Fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, în prezent secretar general al Președinției susține că a primit o scrisoare de la OCBC Wing Hang Bank Limited din Hong Kong care arată că el nu deține alte venituri și conturi decât cele declarate oficial la ANI. Spînu a publicat mesajul expediat de către reprezentanții băncii în data de 13 aprilie. Se întâmplă după ce recent a ieșit la iveală că procurorii anticorupție i-au deschis dosare penale.
„Prieteni, astăzi, am primit confirmarea oficială de la OCBC Wing Hang Bank Limited din Honk Kong că declarațiile fugarilor, hoților și a unora din structurile de drept cu care sunt în cârdășie sunt falsuri. Așa cum am spus mereu, toate veniturile și conturile bancare pe care le dețin sunt declarate la ANI. Nu dețin alte venituri și alte conturi”, a scris Andrei Spînu pe Facebook.
„Regret faptul că unii din CNA și din Procuratura Anticorupție în continuare servesc gruparea criminală Șor. Ei, în loc să se ocupe de dosarele acestor criminali (frauda bancară, finanțarea ilegală a partidului Șor etc.) au decis să piardă timpul pe falsurile distribuite de aceștia. Prieteni, minciuna are picioare scurte. Toată campania de denigrare a mea a fost și este bazată pe falsuri. Eu știu de ce ei fac asta. Din primele zile de guvernare am solicitat ca oamenii care l-au slujit pe Plahotniuc și Șor să fie demiși. La Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale am demis oamenii lor și am oprit schemele lor (construcții ilegale, Gările Auto Moderne, schemele din sectorul energetic etc.). Voi continua să îmi fac treaba onest și împreună cu echipa PAS vom curăți sistemul de aceste rămășițe ale regimului oligarhic. Dreptate va fi de partea noastră”, a mai scris secretarul general de la Președinție.

La începutul lunii aprilie, Andrei Spînu a a acuzat mai mulți oameni, foști și actuali angajați ai SIS și Procuraturii Anticorupție că ar sta în spatele dosarelor pe numele său. Este vorba despre fostul șef al Direcției Urmărire penală din cadrul CNA - Eugen Rurac, care a lucrat și la SIS, șeful Direcției nr 1 a Centrului Antiterorist al SIS - Sergiu Mițelescu, ex-șeful SIS Alexandru Esaulenco, șeful Direcției Generale Contraspionaj din cadrul SIS - Vitalie Ojog, dar și actualul șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție - Mihai Ivanov. Spînu a sugerat că persoanele menționate nu ar trebui să se mai regăsească în sistem, pentru că ar fi fost fideli regimului oligarhului Vladimir Plahotniuc.



































