Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

Eurodeputat român, de la tribuna PE: Cere susținere financiară de la UE a proiectelor de interconectare dintre Moldova și România

negrescu
04 octombrie 2023, ora 16:02

Eurodeputatul român Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, cere începerea rapidă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Totodată, oficialul a solicitat și susținerea financiară de către UE a proiectelor de interconectare dintre Republica Moldova și România.

„Republica Moldova este pregătită să facă pasul înainte spre Uniunea Europeană, iar acest lucru trebuie confirmat printr-un raport pozitiv, în această toamnă, al Comisiei Europene, care să dea startul rapid negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. 

Cetățenii din Republica Moldova așteaptă acest mesaj de sprijin din partea Uniunii Europene în contextul dificil pe care îl trăiesc, întrucât implementarea următorului pachet de reforme necesare va fi dificilă și costisitoare. Totodată, este nevoie de suplimentarea fondurilor europene pentru Republica Moldova, inclusiv prin alocarea fondurilor de pre-aderare. Aceste noi resurse europene trebuie să ajungă la cetățeni în vederea creșterii nivelului de trai și a dezvoltării comunităților lor”, a afirmat europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

Mai mult, Negrescu a solicitat și susținerea financiară de către UE a proiectelor de interconectare dintre Republica Moldova, Uniunea Europeană și România.

„Nu în ultimul rând, trebuie susținute financiar toate proiectele de interconectare dintre Republica Moldova, Uniunea Europeană și România. Acest lucru înseamnă că toate demersurile prin care se creează noi legături economice, în domeniul energiei sau al culturii și educației, și prin care se limitează influența Federației Ruse, reprezintă soluții reale pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

După zeci de ani de propagandă, bătălia pentru mintea și valorile moldovenilor încă se poartă. Haideți să o câștigăm definitiv!” a mai spus Negrescu.

În urma invadării pe scară largă de către Moscova a Ucrainei, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată la UE în iunie 2022. 

În aprilie 2023, Parlamentul European a cerut ca negocierile de aderare la UE cu această țară să înceapă până la sfârșitul anului 2023, dacă Moldova va îndeplini cele nouă etape identificate de Comisia Europeană ca necesare pentru deschiderea negocierilor.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat la 28 august, în cadrul unui forum organizat în staţiunea slovenă Bled că Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să admită noi state membre până în 2030.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Cu căruța peste drumul de beton proaspăt turnat: O primărie din Hîncești a sesizat poliția
/VIDEO/ Cu căruța peste drumul de beton proaspăt turnat: O primărie din Hîncești a sesizat poliția

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente