Un băiețel de doi ani din Republica Moldova a fost surprins pe 30 martie, în jurul orei 11:15, plimbându-se desculț și singur pe o stradă din Brăila, România. Copilul a fost observat de un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila și în scurt timp, reîntors familiei.
Mama sa, o tânără de 20 de ani, din țara noastră, plecase în vizită la niște rude, lăsând copilul în grija cumnatului său, un bărbat în vârstă de 26 de ani, de asemenea, din Republica Moldova.
Potrivit oamenilor legii, tânărul nu a observat când băiețelul, îmbrăcat neadecvat pentru condițiile meteo actuale și desculț, a ieșit din curtea casei în care locuiește familia.
Polițiștii locali i-au adus la cunoștință mamei obligațiile legale privind îngrijirea minorului, iar în cauză a fost sesizată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, pentru luarea măsurilor conform competențelor acestei instituții.
Sursa: observatornews



























































