imediat cum vor primi facturile la curent, după ultima creștere a tarifelor. Astfel, prețul pâinii și a altor produse de panificație va crește, în medie, cu 10%. Proprietarul unei brutării din satul Bardar susține că singura soluție în calea majorărilor ar fi subvențiile din partea statului.
„Ne este foarte greu. Noi am zis să vedem efectiv care vor fi costurile, care vor fi posibilele subvenții ca să înțelegem unde vom ateriza, dar estimăm minim 10 la sută, dar mă tem să nu fie și peste 20 la sută”.
Victor Nistorică, proprietarul brutăriei, spune că, deși pâinea este un produs de primă necesitate, o nouă majorare este inevitabilă, din cauză că prețul materiei prime a crescut foarte mult, iar scumpirea carburanților a majorat și cheltuielile de transport:
„Avem creșteri de la 30 la 50 la sută în cea mai mare parte a produselor, dar avem și ingrediente care s-au dublat. Un exemplu este prețul la ouă, care acum două luni era până în doi lei, iar acum este aproape patru lei, deci dublat.”
Brutarii vor recurge inevitabil la scumpiri, chiar dacă admit că, odată cu asta, ar putea scădea rata vânzărilor.
„Ne așteptăm, dar sperăm totuși fiind într-o categorie de consum de bază cum este pâinica, plăcinta, mai vin produsele de sărbători, de Crăciun și de Revelion sperăm să nu ne impacteze atât de mult. Dar cu experiența anilor trecuți se poate întâmpla în acest sezon să fie o reducere în acest sezon pe care noi deja o simțim.”
Proprietarului brutăriei admite că prețurile mai mari vor tăia și din volumul vânzărilor peste hotare.
„Produsele noastre sunt cerute și așteptate și deja ajunse în cel puțin în România. Sunt apreciate pentru calitatea lor, iar noi pentru ca să le menținem calitatea trebuie să folosim ingrediente de calitate și respectiv avem un const mai înalt. Și ne este greu pentru că în această perioadă de incertitudine suntem în proces de negociere cu clienții, afișăm un preț care peste două, trei luni nu mai este valabil și atunci trebuie să reluăm de la capăt”.
Victor Nistorică crede că o soluție pentru evitarea scumpirilor ar putea fi acordarea subvențiilor din partea statului. Acestea ar trebui să acopere 30- 50% din costul facturilor brutăriilor, astfel ca acestea să supraviețuiască.
„Nu am auzit nimic vehiculându-se despre compensări pentru persoanele juridice. Or, la noi sezonul de consum intens de gaz și electricitate și de asemene de încălzire a încăperilor pentru că încercăm să păstrăm condiții decente de muncă. Abia urmează acest sezon și de asta sperăm că cel puțin pe modelul anului trecut sau poate chiar mai bine vor fi compensări și pentru persoanele juridice și mai ales în sectoarele critice”.
„Doar în contextul crizei energetice și a scumpirii materiilor prime. Ținând cont că la noi cam 80% din producție este produsă pe liniile funcționale doar pe curent electric a fost inevitabil pentru noi”, susține Nicolae Lica, director comercial Combinatul de Panificație Bălți.
Am încercat să luăm legătura și cu administrația celui mai mare combinat de panificație, Franzeluța, pentru a afla dacă urmează sau nu să-și scumpească produsele, însă responsabilii au refuzat să ne ofere informații. Potrivit ultimelor calcule ale Biroului Național de Statistică, prețul la pâine în luna octombrie, comparativ cu aceeași lună a anului 2021 a crescut cu 36,80%, în timp ce prețurile medii de consum în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021 au crescut cu 34,62%, inclusiv la produse alimentare cu 36,23%, mărfuri nealimentare cu 21,78% și servicii prestate populației cu 52,65%.