Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la alți cinci ani de închisoare, după ce a atacat de câteva ori angajații penitenciarului în care își ispășea pedeapsa. Procurorii vor contesta sentința din motivul pedepsei prea blânde
Inculpatul fusese condamnat la 12 ani de închisoare. În timp ce își ispășea pedeapsa, pe 30 iunie 2020, pentru a împiedica confiscarea din celula sa a unui aparat electric confecționat artizanal, care era destinat efectuării tatuajelor, dar şi refuzând cerinţele legitime ale angajatului penitenciarului, de a-i transmite cuţitul pe care îl avea în unul din buzunare, l-a atacat pe ultimul cu cuţitul în regiunea abdomenului.
Același inculpat, peste aproximativ două luni, a refuzat să-l urmeze pe un agent superior de justiţie la punctul medical al penitenciarului şi l-a lovit cu pumnul în regiunea feţei, acţiunile inculpatului fiind curmate de către alţi angajaţi care l-au imobilizat ulterior.
De asemenea, pe 5 septembrie 2021, la cerinţele altui angajat al penitenciarului de a se deplasa spre celulă, l-a lovit și pe acesta cu pumnul în regiunea feţei.
Peste încă trei luni, în data de 21 decembrie 2021, aproximativ la ora 14:30, deținutul aflându-se într-un alt penitenciar, în timpul efectuării percheziţiei în celula în care se afla, a manifestat un comportament agresiv şi adresând cuvinte necenzurate, s-a opus prin violenţă cerinţelor legitime ale angajatului penitenciarului şi l-a rănit cu un obiect ascuţit.




































