Cel de-al doilea băiat care a avut de suferit în urma accidentului de la Stăuceni rămâne internat în spital. Din fericire, copilul se simte mai bine și a fost transferat din secția de reanimare în una obișnuită. Despre asta a povestit mama lui, într-o conferință organizată de comunitatea de bicicliști din Chișinău.
Mama biciclistului a avut și un mesaj către șoferi. Femeia i-a rugat să fie atenți în trafic, să nu se grăbească și să respecte regulile de circulație, inclusiv în raport cu cicliștii.
Acum două săptămâni, un accident violent a luat viața unui băiat de 12 ani. Băiatul, alături de prietenul său, la fel de 12 ani, ambii campioni la ciclism, se plimbau cu bicicletele, când pe o șosea din Stăuceni au fost loviți în plin de un Opel.
Șoferul se află acum în Penitenciarul numărul 13, fiind în arest preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul a declarat că regretă cele întâmplate. Totodată, judecătorii au dispus ca șoferului să îi fie suspendat dreptul de a conduce mijloace de transport până la o sentință definitivă.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru TV8 că șoferul în vârstă de 48 de ani ar fi fost lipsit de permisul de conducere încă din anul 2020 și ar fi avut interdicția de a se urca la volan până în primăvara acestui an.



































