Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova și ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României se vor întruni în ședință comună. Reuniunea va avea loc la 6 aprilie, la Chișinău.
De asemenea, joi, vor avea loc ședințe ale grupurilor de lucru comune cu avocații, notarii, executorii judecătorești și experții judiciari, potrivit unui comunicat al Parlamentului.
În cadrul acestora vor fi discutate mai multe inițiative legislative în domeniu.
După ședința comună a comisiilor, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, Olesea Stamate, și președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, vor susține declarații de presă.
Delegația Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României se va afla în Republica Moldova în perioada 5 – 8 aprilie.





















