Partidului Social Democrat European va ieși în data de 21 mai, în PMAN, pentru a se alătura la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Anunțul a fost făcut de către partid, care susține că poporul are un singur drum și o singură variantă - „Spre Vest, prin București spre Bruxelles”.
„Da, avem un singur drum! Spre Vest, prin București spre Bruxelles. Avem o singură variantă, în familia europeană, alături de frații noștri români. Nu e nimic de negociat. Vrem democrație și bunăstare, nu sărăcie și dictatură”, este precizat într-un comunicat al PSDE.
Totodată, formațiunea consideră că clasa politică, toate partidele cu viziuni autentice pro-europene trebuie să negocieze și să stabilească o agendă, un plan de acțiuni concret, pentru a urgenta implementarea Acordului de Asociere cu UE, „unde avem mari restanțe, cu regret, dar și a ne face temele de acasă în calitatea noastră de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană”.
„În același timp, este foarte important ca să accelerăm implementarea reformelor necesare pentru a asigura cât mai repede accesul Republicii Moldova la fondurile de pre-aderare, în așa fel încât să creștem calitatea nivelului de trai a oamenilor de aici”, mai este precizat în mesaj.
TV8.md reamintește că Partidul Puterea Oamenilor va fi prezent împreună cu reprezentanții în data de 21 mai, la Adunarea Națională „Moldova Europeană” din PMAN. Echipa a invitat printr-un mesaj pe Facebook pe toți oamenii care „cred că Puterea e în mâinile noastre și rezonează cu dezvoltarea țării noastre”.
Totodată, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a anunțat că va participa la Adunarea Națională a Poporului din 21 mai 2023. Potrivit PLDM, acțiunea este una necesară având în vedere Summitul Comunității Europene din 1 Iunie 2023 care va avea loc la Chișinău.






































