Soprana Ana Cernicova și actorul Cătălin Lungu sunt logodnici din 1 ianuarie 2023, iar recent, artista a lansat o melodie pe versurile iubitului său. În cadrul emisiunii „Iubește Viața” de la TV8, Ana Cernicova a povestit că relația lor a început de la o simplă prietenie, acum aproape trei ani. Totodată, soprana a oferit detalii despre cererea în căsătorie de Revelion.
„O relație frumoasă, construită cu pași mici, mici, care a început de la o simplă prietenie. Ne cunoaștem de acuș trei ani. Aveam două găști și cumva s-au unit și așa noi, cumva, petreceam timpul. A fost foarte treptat, noi mult timp am prietenit și acum suntem logodiți.
A existat chimie între noi din start, însă eu eram în perioada în care nu eram pregătită pentru o relație și de aceea, cumva, țineam distanță pentru siguranța mea. Pentru mine era important să fac acest pas conștient, să cunosc foarte bine omul înainte ca să evolueze relația”, a relatat Ana Cernicova.
Cererea în căsătorie a fost romantică, a spus soprana, care a dezvăluit și unde i-a fost pus inelul pe deget.
„A fost foarte romantic, a fost în locul unde ne-am sărutat pentru prima dată, este undeva prin Moldova”, a povestit artista.
Cei doi s-au logodit chiar în noaptea dintre ani. Într-un story pe Instagram, soprana și-a arătat inelul, a spus la mulți ani, iar Cătălin a sărutat-o pe obraz. Alături de ei, a fost prezentă și fiica Anei Cernicova, Amelia Uzun.
În trecut, soprana a fost măritată cu interpretul Valentin Uzun.
































































