Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a fost pus sub învinuire pe 19 aprilie pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită. Informația a fost confirmată pentru TV8.md de către Procuratura Anticorupție.
Anterior, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a venit cu o reacție după ce Consiliul Suprem al Procurorilor l-a însărcinat pe procurorul Victor Furtună să investigheze presupuse fapte de îmbogățire ilicită în privința lui Stoianoglo. Șeful suspendat al Procuraturii Generale declara că, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, continuă să fie persecutat. În cadrul unei conferințe de presă Stoianoglo a respins toate învinuirile aduse de procurori.
Cât ține de dosarul de îmbogățire ilicită, Alexandr Stoianoglo declara că este gata să demonstreze proveniența banilor. Ar fi vorba de un apartament, procurat pe numele fiicei lui, în 2015. Procurorul general suspendat declară că pe acea vreme, când a procurat locuința, nu era nici procuror general, nici deputat, nici funcționar. Prin urmare, nu avea de ce să fie subiectul investigației.
Alexandru Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie 2021 și tot atunci a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase. În septembrie 2022, Stoianoglo s-a ales cu un nou dosar penal, de această dată, pentru îmbogățire ilicită.
Anul trecut, avocații lui Alexandr Stoianoglo s-au plâns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru că procurorului general suspendat din funcție i s-ar fi încălcat dreptul la libera exprimare și libera circulație. A doua cerere se referă la decizia Consiliului Superior al Procurorilor din data de 5 octombrie prin care Stoianoglo a fost suspendat din funcție.
În iunie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a făcut publice solicitările de explicații din partea Guvernului Republicii Moldova privind cazul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Potrivit avocatului Victor Munteanu, CEDO nu a fost convinsă că probele din dosarul penal, care au stat la baza reținerii și menținerii în arest la domiciliu a lui Stoianoglo, au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că el ar fi comis pretinsele acțiuni pentru care i-au fost pornite dosare penale. De asemenea, Curtea Europeană a cerut Guvernului să explice de ce autoritățile i-au interzis lui Alexandru Stoianoglo să participe la întruniri publice și să comunice cu presa pe durata procedurilor penale în privința sa.
În luna septembrie, Guvernul de la Chișinău a expediat CEDO explicațiile solicitate în dosarul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. În răspunsul expediat în data de 22 septembrie, Guvernul s-a referit la plasarea în arest la domiciliu a lui Stoianoglo, dar și la motivele suspendării acestuia din funcția de șef al Procuraturii Generale.




































