Noua lege promulgată sâmbătă, 21 februarie, de liderul rus Vladimir Putin obligă operatorii de telefonie mobilă să întrerupă serviciile la simpla cerere a Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), fără a mai fi necesară aprobarea guvernului sau a președinției, potrivit EFE citată de Hotnews.
Documentul care modifică Legea comunicațiilor a fost publicat pe portalul de informații juridice al guvernului rus, după ce a fost aprobat săptămâna aceasta de ambele camere ale parlamentului federal — Duma de Stat și Consiliul Federației.
Noua legislație stipulează că operatorii nu vor fi responsabili față de clienți pentru întreruperea serviciilor de telefonie mobilă, dacă tăierea se face la cererea FSB.
În varianta finală a legii a fost eliminată prevederea din prima versiune a proiectului, care condiționa solicitările FSB de o fundamentare din partea președintelui sau a guvernului. Astfel, serviciile de securitate vor putea cere restricționarea comunicațiilor fără a mai fi necesară intervenția administrativă a liderului de la Kremlin sau a executivului.
Deși autoritățile ruse justifică aceste măsuri prin atacurile constante ale dronelor ucrainene, activiștii independenți avertizează că deciziile de deconectare la nivel federal sau regional ar putea fi arbitrare.
Potrivit media locale, jumătate din regiunile rusești se confruntă deja cu întreruperi aproape zilnice ale conexiunii la internet, chiar dacă majoritatea zonelor afectate nu se numără printre principalele ținte ale Kievului.
Odată semnată de președinte, legea va intra în vigoare în termen de zece zile de la publicarea în Monitorul Oficial rus. În ultimii patru ani, cenzura digitală a Kremlinului a dus deja la restricționarea a zeci de mii de site-uri și rețele sociale.
Recent, presa rusă a anunțat că pe 1 aprilie va fi blocată definitiv rețeaua Telegram, a cărei încetinire a provocat deja nemulțumiri inclusiv în rândul bloggerilor militari și al trupelor ruse care o folosesc pe front. În 2018, o tentativă similară de a bloca Telegram a eșuat după ce platforma a reușit să ocolească restricțiile tehnice.