După o pauză de peste doi ani, în Republica Moldova au fost relate transplanturile de rinichi. Operațiile au fost puse până în prezent pe pauză din cauza pandemiei de COVID-19.
Primele trei intervenții au fost efectuate de o echipă multidisciplinară, compusă din medici urologi, nefrologi, chirurgi, anesteziologi-reanimatologi, asistente din blocul de operație, a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
Rinichii prelevați de la donatori în moarte cerebrală au fost transplantați unor pacienți cu insuficiență renală în stadiul final, care erau tratați prin dializă și se aflau în lista de așteptare pentru transplant.
„Am fost sunat și mi s-a spus: fiți pregătit ca să veniți la spital. M-am îmbrăcat și așa am stat toată noaptea”, a spus Valeriu Brînză, un pacient care a beneficiat de transplant.
„Dimineața am fost internat și spre seară am fost și operat. Mulțumesc medicilor pentru cadoul oferit de ziua mea de naștere, sărbătorită la trei zile de la transplant”, a mai mărturisit bărbatul.
Pacienții cu vârste de 47, 49 și respectiv 60 de ani au fost externați și se simt bine.




































