Dosarul penal în privința unui bărbat învinuit de trafic de influență a ajuns pe masa magistraților. Mai exact, bănuitul este acuzat că ar fi luat mită de 4 mii de euro, spunând că poate influența urmărirea penală împotriva unui cetățean suspectat de pungășie.
Acesta, susținând că are influență asupra procurorului din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău oficiul Buiucani, care conduce urmărirea penală și, pe care-l poate determina să înceteze urmărirea penală, a pretins pentru sine și pentru altă persoană, bani ce nu i se cuvin, în sumă de 5000 (cinci mii) euro.
Ulterior, au convenit la suma de 4000 (patru mii) euro, bani pe care i-a primit de la denunțător, pentru a influența procurorul de caz, să adopte o decizie de încetare a urmăririi penale în cauza penală menționată.
Astfel, în aceeași zi în care învinuitul a primit banii, urmărirea penală în privința denunțătorului, învinuit de pungășie, a fost încetată de către procuror, pe faptul împăcării părților.
Învinuitul și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau cu închisoare de până la 7 ani.
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și confiscării, a fost aplicat sechestru asupra unui autoturism ce aparține învinuitului, în valoare de peste 350 000 lei MDL.




































