Oamenii legii au ridicat 11 mii de dolari și 400 de euro, în urma perchezițiilor din dimineața zilei de astăzi, 10 martie, în dosarul dezordinilor în masă.
Totodată, potrivit Poliției, au mai fost depistate și cătușe, substanță cu miros specific de marijuana, înscrisuri de ciornă; dar și dispozitive de comunicare și stocare a informației. Acestea urmează a fi supuse cercetărilor, iar persoanele vizate de percheziții vor fi citate la audieri.
Persoanele cercetate sunt bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 50 ani, anterior judecați pentru escrocherii, trafic de droguri și furturi. Printre suspecții ale căror domicilii au fost percheziționate se numără și persoane care recent au revenit în Moldova din Turcia, unde au participat la instructaj pentru provocarea dezordinilor în masă și opunerea rezistenței față de forțele de ordine, folosirea articolelor pirotehnice și aplicarea armei, în timpul protestelor ce urmează a fi organizate.
De asemenea, perchezițiile au vizat și persoane care la protestul din 28 februarie au aplicat forța față de oamenii legii care asigurau ordinea publică, precum și au blocat traficul pe traseul Cricova-Chișinău.
Dosarul dezordinilor în masă vizează acțiunile persoanelor recrutate, instruite, transportate și remunerate pentru participarea la acțiuni de destabilizare, începând din septembrie 2022. În cadrul acestora participă și tineri cu constituție atletică, în special sportivi, organizați în așa numite „grupe speciale”.
Misiunea acestora ține de opunerea rezistenței violente forțelor de ordine, inclusiv cu folosirea articolelor pirotehnice și a armelor.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 8 ani de închisoare.
Investigațiile continuă, timp în care cei vizați se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.





































