Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, susține că decizia ca noile tarife la gazele naturale să fie aplicate retroactiv, începând cu 1 ianuarie, este una perfect legală. Ba mai mult, aceasta se arată indignată de unii politicieni care, după părerea sa, folosesc în mod cinic criza gazelor sau pe cea din domeniul sănătății pentru a-și face capital politic.
„Îmi pare rău când politicienii în mod cinic folosesc această situație dificilă, acum când avem criza energetică, criza în domeniul sănătății și încearcă să-și facă capital politic pe nevoile oamenilor”, a declarat Natalia Gavrilița.
Potrivit ei, în contextul în care decizia a fost luată în cadrul Comisiei Situație Excepționale, aceasta intră în împuternicirile acordate de Parlament.
„Vă reamintesc că noi operăm în contextul juridic al unei situații de urgență care este menită să asigure că toți consumatorii au acces la gaze naturale și nu rămân fără încălzire în plină iarnă. Această decizie este perfect legală și cred că toți consumatorii vor putea urmări deznodământul acestei acțiuni”, a mai spus prim-ministra în cadrul unei conferințe de presă.
Între timp, primarul Capitalei, Ion Ceban a fost la Curtea de Apel Chișinău și a depus cererea prin care a dă în judecată Guvernul pentru decizia de aplica tariful la gaz retroactiv. Acesta a mai declarat că mâine, 1 februarie, va merge și la procuratură pentru a depune o plângere împotriva deciziei.
„Din cauza prostiei guvernanților, plătim peste 300 de milioane de lei suplimentar, bani din care Primăria ar fi procurat încă 110 autobuze noi, ar fi reparat toate trotuarele din centrul capitalei, ar fi reparat capital 3 străzi similare străzii Albișoara, s-ar fi reparat și redeschis toate școlile închise anterior de Maia Sandu”, a mai declarat Ion Ceban.