Zi istorică pentru Republica Moldova! Summitul Comunității Politice Europene (CPE), care a avut loc în premieră în țara noastră, a reușit să reunească circa 50 de lideri europeni.
Președinta Maia Sandu a declarat la finalul evenimentului că există mai multe rezultate concrete, menționând inclusiv înțelegerea privind reducerea tarifelor la roaming, ajutorul oferit de UE pentru contracararea amenințărilor hibride și banii oferiți pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova.
UPDATE Summitul Comunităţii Politice Europene (CPE) a ajuns la final, anunță Grupul Media pentru Ştiri de Securitate privind Summitul Comunităţii Politice Europene (GMSS). „Republica Moldova a fost, pentru o zi, gazda diplomației europene în contextul desfășurării evenimentului de anvergură. La momentul actual, unele delegații oficiale se îndreaptă spre Aeroportul Internațional Chișinău. În acest sens, traseul de deplasare Bulboaca – Chișinău rămâne a fi securizat și parțial suspendat pe anumite tronsoane. GMSS amintește că până la ora 07:00 (ora locală) 2 iunie 2023, spațiul aerian al Republicii Moldova rămâne temporar restricționat pentru zborurile aeronavelor civile și alte activități de utilizare a spațiului aerian (planoare, baloane cu aer cald, aeronave fără pilot, etc). Vor fi permise doar zborurile aeronavelor care transportă delegații oficiale. În contextul ulterioarelor întâlniri bilaterale cu autoritățile Republicii Moldova preconizate pentru 2 iunie, o parte dintre oficialii europeni rămân la Chișinău. Astfel, unele măsuri de securitate vor fi valabile pe parcursul zilei de mâine”, se arată în comunicatul remis presei.
UPDATE „R. Moldova este parte a centurii de securitate a Europei. Este adevărat că astăzi am fost cel mai mult protejați, inclusiv în ce ține spațiul aerian și le mulțumim partenerilor. Nu renunțăm la regiunea transnistreană. Lucrăm pe ambele dimensiuni. Discuțiile au fost încurajatoare, chiar dacă nimeni nu spune despre o dată fixă despre aderarea Republicii Moldova la UE. Am discutat despre cum împreună putem combate propaganda Kremlinului”, a răspuns președinta Maia Sandu la întrebările jurnaliștilor.
UPDATE „Admir curajul Moldovei la cum face față Rusiei. Astăzi transmitem un mesaj puternic de sprijin pentru Moldova și Ucraina. Astăzi vedem clar că această comunitate este un for pentru toate țările. Demonstrăm că suntem puternici și uniți, că vom apăra pacea, cooperarea și securitatea în Europa. Am discutat 3 teme: securitate, energie și comunitate. Am avut o discuție deschisă, directă. Am făcut schimb de experiență în ce ține de amenințări hibride, care urmăresc să destabilizeze societățile noastre. Putem să demonstrăm cetățenilor noștri că parteneriatul este puternic și suntem uniți pentru a lupta contra acestor provocări. Doresc mult succes premierului Spaniei pentru organizarea următoarei ediții”, a menționat premierul Cehiei, Petr Fiala.
UPDATE „Felicitări pentru organizare și discuții fructuoase. Nu din întâmplare am ales să aibă loc aici. Moldova este membră a familiei europene și salutăm eforturile pentru a deveni membră a familiei UE”, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez.
UPDATE „A fost o plăcere să găzduim acest eveniment. Am reunit întregul continent pentru a reafirma hotărârea noastră colectivă și fermă de a readuce pacea în Europa. Este primul astfel de summit găzduit într-o țară non-UE. Astăzi, aici, la doar 20 de kilometri de Ucraina am arătat că suntem uniți și condamnăm încălcările dreptului internațional. Vom sta atât cât e nevoie alături de Ucraina. Astăzi am vorbit despre securitate și necesitatea de a proteja continentul european de amenințări hibride. Ne-am pus de acord pentru eforturi comune în asigura infrastructura cibernetică și de electricitate. Cu toții am recunoscut că această comunitate politică europeană reprezintă o ocazie unică pentru relații bilaterale. Îmi exprim recunoștința în numele tuturor cetățenilor moldoveni. Sunt mai multe rezultate concrete pentru Moldova: ieri am anunțat că tarifele la roaming vor fi eliminate treptate din 2024. Săptămâna trecută partenerii noștri europeni au luat măsuri decisive pentru a ne ajuta să ne ferim de amenințări hibride. Sancțiunile UE propuse de România vor ajuta să-i oprească pe oligarhii și criminalii care încearcă să destabilizeze Moldova. Noua misiunea de parteneriat RM-UE ne va ajuta să protejăm stabilitatea. Finanțarea prin grant din Norvegia ne va ajuta să ne consolidăm reziliența energetică. Angajamentul neîncetat al prietenilor ne-a ajutat să devenim mai puternici. Am arătat că suntem o familie unită. Vă mulțumesc pentru participare, prezență și sprijin. Fiți siguri că întotdeauna vă puteți baza pe Moldova ca membru activ în familia europeană”, a menționat Maia Sandu.
UPDATE Norvegia va aloca 50 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către prim-ministrul Jonas Gahr Støre, în cadrul Summitului Comunității Europene.
UPDATE „Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei salută progresele semnificative ale Ucrainei în ceea ce privește avansarea pe calea integrării euroatlantice; confirmă angajamentul lor de a consolida eforturile comune de susținere a integrării Ucrainei în cadrul Alianței şi pentru implementarea standardelor NATO; exprimă disponibilitatea de a organiza consultări bilaterale cu privire la garanțiile internaționale de securitate pentru Ucraina înaintea obținerii statutului de membru NATO, în baza Pactului de Securitate de la Kiev din 13 septembrie 2022”, se arată în declarația semnată de cei doi şefi de stat la Bulboaca.
UPDATE Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut un dialog comun cu președintele francez și cu cel ucrainean, în cadrul summitului Comunității Politice Europene, potrivit unui comunicat al Președinției de la Chișinău. „Împreună cu Președintele Franței, Emmanuel Macron și Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, am discutat despre următorii pași ai Moldovei și ai Ucrainei pe calea europeană”, a anunțat Maia Sandu.

UPDATE „Pe întreg teritoriul țării, activitățile decurg în regim de normalitate potrivit unei zile de odihnă și de sărbătoare, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Organizarea Summitului CPE în țara noastră oferă oportunitatea de a demonstra că Moldova este un furnizor de securitate și un partener de încredere pentru Europa. Prin acest eveniment, țările europene recunosc eforturile Republicii Moldova de a menține stabilitatea și securitatea regională. Autoritățile depun eforturi consolidate în asigurarea securității naționale, precum și pentru buna desfășurare a evenimentului. De asemenea organele de forță își exprimă mulțumirea și aprecierea față de cetățeni pentru înțelegere și cooperare”, se arată într-un comunicat al Grupului Media pentru Știri de Securitate.
UPDATE Au fost raportate tentative de destabilizări în ziua Summitului Comunității Politice Europene (CPE), care are loc la Bulboaca. Ministra de Interne, Ana Revenco dă asigurări că oamenii legii au intervenit în mod sincronizat, iar planurile au fost zădărnicite. „Au fost inclusiv tentative de a arăta dintr-un alt unghi ceea ce se întâmplă azi în Republica Moldova. Toate aceste tentative au fost contracarate”, a menționa șefa MAI.
UPDATE „Recunoașterea internațională a Moldovei este subliniată de prezența a 48 de șefi de state și de guverne”, afirmă ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. În contextul desfășurării Summitului Comunității Politice Europene, șeful MAEIE a publicat mai multe fotografii alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și șeful de diplomației de la București, Bogdan Aurescu.
UPDATE „Ceea ce trebuie să facem este să oferim sprijinului nostru mai multă vizibilitate pentru cetățenii Republicii Moldova. Este important ca ei să constate o îmbunatățire concretă a vieții lor zilnice. Ajutăm Moldova și Ucraina pentru că așa e corect, pentru că sunt parte din Europa democratică și aici putem să ne dăm seama de plusvaloarea acestui format. De asta am subliniat că sunt statele europene democratice, pentru că mai este cineva, dar nu a fost invitat. Important e să simtă Ucraina că e cu garanții că o ajutăm până învinge, iar poporul să simtă că suntem alături de ei și ei alături de noi. Aceste lucruri sunt valabile inclusiv pentru Moldova”, a declarat președintele român Klaus Iohannis.
UPDATE Un avion de recunoaștere al Forțelor Armate Britanice survolează spațiul aerian. Este o premieră absolută pentru țara noastră, în contextul summitului de la Bulboaca și anunțul NATO precum că va monitoriza securitatea evenimentului.

UPDATE Cei 50 de oficiali urmează să fie invitați la prânz. La aperitive, oaspeții vor gusta tradiționalele sarmale, cu umplutură de legume călite în stil moldovenesc, acoperite cu glazură de vin din soiuri Saperavi și cu smântână afumată. O altă gustare inclusă în meniu este Roata Norocului: o tocăniță de vinete și roșii proaspăt tăiate, presărate cu pudră de vin din soiuri Rară Neagră și usturoi negru. Oaspeții vor putea gusta și colțunași din dovleac murat cu cremă de brânză de capră, sos de leuștean și icră de știucă. De asemenea, va fi servită mămăliguță umplută cu brânză, caș afumat și trufe negre. În meniu se vor regăsi și rulouri din cartofi umplute cu zacuscă ca la Bulboaca, presărată cu boia afumată și semințe de floarea-soarelui.
UPDATE Fotoreporterul TV8, Serghei Rusu, prezent la eveniment, arată gustările oferite tuturor jurnaliștilor care reflectă Summitul Comunității Politice Europene (CPE) de la Bulboaca. Pe de altă parte, oficialii vor fi hrăniți cu bucate tradiționale moldovenești, pregătite după rețete reinterpretate.
UPDATE La această oră, restricțiile de circulație au fost ridicate în Chișinău. La moment toate delegațiile se află la Bulboaca. Restricțiile vor fi reinstalate gradual, odată cu finalizarea Summitului, anunță Grupul Media pentru Știri de Securitate privind Summitul Comunității Politice Europene. Unele delegații vor părăsi Republica Moldova astăzi, iar o parte din oficiali va rămâne în țară pentru a participa la întrevederile bilaterale de mâine, 2 iunie.
UPDATE Președinta Maia Sandu anunță o reuniune pentru o fotografie comună în fața castelului, ca mai apoi să urmeze discuțiile de grup ale oaspeților.
UPDATE „Moldova este vecina Ucrainei. Rusia vrea să submineze încrederea poporului moldovenesc cu amenințări hibride și încearcă să le fluture amenințarea războiului. Suntem îngrijorați. Ucraina trebuie să câștige și trebuie să facem tot ce se poate ca acest lucru să se întâmplă. E nevoie de coaliție. Va trebui să extindem coaliția Patriot, în care participă 4 țări. Știm că acest război nu se va încheia de la sine. Știm cu toții că pot fi și evoluții negative. Dacă se întâmplă așa ceva, Ucraina trebuie să știe că se poate baza pe noi toți, ca să putem asigura mai mult sprijin militar. Ucraina trebuie să câștige”, a declarat prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte.
UPDATE „Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu aici. Trebuie să fim conștienți de provocările geostrategice pe care țări ca Moldova sau Ucraina le înfruntă. Salut prezența președintelui Ucrainei. Agresiunea militară contra Ucrainei e evoluția cea mai perturbantă după războiul rece. E datoria noastră să răspundem istoric și să îi sprijinim pe cei mai vulnerabili. Aduc un omagiu leadershipului de la Chișinău. Au făcut un mare efort: în primul rând reformele necesare pentru integrarea europeană, iar în al doilea - contracararea amenințărilor hibride care urmăresc de deraieze Moldova de la stabilitate și reziliență. Susținem noua listă UE de sancționare a persoanelor care atentează la securitatea statului. Nu sunteți singuri”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.
UPDATE „Nu există o Europă seria A și o Europă seria B. Există doar o Europă. Papa Ioan Paul al doilea spunea că trebuie să respiri cu două părți: Estul și Vestul. Și dacă Europa este un destin, împreună trebuie să găsim răspunsuri la aceste crize: de securitate, energetică, resursele și capacitatea de a ne controla viitorul și crizele pe care ni le aduce geopolitica. Nu trebuie să uităm de relațiile cu partenerii noștri globali, cum ar fi Africa. Trebuie să rezolvăm probleme legate de migrația ilegală. Avem multe lucruri de rezolvat”, a declarat prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni.
UPDATE „Nu putem avea îndoieli privind unitatea noastră. Aici, în Moldova, nu auzim raiduri aeriene, sirene sau artilerie rusă, dar nu demult rușii erau convinși că după ce au atacat Ucraina vor putea ajunge în Moldova. Rusiei îi e teamă de NATO și încearcă să îi înghită doar pe cei care se află în afara spațiului NATO. Ucraina este deschisă și avem un plan pentru pace, vorbim despre importanța NATO. Doar apărarea aeriană și o coaliție puternică pot învinge teroarea rusă. Mulțumesc tuturor, Slava Ukraine!”, a mai declarat Volodimir Zelenski în deschiderea sesiunii plenare a summitului.
UPDATE Președinta Maia Sandu a avut o discuție bilaterală cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski: „Onorată să-l întâmpin pe primul participant al summitului Comunității Politice Europene, pe prietenul și vecinul nostru, Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy. Am avut o discuție foarte bună chiar înainte de începerea evenimentului despre situația de pe front, agenda bilaterală și parcursul nostru european”, a spus șefa statului. Președinta Maia Sandu a mai subliniat: „Toate țările europene ne-am întrunit la summitul CPE pentru a susține împreună Ucraina și să găsim cele mai bune soluții pentru a restabili și menține pacea pe continentul nostru. Moldova este Europa, Ucraina este Europa. Молдова – це Європа, Україна – це Європа. Moldova is Europe, Ukraine is Europe”.

UPDATE „Este o plăcere și o onoare să vă găzduiesc, astăzi, pe atât de mulți, aici, în Moldova, în împrejurimile liniștite ale Castelului Mimi. Pacea și liniștea de aici sunt într-un contrast puternic cu războiul violent care are loc chiar peste granița noastră. Cel mai mare război de pe continentul nostru de la al Doilea Război Mondial. Un război pe care Rusia a ales să-l lanseze. Un război care ne reunește pe toți în dorința noastră puternică de a restabili pacea pe continentul nostru. Decizia noastră de a ne aduna astăzi aici, la cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene, la doar 20 km de granița cu Ucraina, este o expresie clară a solidarității noastre față de Ucraina și poporul ei. Ucrainenii luptă pentru libertate, valorile europene și viitorul continentului nostru. Astăzi, sunt îndeosebi onorată să-i urez bun venit președintelui Zelenski, care conduce poporul Ucrainei în această luptă și sunt mândră să stau astăzi alături de Dumnealui. Cetățenii noștri, ca și toți ceilalți europeni, au arătat solidaritate cu vecinii ucraineni, primindu-i în casele noastre. Dar trebuie să facem mai mult. Acest summit oferă platforma pentru a găsi soluții la care ne putem angaja cu toții pentru a readuce pacea, a aborda consecințele războiului și a proteja Europa”, a declarat președinta Maia Sandu la deschiderea summitului Comunității Politice Europene.
UPDATE „Moldova și Ucraina sunt nu doar state vecine, dar și partenere de încredere. Vom continua să consolidăm cooperarea dintre țările noastre și împreună să contracarăm provocările Rusiei”, a revenit Volodimir Zelenski cu acest mesaj în limba română pe pagina sa de Telegram.
UPDATE „M-am bucurat să-l revăd în Moldova pe Președintele Franței, Emmanuel Macron, în cadrul summitului Comunității Politice Europene, găzduit de țara noastră. I-am mulțumit pentru inițiativa de a crea această platformă de dialog, atât de necesară în timpurile prin care trece întreaga Europă. Țările europene trebuie să lucreze mai strâns ca niciodată, pentru a opri războiul barbar dus de Rusia în Ucraina și a restabili pacea pe continent”, a spus șefa statului. Președinta a mai menționat că: „În efortul de aderare la Uniunea Europeană, țara noastră se bucură de sprijin și solidaritate fără precedent din partea Franței, fapt pentru care i-am mulțumit încă odată Președintelui Macron. Moldova va valorifica acest sprijin pentru a contribui la întărirea democrației în blocul comunitar și în vecinătatea acestuia. Moldova este Europa și vom demonstra aceasta prin reforme concrete”.
UPDATE Președintele francez, Emmanuel Macron, participă la Summitul Comunității Politice Europene de astăzi, 1 iunie, împreună cu alți președinți de state și șefi de guverne. Subiectele de discuție vor viza eforturile comune pentru pace, apărarea democrației, consolidarea interconectării energetice și securității globale.
UPDATE Discuții între oficialii europeni și cei sârbi și kosovari vor avea loc și joi, la summitul european din Republica Moldova, scrie Associated Press. Eforturile internaționale de dezamorsare a crizei din Kosovo s-au intensificat miercuri și vor continua joi, în timp ce etnicii sârbi au organizat noi proteste în Zvecan, un oraș din nordul țării, acolo unde confruntările recente cu poliția și cu forțele de menținere a păcii ale NATO au stârnit temeri privind izbucnirea unui nou conflict.
UPDATE Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala, a ajuns la Chișinău pentru a participa la Summitului Comunității Politice Europene de astăzi, 1 iunie. Republica Cehă a acordat asistență financiară Republicii Moldova pentru distrugerea pesticidelor și produselor chimice periculoase din țara noastră, cu scopul de a consolida securitatea de mediu și sănătate publică. În același timp, Republica Moldova a recepționat suport financiar pentru reducerea vulnerabilității energetice, acesta fiind utilizat la plata compensațiilor pentru resursele energetice.
UPDATE „Suntem aici ca să cooperăm și să coordonăm tot ce ține de domeniul energetic, securitate și infrastructură”, a declarat președintele Consiliului European Charles Michel, după ce a fost întâmpinat de Maia Sandu.
UPDATE Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a ajuns la Chișinău pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene de astăzi, 1 iunie. Recent, Guvernul Ungariei a anunțat despre o asistență financiară în valoarea de 300 000 euro ce va contribui la fortificarea capacităților de apărare a țării noastre.
UPDATE Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere oficială cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski în cadrul Summitului de la Castel Mimi. Potrivit unui comunicat, șeful Guvernului de la Chișinău a mulțumit liderului de la Kiev pentru fermitatea cu care militarii și poporul ucrainean apără libertatea și valorile europene în întreaga regiune. De asemenea, Dorin Recean și-a exprimat speranța că cele două țări vor deveni cât mai curând parte a blocului comunitar. „Moldova și Ucraina nu sunt doar state vecine, ci și parteneri apropiați. Ne unește același deziderat și avem un interes comun – să aducem pacea în Europa și să devenim membri ai Uniunii Europene. Sunt sigur că împreună vom reuși să facem asta. Rămânem solidari și vom continua să oferim sprijinul nostru poporului ucrainean”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean. Totodată, președintele Ucrainei și-a exprimat recunoștința față de cetățenii Republicii Moldova pentru ajutor acordat refugiaților ucraineni, încă din prima zi a invaziei brutale a Federației Ruse în Ucraina. În discuție, Volodimir Zelenski a subliniat faptul că viitorul Moldovei și al Ucrainei este în UE.
UPDATE Întrebat de jurnaliști la Chișinău cât crede că va mai dura războiul din Ucraina, Zelenski a răspuns: ”Până la victoria noastră. Când vom câștiga, războiul se va opri. Sau Rusia poate opri acest război mai devreme. Pot să plece de pe teritoriul nostru. Cred că acesta este răspunsul.”
UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz a sosit în Republica Moldova. Este prima vizită a oficialului în țara noastră, în contextul Summitului Comunității Politice Europene de astăzi, 1 iunie. Germania a fost printre primele state care au perceput rolul Republicii Moldova în asigurarea centurii de securitate a Uniunii Europene. Germania a acordat Republicii Moldova vot de încredere în favoarea statutului de țară candidată la integrarea în Uniunea Europeană. Totodată, Germania a fost alături de țara noastră în gestionarea situațiilor de criză.
UPDATE Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, a aterizat la Chișinău pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene de astăzi, 1 iunie.
UPDATE Prim-ministru Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen a sosit la Chișinău în contextul desfășurării Summitului Comunității Politice Europene din 1 iunie. În cadrul recentei sale vizite la Chișinău, în ianuarie 2023, premierul danez a punctat asupra unei potențiale cooperării în domeniul energiei regenerabile și cel al gestionării deșeurilor, capitole la care Danemarca este lider european recunoscut. Totodată, Regatul Danemarcei contribuie la fortificarea capacităților de gestionare a migrației și managementului frontierei, prin asistență și sprijin financiar.
UPDATE La Summitul Comunității Politice Europene din Moldova, Finlanda este reprezentată de către prim-ministrul în exercițiu Sanna Marin, care se va află, pentru prima dată, în vizită oficială la Chișinău.
UPDATE „Cipru a devenit membru al Uniunii Europene având o problemă teritorială. Și Republica Moldova poate o face”. Declarația a fost făcută de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borell, la Summitul Comunității Politice Europene care se desfășoară joi, 1 iunie, în Republica Moldova.
UPDATE Rishi Sunak, prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a venit în Republica Moldova, pentru a participa la Summitul Comunității Europene 2023, din 1 iunie.
UPDATE „Prezența noastră astăzi aici reprezintă nu doar dovada sprijinului pe care îl oferim Republicii Moldova, dar și angajamentul nostru care rezultă din momentul în care Republica Moldova a devenit stat candidat de aderare la UE. Negocierile de aderare urmează să fie lansate chiar anul acesta. Suntem impresionați de viteza cu care Republica Moldova a răspuns la toate recomandările, formulate de UE, și cum avansează în activitatea pe care o desfășoară și în îndeplinirea sarcinilor. Noi vom fi gata atunci când Moldova va fi gata. Locul Republicii Moldova este în UE”, a menționat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
UPDATE Președintele României, Klaus Iohannis, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au sosit împreună la Chișinău, în același avion. Cei doi demnitari de rang înalt se vor alătura altor 45 de oficiali pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene, care are loc astăzi. „De la București în Republica Moldova, alături de președintele PE, Roberta Metsola, pentru o întâlnire importantă a familiei europene, unită în jurul valorilor sale. Este un moment oportun pentru a arăta că Republica Moldova nu este singură, iar UE este alături de cetățenii Republicii Moldova în realizarea aspirațiilor lor europene legitime”, a scris Iohannis, pe Twitter.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Bulboaca, că Ucraina este pregătită să fie în NATO.
UPDATE Prim-ministrul Republicii Estonia, Kaja Kallas, a aterizat la Chișinău pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene
UPDATE Președinta Maia Sandu a avut o discuție bilaterală cu omologul său din Ucraina, Volodomir Zelenski, înainte de începerea Summitului Comunității Politice Europene (CPE). „Onorată să-l întâmpin pe primul participant al summitului Comunității Politice Europene, pe prietenul și vecinul nostru, Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Am avut o discuție foarte bună chiar înainte de începerea evenimentului despre situația de pe front, agenda bilaterală și parcursul nostru european”, a spus șefa statului.
UPDATE Premierul Regatului Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a aterizat la Chișinău pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene de astăzi, 1 iunie.
UPDATE Președintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda, a aterizat la Chișinău, în contextul participării la Summitul Comunității Politice Europene.
UPDATE Președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić și prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, au ajuns la Chișinău pentru a participa la Summitul de la Bulboaca. Asta deși în presă au fost informații precum că liderul de la Belgrad nu va fi prezent, din cauza violențelor apărute în Kosovo.
UPDATE: „Sper că prezența liderilor la Summitul CPE, care se desfășoară atât de aproape de Ucraina, vor transmite un mesaj puternic de unitate pentru a apăra ordinea publică drepturile omului și siguranța acestora. Rusia nu este aici nu din cauza că nu am invitat-o, dar din cauza lui Putin că a exclus-o din această comunitate lansând aceste atacuri nejustificate asupra Ucrainei. Avem de lucrat asupra a trei lucruri, printre conectivitate mai bună, stabilizarea situației de pe continentul nostru, dar și securitatea”, a declarat șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell.
UPDATE Președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, a aterizat la Chișinău. Bulgaria susține parcursul integrării europene al Republicii Moldova. Discuțiile se vor focusa pe stabilitatea și reziliența energetică, sustenabilitatea statelor europene și eforturile comune pentru realizarea păcii în contextul războiului din Ucraina.
UPDATE Șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat la Chișinău că măsurile restrictive introduse recent de Uniunea Europeană împotriva unui număr de persoane care sunt acuzate că încearcă să submineze stabilitatea Republicii Moldova a fost doar începutul aplicării unui nou regim de sancțiuni.
UPDATE Regiunea transnistreană nu este un obstacol pentru Republica Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană. Declarația aparține înaltului reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell.
UPDATE Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a ajuns la Summitul Comunității Politice Europene. Acesta a menționat că în cadrul discuțiilor se va pune accent pe trei subiecte printre care conectivitate, stabilizarea situației de pe continentul european, dar și securitate.
UPDATE Delegațiile oficiale continuă să vină la Chișinău, cu ocazia Summitului Comunității Politice Europene, de pe 1 iunie. Recent, au ajuns și delegațiile Slovaciei, în frunte cu prim-ministrul Ludovit Odor, cancelarul federal al Austriei, Karl Nehammer, președintele Bulgariei, Rumen Radev, dar și președinta Greciei Katerina Sakellaropoulou.
UPDATE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns la Castelul Mimi, unde are loc Summitul European, fiind întâmpinată de președinta Maia Sandu. „Unitate și putere. Aceasta este ceea ce demonstrează liderii europeni reuniți astăzi în Moldova. Împreună ne apărăm valorile. Și apărăm Ucraina. Astăzi vom discuta, de asemenea, despre provocările la scară europeană: energie, securitate, conectivitate”, a scris oficiala pe Twitter.
UPDATE Prim-ministrul Republicii Croația, Andrej Plenković și Prim-ministrul Republicii Slovenia, Robert Golob au ajuns la Chișinău.
UPDATE Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a ajuns la castelul de la Bulboaca unde are loc Summitul European.
UPDATE NATO va monitoriza cerul Moldovei în timp ce peste 40 de lideri europeni participă la un summit în apropierea graniţelor Ucrainei pentru a-şi arăta sprijinul pentru ambele ţări, în timp ce Kievul pregătește o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei, relatează Reuters. "NATO AWACS pot detecta avioane, rachete şi drone la sute de kilometri distanţă, ceea ce le face o importantă capacitate de avertizare timpurie", a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

UPDATE Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell Fontelles, se îndreaptă spre Bulboaca pentru a participa la Summitul CPE. Momentul în care se apropie coloana de mașini a delegației a fost surprins de reporterul TV8. Borrell folosește o mașină nouă din cele 16 limuzine puse la dispoziție de Guvernul Republicii Moldova.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, primul oaspete întâmpinat de șefa statului, Maia Sandu, la Summitul Comunității Europene (CPE), care are loc la Bulboaca, a transmis un mesaj de recunoștință față de moldoveni. Liderul de la Kiev a mulțumit poporului moldovean pentru faptul că de la începutul războiului în Ucraina a găzduit mii de refugiați ucraineni. „Mă bucur că sunt aici, nu a fost simplu. Am un mesaj din Ucraina și acela este că respectăm Moldova și poporul moldovean. Vom merge împreună, umăr la umăr. Vă mulțumesc pentru că ne-ați găzduit refugiații chiar din primele zile ale războiului. Nu vom uita niciodată asta”, a menționat Zelenski în timpul unor declarații de presă susținute alături de șefa statului, Maia Sandu.
UPDATE Președintele ucrainean Vladimir Zelenski va fi la Summitul Comunității Politice Europene. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Ulterior, liderul de la Kiev a apărut vădit emoționat la castel, unde a fost întâmpinat de președinta Maia Sandu. Zelenski a anunțat într-un mesaj că urmează multe întâlniri, fiind primul invitat pe covorul roșu.
UPDATE Președinta Maia Sandu a ajuns la castelul de la Bulboaca și face primele declarații în fața presei prezente la eveniment.
UPDATE Fotoreporterul TV8, Serghei Rusu, a surprins lunetiști pe un bloc alăturat castelului, unde va avea loc Summitul CPE.
UPDATE Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, reales duminică pentru un al treilea mandat, nu mai participă la summitul "Comunității Politice Europene" (CPE), care se desfășoară joi în apropiere de Chișinău, scrie miercuri publicația Politico.eu.
UPDATE Mai mulți jurnaliști au ajuns deja la Bulboaca, acolo unde are loc Summitul Comunității Politice Europene. Până la destinație, aceștia au călătorit cu o cursă specială de tren. Iar la castelul unde va avea loc evenimentul istoric, a fost întins un imens covor roșu.
UPDATE Grupul Media pentru Știri de Securitate (GMSS) au elaborat o hartă cu rute alternative de deplasare pentru 31 mai – 1 iunie, în contextul Summitului Comunității Politice Europene (CPE).
UPDATE Programul evenimentului: Evenimentul propriu-zis va începe la ora 10:30, cu ceremonia de întâmpinare a delegațiilor oficiale. Președintele Maia Sandu va întâmpina delegațiile, care vor ajunge în Bulboaca. Totodată, lideri europeni vor face declarații pentru jurnaliștii prezenți la Bulboaca. Ceremonia oficială de deschidere a Summitului va avea loc la ora 12:00. La ora 12:30, liderii vor face o fotografie de grup și apoi, vor avea loc mese rotunde. O conferința de presă, găzduită de președinta Maia Sandu, împreună cu liderii europeni, este programată să aibă loc la ora 17:00.
UPDATE Este o onoare pentru Republica Moldova să fie gazda Summitului Comunității Politice Europene. O spune președinta Maia Sandu, potrivit căreia prezența liderilor europeni în țara noastră reprezintă un mesaj clar că Moldova nu este singură în drumul său către integrarea europeană și că nici Ucraina nu e singură.
UPDATE În scopul asigurării siguranței și securității aeronautice, toate zborurile aeronavelor civile, inclusiv aeronavelor fără pilot (drone) sunt interzise pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar planurile de zbor depuse în adresa Autorității Aeronautice Civile, nu sunt acceptate pentru intervalul de timp 31 mai ora locala 00:00 până pe 2 iunie ora locala 07:00 (ora locală), anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat.
UPDATE În contextul Summitului Comunității Politice Europene (CPE) care va avea loc în Republica Moldova, pe 31 mai, fațada clădirii Guvernului a fost acoperită cu drapelul Moldovei și cel al Uniunii Europene. Tot astăzi, jumătate din delegațiile oficiale care vor participa la Summit au ajuns la Chișinău. Printre primii care au sosit în țara noastră au fost președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borell, președintele Consiliului European, Charles Michael, președinții Elveției, Bosniei și Herțegovinei, Azerbaidjanului, precum și prim-miniștrii Georgiei, Portugaliei, Belgiei, Armeniei, Maltei, Luxemburgului, Islandei, dar și alți oficiali.



























































