Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"

/VIDEO/ Cum a decis Dragalin să participe la concursul pentru șefia PA: Evită să spună dacă a fost încurajată de vreun demnitar de stat

24 noiembrie 2022, ora 21:38

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, evită să spună dacă a fost încurajată de vreun demnitar de stat să participe la concursul pentru șefia PA. Aceasta a mai precizat că a decis să aplice după ce a discutat cu membri de familie, colegi de lucru, mentori. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 24 noiembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Am urmărit când în Parlament a trecut legea care a schimbat calificarea, a permis persoanelor care au experiență peste hotare să aplice la funcția de procuror. M-am gândit la opțiunea dacă aș fi interesată să aplic. 

După asta, am vorbit cu persoane din viața mea, membri de familie, colegi de lucru, mentori, prieteni și după multe luni, am luat decizia să aplic. Nu a fost ușor să iau așa decizie, dar am decis totuși să aplic pentru a participa la concurs. M-au încurajat multe persoane să aplic”, a menționat Dragalin.

Totodată, aceasta a negat că în 2019, i s-ar fi propus să aplice pentru funcția de procuror general.

Demnitari de stat, în vizorul Procuraturii Anticorupție. Dragalin: „Primim plângeri, sunt examinate, nu contează partidul politic”
Dragalin, despre scurgerile de informații de pe Telegram: „PA nu va citi zeci de mii de mesaje, nu știm dacă sunt adevărate”
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"
/VIDEO/ Cum a continuat schema de la ASP după fuga lui Plahotniuc din Moldova: Conexiunile cu Andronachi și Vîlcu
/VIDEO/ Cum a continuat schema de la ASP după fuga lui Plahotniuc din Moldova: Conexiunile cu Andronachi și Vîlcu
/VIDEO/ Altercații și îmbrânceli pe scări la Procuratura Generală: Momentul în care o bătrână e doborâtă de un bărbat
/VIDEO/ Altercații și îmbrânceli pe scări la Procuratura Generală: Momentul în care o bătrână e doborâtă de un bărbat
/VIDEO/ Anvelopele nimănui: Mormane de cauciucuri sunt aruncate prin râuri și păduri! Doar 2000 de tone se reciclează
/VIDEO/ Anvelopele nimănui: Mormane de cauciucuri sunt aruncate prin râuri și păduri! Doar 2000 de tone se reciclează

Câte persoane au participat la protestul organizat de Partidul Șor pe 28 noiembrie: Unele „instigau la dezordine”

Foto simbol
28 noiembrie 2022, ora 19:49

Circa 3.800 de persoane au participat la protestul organizat luni, 28 noiembrie, de Partidul Șor. Potrivit Poliției, încă de la începutul protestului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare a situației.

Totodată, cerințele legale ale organelor de forță au fost ignorate, fiind depistate în mulțime persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului și cu comportament dubios. 

Oamenii legii au documentat mai multe încălcări admise de participanții la protest. Au fost întocmite 11 procese-verbale pentru contravenții ce atentează la ordinea și securitatea publică. 

Oamenii legii amintesc că „persoanele care nu respectă conduita impusă de legea cu privire la întruniri și instigă sau comit acte de violență vor purta răspundere conform legislației. 

Totodată, organizatorii protestului, pentru faptele admise în cadrul acestuia, în funcție de caracterul și prejudiciul cauzat, sunt pasibili de răspundere în baza Codului Contravențional/ Penal”.

Protestul din fața Procuraturii Generale a luat sfârșit: Circulația transportului de pe bulevardul Ștefan cel Mare, reluată
/VIDEO/ „Scutul Poporului”, prezent la protestul din fața PG: Cine sunt bărbații îmbrăcați în uniformă și scumpi la vorbă
Energia electrică s-ar putea scumpi din nou: Care sunt tarifele solicitate de Premier Energy și FEE Nord
/DOC/ Energia electrică s-ar putea scumpi din nou: Care sunt tarifele solicitate de Premier Energy și FEE Nord
„Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
/VIDEO/ „Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 273: Atac masiv cu rachete și pană de curent uriașă în Moldova. UE declară Rusia „sponsor al terorismului”
Război în Ucraina, ziua 273: Atac masiv cu rachete și pană de curent uriașă în Moldova. UE declară Rusia „sponsor al terorismului”
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram