O nouă ședință de judecată în cauza penală de învinuire a lui Platon Veaceslav, a aut loc la 27 februarie, informează Procuratura Anticorupție. Apărătorii inculpatului nu s-au prezentat, în consecință procurorul a solicitat aplicarea amenzii în privința acestora.
Examinând solicitarea procurorului, instanța a decis aplicarea amenzii judiciare în mărime de 2000 lei fiecăruia.
Anterior, din motivul lipsei repetate a apărătorilor la ședințele de judecată, acuzatorul de stat pentru a evita tergiversarea examinării cauzei, a solicitat instanței desemnarea unui apărător din oficiu.
Instanța a admis demersul și a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu, însă prin Decizia din 23 decembrie 2022, Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat a refuzat solicitarea instanței.
În circumstanțele menționate, prin încheierea din 27 februarie 2023, instanța a obligat Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat să asigure inculpatului Veaceslav Platon asistență garantată de stat.
Procuratura Anticorupție califică acțiunile părții apărării ca fiind o încercare de tergiversare intenționată a examinării cauzei și insistă asupra utilizării cu bună credință de către partea apărării a armelor procesuale acordate prin lege.
TV8.md precizează Veaceslav Platon a fost sub acuzare, în dosarul „Laundromat”.
„Laundromat”, o amplă schemă de spălare de bani a fost dezvoltată în anii 2012-2014. Mai mulți politicieni ruși și organizații criminale ar fi transferat 22 de miliarde de euro unor companii off-shore. Procesul era legalizat de judecători din Republica Moldova, iar banii erau transferați în străinătate prin intermediul băncilor moldovenești.
În cadrul cercetărilor autorităților ruse, s-a stabilit că, în perioada anilor 2013 – 2014, proprietarul băncii moldovenești SA Moldindconbank, Veaceslav Platon, împreună cu fostul președinte al PDM, Vladimir Plahotniuc, precum și Alexander Korkin, un individ cu legături corupte și comerciale în sectorul bancar, au dezvoltat un mecanism pentru retragerea fondurilor clienților din sistemul financiar al Federației Ruse.
Pentru a-și pune în aplicare planul, cei trei au atras un politician moldovean, cetățean al Federației Ruse, Renato Usatîi, care avea resurse financiare și un background politic în Republica Moldova, pe actualii proprietari ai unor bănci rusești, Oleg Vlasov, Alexander Grigoriev și Oleg Kuzmin, care și-au oferit instituțiile lor de credit în calitate de instrument pentru comiterea infracțiunii, pe șefii băncilor de trezorerie Rinat Yusupov și Viner Sharipov, precum și avocații Alexei Sobolev și Lev Pakhomo.
Pentru a elucida circumstanțele acestei scheme de spălare de bani, a fost constituită o comisie parlamentară de anchetă, care a activat 165 de zile și care în vara anului trecut a elaborat un raport, potrivit căruia, banii din „Laundromat” nu au avut doar caracter tranzitoriu pe teritoriul Republicii Moldova, iar folosirea banilor în țară a produs impact pe plan național.
În martie anul trecut, Elena Platon, sora controversatului om de afaceri, a fost condamnată la 10 ani de închisoare de o instanță de la Moscova, fiind găsită vinovată de spălarea a 126 de miliarde de ruble în dosarul Laundromatului rusesc.
Veaceslav Platon a părăsit Republica Moldova în vara anului curent. Asta, după ce a fost declarat nevinovat în dosarul privind frauda bancară și în baza căruia fusese condamnat la 18 ani de închisoare. Decizia definitivă a fost pronunțată pe 14 iunie curent. Recent, Platon a fost citat de către procurorii anticorupție, în vederea înaintării acuzării într-un alt dosar penal în care figurează acesta.
Veaceslav Platon mai este învinuit că în perioada anilor 2011 – 2015 ar fi intrat în posesia a 43,11 % din acțiunile băncii comerciale „Moldova – Agroindbank”, prin atac raider.




































