O nouă ședință de judecată în dosarul asasinării lui Alexei Veretca, crimă ce a avut loc în Codrii Orheiului în anul 2012, la care ar fi participat fostul deputat democrat Constantin Țuțu, Oleg Pruteanu, alias Borman și Ion Corcodel, singurul care a fost până acum condamnat. La ședință a a venit și activistul civic Pavel Grigorciuc.
Acesta s-a prezentat la Curtea de Apel cu o procură din partea soției lui Alexei Veretca, care l-ar împuternici să o reprezinte în instanța de judecată în dosarul asasinării soțului ei. Femeia s-ar afla de mai mult timp la muncă peste hotare. Magistrații urmează să decidă dacă îl acceptă pe Grigorciuc drept succesor al părții vătămate.
Pavel Grigorciuc a adus cu el și o coroană funerară, pe care intenționa să i-o ofere lui Constantin Țuțu, în memoria lui Alexei Veretca, care a murit după ce a fost împușcat în anul 2010.
Ședința a fost amânată în cele din urmă. Magistrații și-au luat timp pentru a examina cererea de recuzare a completului, depusă de inculpatul Ole Pruteanu. Acesta susține că Eduard Rudenco, avocatul familiei lui Alexei Veretca, ar avea influențe asupra unuia dintre judecătorii care examinează dosarul, Avocatul susține însă că dimpotrivă, se află în relații ostile cu magistrata. Rudenco mai atenționează că cei implicați în dosar ar putea să nu mai fie trași la răspundere deoarece a expirat termenul de prescripție, acest lucru fiind posibil doar dacă procurorii vor cere recalificarea infracțiunii.
Crima a avut loc în anul 2012 lângă restaurantul „Doi Haiduci” din Codrii Orheiului când un grup de persoane printre care și campionul K1 Constantin Ţuţu, au participat la o încăierare.
Alexei Veretca, alias „Krasavcik”, a fost ucis pe loc, iar fostul poliţist Iurie Matcovschi, care era împreună cu victima, a fost rănit. După 10 ani de la producerea tragediei, o singură persoană a fost condamnată, Ion Corcodel, care a admis că el a fost cel care l-a împuşcat pe Veretca. Țuțu a fost achitat de Curtea de Apel Chișinău, instanța considerând că acesta a fost doar un martor al celor întâmplate în aprilie 20012.
































































