Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs, luni după-amiază pe DE 581, în județul Vaslui. Din primele date, șoferul unei autocisterne, înmatriculată în R. Moldova, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ajuns cu mașina în curtea unei locuințe, scrie presa română.
Potrivit ISU Vaslui, Secția de pompieri Huși a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, deblocarea și evacuarea victimei unui accident rutier produs pe DE 581, în localitatea Râșești, comuna Drânceni.
În accident a fost implicată autocisterna în care se afla doar conducătorul auto.
La sosirea echipajelor de intervenție, autocisterna a fost găsită avariată în curtea unei locuințe din localitatea Râșești, conducătorul auto fiind blocat în interior.
Pompierii militari au asigurat zona, au deblocat bărbatul în vârstă de 38 ani și l-au evaluat.
Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși.




































