O fetiță de 10 de ani s-a stins din viață la Spitalul Raional din Dondușeni. Tragedia a avut loc pe 6 aprilie, când ambulanța a fost solicitată pentru a acorda ajutorul medical necesar.
Potrivit oamenilor legii, fetița a fost transportată direct la spital, iar la scurt timp, în aceeași zi, a decedat.
Totodată, reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat pentru TV8.md că fetița nu fusese internată și nici nu a decedat pe patul de spital. Copila a fost adusă cu ambulanța deja fiind în moarte clinică. Au fost tentative de resuscitare, dar a decedat la scurt timp.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Corpul neînsuflețit al minorei a fost îndreptat spre examinare medico-legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.




































