Mobilizare generală a cicliștilor din Republica Moldova după accidentul cumplit în care Valerian, un băiat devenit campion la ciclism juniori, și-a pierdut viața, iar un alt copil a fost grav rănit. Cicliștii s-au adunat deja în scuarul dintre str. Pușkin intersecție cu str. 31 August.
Urmează a fi instalat monumentul „bicicletei albe”, în memoria lui Valerian Railean și a tuturor bicicliștilor care și-au pierdut viața sub roțile mașinii.
Un marș pe biciclete și alte roți în jurul orașului, va începe, la ora 14:00, în scuarul liceului Gh. Asachi și va trece pe la instituțiile responsabile de implementarea măsurilor de siguranță rutieră, dar și pe viaduct și alte zone simbolice pentru accidentele din oraș.
La manifestația pe biciclete pot participa toate persoanele care se tem să treacă strada, să se deplaseze cu transportul alternativ la lucru, să iasă la plimbare sau la antrenament cu bicicleta în afara orașului.
„Suntem în doliu. Nu ne simțim în siguranță pe drum. Pietoni și bicicliști sunt spulberați violent de automobile pe străzile orașului și pe șoselele naționale. Tragediile se țin în lanț, iar măsurile determinate întârzie să apară. Din păcate, autoritățile, într-o cultură centrată pe mașini, par să nu înțeleagă că întrebarea nu e dacă va fi următoarea victimă, ci întrebarea e când?
Deși cerem constant măsuri de prevenire și de creștere a siguranței rutiere, ajungem să fim nefericiții martori când copii, campioni ai Moldovei sunt accidentați și chiar le este luată viața. Nu mai putem aștepta, nu mai putem discuta, vrem schimbări reale acum și vrem să vedem interes real din partea autorităților centrale și locale, care în măsură egală fac prea puțin”, spun organizatorii evenimentului.
Clubul Cicliștilor Amatori din Republica Moldova și Alianța Biciclete Chișinău precizează că vor trimite mai multe solicitări la MAI, Ministerul Infrastructurii, al Educației și la Primăria Chișinău.
La manifestație este prezent și fostul viceprimar al Capitalei, Victor Chironda.
„Acest eveniment nu e despre bicicliști doar. Practica internațională arată că dacă în oraș apare o infrastructură de biciclete calitativă, siguranța rutieră crește pentru utilizatorii tuturor tipurilor de transport: conducători auto, pasageri ai transportului public, pietoni. Indiferent de modul de deplasare, trebuie să cerem o infrastructură urbană mai sigură”, a scris Chironda, pe Facebook.
TV8.md reamintește că accidentul în care Valerian și un coleg al său au fost spulberați pe șosea, lângă Stăuceni, a avut loc pe 21 februarie. Valerian a murit trei zile mai târziu. Cel de-al doilea sportiv a ieșit de la Reanimare și a fost transferat într-o secție obișnuită. Mama băiatului a povestit că cu fiul ei lucrează acum psihologii.
Șoferul care i-a spulberat pe șosea pe bicicliștii minori, a fost plasat în arest preventiv, pentru 30 de zile în Penitenciarul 13. Totodată, judecătorii au dispus ca șoferului să îi fie suspendat dreptul de a conduce mijloace de transport până la o sentință definitivă.
Accidentul cu implicarea bicicliștilor a provocat un val de reacții, atât în rândul autorităților, cât și a organizațiilor pentru cicliști. Aceștia cer ajustarea infrastructurii, dar și elaborarea unor legi, care să-i protejeze pe cei care se deplasează cu bicicleta. Cea mai mare problemă este lipsa benzilor și marcajelor rutiere. Deși organizațiile de profil încearcă să soluționeze aceste probleme de mulți ani, toate eforturile sunt în zadar, susțin reprezentanții organizațiilor de Ciclism.









































































