Un bărbat de 50 de ani, din Bălți, a fost reținut pentru tentativă de omor. Potrivit Procuraturii, acesta ar fi lovit victima cu ciobul unei sticle, însă, din fericire, organele de drept și ambulanța au intervenit la timp, iar persoana a fost salvată.
Totul s-a întâmplat pe 21 februarie curent. Bănuitul era în stare de ebrietate, iar pe motivul reglării de conturi, a lovit de două ori în regiunea gâtului victima, care s-a dovedit a fi un bărbat de aproximativ aceeași vârstă.
Medicii i-au acordat victimei primul ajutor medical și l-au transportat la Spitalul Clinic din Bălți.
În aceeași, suspectul a fost reținut pe un termen de 72 ore.
Urmează ca procurorii să înainteze un demers de aplicare a măsurii preventive în privința acestuia.




































