Două persoane au fost salvate de la înec de salvamarii Stației de salvare din parcul Valea Morilor, municipiul Chișinău. Cazul a fost înregistrat luni, 7 martie în jurul orei 11:55, informează Inspectoratul General pentru Situații Urgență al MAI.
Potrivit informațiilor recepționate, un bărbat și o femeie în vârstă de 30 și 28 de ani care se plimbau cu patrupezii în parc, au intrat în lac pentru a-și salva câinii, care au căzut în apa bazinului acvatic.
Persoanele au decis să scoată animalele din apă însă nu au reușit, punându-și viața în pericol. De pe mal aceștia au fost observați de salvatorii stației de salvare, care cu o barcă cu motor au intervenit de urgență.
Ajunși la fața locului, salvamarii au reușit de urgență să scoată oamenii din apă, dar și patrupezii acestora.
Persoanele au primit îngrijirile de rigoare, fiind încălzite în încăperea de serviciu a salvatorilor. În urma incidentului, oamenii și patrupezii nu au avut de suferit.
În acest context, IGSU atenționează persoanele să fie prudente, în special atunci când aleg să-și petreacă timpul în preajma bazinelor acvatice.
În caz de situații de risc persoanele sunt îndemnate să solicite ajutor neîntârziat, iar martorii oculari să apeleze de urgență Serviciul 112.




































