Tariful la lumină ar putea scădea în urma semnării de către Energocom a unui nou contract privind achiziția de energie electrică de la MGRES. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că va lua în calcul prețul de cumpărare a luminii de la MGRES și va decide dacă va fi ajustat tariful.
„S-au creat noi condiții pe piață. Astfel, după prezentarea contractelor de către furnizori, Agenția va lua în calcul prețul de achiziție de 66 de dolari/MWh și se va expune asupra întrunirii condițiilor de ajustare a tarifelor”, se arată într-un comunicat al ANRE.
TV8.md reamintește că Energocom a semnat un contract nou, pe jumătate de an de achiziție a energiei electrice de la Centrala Termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES).
Aproximativ 282 mii MWh lunar ar urma să fie achiziționate de la MGRES, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie al malului drept.
Prețul constituie 66 de dolari/MWh, cu 7 dolari mai puțin decât în ultimele patru luni.