Un bărbat de 31 de ani a fost reținut de poliție, fiind suspectat de omor. Acesta și-ar fi ucis un amic de pahar, în urma unui conflict iscat la beție.
Infracțiunea ar fi avut loc într-un apartament din orășelul Cricova. Suspectul i-ar fi aplicat victimei două lovituri cu cuțitul. În urma traumatismelor cu care s-a ales, victima, un bărbat de 41 de ani, a decedat.
Bănuitul a fost arestat pentru 30 de zile, iar pentru fapta comisă, riscă închisoare de la 12 la 15 ani.




































