Centrul Național Anticorupție (CNA), constată mai multe riscuri de corupție ce țin de domeniul ocrotirii de stat a monumentelor. În cadrul unui studiu, experții anticorupție au analizat activitatea Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI) și au identificat mai multe amenințări, care apar la etapa de examinarea și adoptare a deciziilor.
Una dintre principalele concluzii formulate de CNA, este că odată cu schimbarea, înainte de termen, a componenței CNMI, numărul proiectelor avizate s-a majorat de la 47% la 95%.
„Analiza a identificat 15 cazuri în care vechea componență a Consiliului a respins, cel puțin o dată, proiectele solicitanților, iar noua componență a acceptat avizarea acestora. Studiul arată că, în mare parte era vorba despre edificarea unor construcții în zonele istorice ale capitalei, reconstrucția unor anexe la monumente sau restaurarea fațadelor unor clădiri cu statut protejat”, se menționează în comunicatul instituției.
Respectiv, experții indică asupra faptului că „atribuțiile CNMI se pot intersecta, prin natura lor, cu interese private”.
”Potrivit analizei, 20 dintre cei 26 de membri ai CNMI au fost fie fondatori, fie factori de decizie la 9 întreprinderi de stat și 18 companii private, inclusiv din domeniul arhitectural. Astfel, membrii Consiliului ar avea legături cu mediul de afaceri”.
Totodată, conflictele de interese nu sunt consemnate în procesele-verbale ale ședințelor CNMI, așa cum prevede Regulamentul de organizare și funcționare a instituției. În consecință, există pericolul ca în procesul adoptării deciziilor să fie promovate interese private, fapt ce constituie un risc major de corupție, se mai indică în studiu.