Ziua Mondială a Teatrului este marcată pe 27 martie. Potrivit ministrului Culturii, Sergiu Prodan, această zi ne dă ocazia de a celebra „arta spectacolului live și de a recunoaște importanța sa în cultura noastră”.
„De-a lungul istoriei, teatrul a fost un mijloc prin care oamenii au împărtășit povești și au transmis mesaje importante publicului larg. Prin interpretarea personajelor și a scenelor, actorii și regizorii au adus la viață emoții puternice, au suscitat imaginația și au provocat gândirea critică.
În aceste vremuri dificile, teatrul a reușit să se adapteze și să continue să ofere spectacole inovatoare și captivante. Restricțiile de nu demult ne-au arătat cât de mare poate fi dorul de teatru și al teatrului de public. Astfel, teatrul a demonstrat încă o dată că este o forță culturală esențială și o sursă de inspirație enormă”, a scris Sergiu Prodan, pe Facebook.
Ministrul i-a îndemnat pe cetățeni să recunoască impactul pe care îl are teatrul asupra vieții.
„În această zi specială, haideți să ne amintim și să sărbătorim toate formele de teatru, de la piese de teatru tradiționale la teatru de improvizație și teatru experimental. Fie că sunteți un artist, un spectator sau doar un iubitor al artei, sărbătoriți Ziua Mondială a Teatrului alături de noi”, a spus Prodan.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2021, în Republica Moldova erau 16 teatre, pe scena cărora se jucau 1.641 de spectacole și concerte. 146 de mii de moldoveni au venit la spectacole.





































