Curtea de Conturi reacționează după ce șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare a declarat public că președintele instituției, Marian Lupu, i-ar fi făcut avansuri sexuale, iar pentru că l-a refuzat, s-a pomenit cu un dosar intern privind nerespectarea normelor de conduită a Curții de Conturi, dar și cu mustrare aspră. Într-un comunicat de presă, Curtea de Conturi cataloghează declarațiile Tatianei Vozian drept insinuări calomnioase.
Totodată, potrivit Curții de Conturi, șefei Direcției metodologie, planificare și raportare i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară după ce în adresa Comisiei de disciplină au parvenit mai multe sesizări din partea unor angajați aflați în subordinea Tatianei Vozian.
„În mod regulamentar, Comisia de disciplină a examinat sesizările parvenite de la angajații din subordinea persoanei menționate, aceasta fiind învinuită de comportament abuziv cu încălcarea normelor etice. În contextul examinării sesizărilor depuse, dosarul a fost probat, iar persoanei învinuite i-a fost oferit pe deplin dreptul la apărare. De menționat, că angajata a pornit acțiuni de intimidare a unui grup de angajați ai Curții de Conturi, care au fost intervievați de Comisia de disciplină, în contextul examinării dosarului. De asemenea, au fost supuși intimidărilor și unii membri ai Comisiei de disciplină, fapt care a culminat cu tentativa de intimidare a președintelui Curții de Conturi. Situația elucidată denotă acțiuni calomnioase și denigratoare față de unii angajați ai Curții de Conturi, cât și tentative de prejudiciere a imaginii instituției, per general. Este regretabil faptul că angajata instituției cu funcție de manager și care se declară drept lider a eșuat în aplanarea conflictelor din cadrul subdiviziunii pe care o conduce, adoptând un comportament agresiv, fapt care a condus la aplicarea sancțiunii disciplinare”, menționează CCRM.
Acuzațiile Curții de Conturi sunt negate cu vehemență de Tatiana Vozian, care spune că nu a demonstrat niciodată, în raport cu niciunul dintre subalternii săi, un comportament agresiv.
„Eu sancțiuni sau în general probleme cu colegii nu am avut în 13 ani de lucru nici în raport cu colegi mei, nici cu conducerea. Este o aberație, nu pot fi agresivă anul ăsta și numai în raport cu unele persoane. Este o răfuială”, a declarat angajata Curții de Conturi pentru TV8.md.
Vozian spune că situația s-a încins în urma unui concurs intern la care a participat, dar i s-a cerut să își retragă dosaru și să participe la următorul, pentru „a face loc” altui candidat. Femeia mai spune că s-a simțit marginalizată la locul de muncă.
„M-am simțit marginalizată când printr-un ordin ilegal, Lupu a dispus includerea mea într-o comisie de audit la Moldovagaz, echivalentul unei funcții la care am venit 13 ani în urmă. Așa am fost înstrăinată timp de un an de zile de la toate activitățile manageriale și operaționale ale direcției pe care o conduc”, a mai menționat angajata Curții de Conturi.
Scandalul a ieșit la iveală în dimineața de 11 aprilie, când angajata CCRM a scris pe o rețea socială că președintele instituției, Marian Lupu i-ar fi făcut avansuri sexuale.