Fostul deputat român, Cristian Rizea, condamnat penal în România pentru corupție, nu va putea primi azil politic din Republica Moldova. Curtea Supremă de Justiție a respins cererea acestuia de chemare în judecată a fostului președinte Igor Dodon, prin care solicita anularea unui decret privind dezaprobarea cererii de acordare a azilului politic.
„Recursul depus de Mihai (Rizea) Cristian, reprezentat de avocatul Sergiu Barbăneagră, se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă”, se arată în decizia CSJ.
La 4 mai 2022, Rizea a depus cerere de chemare în judecată împotriva ex-președintelui Republicii Moldova cu privire la anularea actului administrativ cu caracter normativ. În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 4 noiembrie 2020, s-a adresat fostului șef de stat, Igor Dodon, cu o cerere de acordare a azilului politic.
Iar prin răspunsul semnat de către Nicolae Posturusu, fostul secretar general al lui Dodon, i s-a comunicat că „cererea domnului Cristian Mihai, adresată şefului statului, privind solicitarea azilului politic a fost examinată în modul prevăzut de legislaţia în vigoare şi a fost respinsă”.
Cristian Rizea s-a înscris pe lista Partidului NOI pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Rizea s-a retras după ce CEC a stabilit că acesta nu poate rămâne în cursă, deoarece nu deține cetățenie moldovenească valabilă.
S-a vrut și primar la Bălți. Acesta anunțase pe 18 octombrie 2021, că și-a înregistrat oficial candidatura. Ulterior, a rămas în afara cursei pentru fotoliul de primar. Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Bălți a respins candidatura fostului deputat român. Decizia CECE are la bază un document de la ASP privind retragerea cetățeniei moldovenești a lui Rizea.
În trecut, Cristian Rizea a fost deputat în Parlamentul României, din partea PSD. A rămas fără încrederea partidului, după ce Direcția Națională Anticorupție l-a acuzat de fapte de corupție. În cele din urmă, el a fost condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Dar, atunci când a fost anunțată decizia finală, nu se mai afla în România.
Jurnaliștii români au scris că el s-ar ascunde în țara noastră încă din 2017, iar un an mai târziu, a obținut și cetățenia Republicii Moldova. De aproape un an, aceasta i-a fost retrasă, pentru că, așa cum informa Președinția condusă pe atunci de Igor Dodon, ar fi fost obținută ilegal. Rizea nu a fost de acord cu retragerea cetățeniei și a contestat actul în instanță.
































































