Moldovagaz a intrat în dizgrația guvernării. Parlamentul cere furnizorului de gaze 3,3 miliarde de lei. Este nota de plată pentru investițiile pe care le-a făcut statul în construcția rețelei de gazificare a țării. De cealaltă parte, MoldovaGaz, controlată de rușii de la Gazprom, crede că autoritățile exagerează și vrea o nouă evaluare a datoriilor față de stat.
De-a lungul anilor, cu precădere în perioada guvernării comuniste, statul a investit mult în racordarea satelor la rețeaua de gaze, iar după ce la marginea localității se aprindea flacăra albastră, rețelele erau transmise în gestiunea MoldovaGaz. Nu ar fi nimic ieșit din comun dacă statul ar fi și acționar majoritar al companiei, în acest caz însă, Gazprom deține pachetul majoritar. După 14 ani, aleșii poporului și-au amintit că furnizorul de gaze are o datorie de miliarde față de sta, iar astăzi au făcut primul pas în vederea recuperării.
Radu Marian a precizat pentru TV8 că acum Guvernul trebuie să inițieze discuții cu MoldovaGaz în vederea încasării banilor pretinși. De cealaltă parte, președintele MoldovaGaz deja încearcă s diminueze suma de 3,3 miliarde.
Hotărârea privind încasarea datoriilor a fost votată de Parlament în contextul audierii raportului Curții de Conturi privind activitatea MoldovaGaz, pe perioada anilor 2017-2021. Cel mai curios lucru a ieșit la suprafață întâmplător.




































