Pe 24 februarie se împlinește un an de la războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Timp de un an, hotarul țării a fost trecut de peste 900 de mii de cetățeni ai Ucrainei. Aproape 800 de mii au ieșit din Republica Moldova, iar alții au rămas aici.
Protecția socială a acestora a fost asigurată de autorități, cot la cot cu alte organizații internaționale, inclusiv Confederația Națională a Sindicatelor din Republica Moldova. Un schimb de practici la acest subiect a avut loc la Chișinău, între sindicaliștii din Republica Moldova, Ucraina și Tadjikistan. Evenimentul a fost organizat cu suportul Organizației Internaționale a Muncii.
Potrivit liderilor sindicali, deși Moldova nu era pregătită să facă față valului imens de refugiați, fiecare cetățean și instituție a încercat să îi ajute și să le aline măcar puțin drama. Astfel, de un real ajutor a fost excluderea procedurilor birocratice pentru cei care au vrut să se angajeze:
„Au trecut prin instituțiile noastre, inclusiv prin Institutul Muncii circa 30 de oameni pe zi. Este un număr mare, pentru că o bună parte din ei au rămas pe lungă durată”.
Iar reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii, veniți la Chișinău sunt impresionați de felul în care au fost tratați ucrainenii care au ajuns în Republica Moldova:
„Am vizitat în luna aprilie refugiații din Republica Moldova și sunt foarte impresionat de felul în care oamenii și țara voastră, deși nu este cea mai bogată țară din Europa, îi găzduiește pe refugiați”.
Sindicaliștii din Ucraina au remarcat aportul colegilor din Moldova, campaniile de suport pe care le-au organizat, dar și asistența oferită:
„Lucrăm ca relațiile noastre cu cele ale colegilor noștri moldoveni să se apropie. Noi pentru prima dată suntem la un astfel de forum și pentru noi este foarte important să rezolvăm problemele pe care le avem”.
„Din păcate, în viitorul apropiat, noi nu vedem perspective. Continuăm să ne focusăm pe acordarea de ajutor social și umanitar pentru marinarii și familiile acestora care au rămas în Ucraina”.
Acum în Republica Moldova sunt circa 100 de mii de refugiați. Aproximativ o mie dintre ei au fost angajați în câmpul muncii, iar 1655 de copii sunt înmatriculați în instituțiile noastre de învățământ.