Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri, după ce anterior a fost achitat pentru că a pretins fals că nu cunoaște limba română.
Decizia a fost pronunțată de magistrații Curții de Apel Chișinău, după ce procurorul PCCOCS a contestat hotărârea primei instanțe.
Inițial, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, l-a achitat pe inculpatul în vârstă de 43 de ani din motiv că acesta a pretins că nu cunoștea limba română. Așadar, potrivit primei instanțe de judecată, în cadrul urmăririi penale, bărbatului i-ar fi fost încălcat dreptul la un interpret, instanța declarând nule mai multe probe. Totuși, la Curtea de Apel procurorii au invocat interceptări din cadrul urmăririi penale, în care acesta discuta la subiectul investigat cu soția sa în limba română.
În asemenea împrejurări, instanța de apel a constatat că pretenția acestuia precum că nu ar cunoaște limba română contravine realității și, deci, drepturile acestuia au fost respectate în cadrul urmăririi penale.
Potrivit expertizei medicale, a fost stabilită starea de ebrietate opioidă a învinuitului, după ce ar fi înghițit un pliculeț cu opiu – fapt observat de ofițerul de investigații prezent la percheziții.
Urmare a satisfacerii apelului procurorului PCCOCS, prin decizia executorie și definitivă a Curții, învinuitul își va ispăși cei 10 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis.




































