Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii CNA, au descins cu percheziții la opt persoane din Hâncești, patru dintre care sunt funcționari. Aceștia sunt învinuiți că ar fi pretins și primit ilegal sume de bani pentru eliberarea documentelor de legalizare a bunurilor imobile, în Hâncești și Ialoveni.
Patru suspecți sunt funcționari din administrația publică locală din Hâncești, cercetate pentru corupere pasivă, trafic de influență și abuz de serviciu – infracțiuni care ar fi fost comise începând din 2020.
Mai exact, potrivit materialelor administrate de procurorii PCCOCS și ofițerii CNA, persoane publice din cadrul administrației publice locale Hâncești, de comun cu specialiști atestați în domeniul construcțiilor, ar fi creat o schemă infracțională, potrivit căreia, sistematic au pretins și primit mijloace bănești în vederea recepționării finale a bunurilor imobile, din raza teritorială a raioanelor Hâncești și Ialoveni.
Imobilele vizate însă erau edificate anterior, iar în alte cazuri – cu anumite abateri.
Investigațiile continuă, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.




































