Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina: Atac masiv și probleme serioase! Zelenski îl înjură pe Putin și îl invită pe Trump: „Rusia controlează cerul”

06 noiembrie 2023, ora 18:11

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se plânge de lipsurile din apărarea aeriană a ţării sale şi de supremația forțelor armate ruse, informează luni dpa, citată de Agerpres. Totodată, liderul de la Kiev l-a înjurat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în direct la o televiziune din SUA. În context, Zelenski a declarat că este determinat să continue lupta împotriva invadatorilor ruși pentru a se asigura că Putin nu le ia libertățile ucrainenilor și se plânge de lipsurile din apărarea aeriană a ţării sale şi de supremația forțelor armate ruse. Rusia şi Ucraina au prezentat la sfârșitul săptămânii trecute versiuni contradictorii privind situația de pe front, în regiunea Zaporojie, observă Reuters luni.

Opt persoane au fost rănite la Odesa în urma unui atac masiv cu drone și rachete asupra sudului Ucrainei. O rachetă a nimerit în centrul orașului și a creat un crater imens. Muzeul de Artă, inclus în patrimoniul mondial UNESCO a fost avariat, dar și toate clădirile din preajmă. Apărarea aeriană a reușit să doboare 15 drone din cele 22 lansate și o rachetă. Aliaţii occidentali ai Kievului încă nu au o idee clară despre cum vor să se încheie războiul din Ucraina, ceea ce reprezintă o „problemă serioasă”, care compromite şansele de victorie ale Ucrainei şi din cauza căreia coaliţia care sprijină Ucraina pierde miliarde de dolari, a declarat, într-un interviu telefonic cu EFE, fostul ministru al Apărării ucrainean, Andri Zagorodniuk, potrivit Agerpres.

UPDATE Personalul diplomatic nemulțumit a semnat o scrisoare către Putin cu privire la situația lor dificilă. Aceasta este descrisă ca o tragedie personală pentru mulți dintre ei, potrivit The Insider. Portalul rus independent de investigație susține că misiva provine de la o sursă din cadrul administrației prezidențiale ruse. Numele celor 11 semnatari sunt acoperite, scrie Adevărul.

UPDATE Noul prim-ministru al Slovaciei, Robert Fico, care s-a angajat să oprească ajutorul militar al țării pentru Ucraina vecină, a declarat luni că nu intenționează să împiedice exporturile companiilor private de apărare, relatează Sky News.

UPDATE O rachetă a căzut în centrul istoric al orașului Odesa, unde a provocat numeroase pagube. Undele de șoc ale exploziei au afectat aproximativ 20 de clădiri rezidențiale din preajmă, dar și Muzeul de Artă, inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Șeful Administrației Militare Regionale Odesa, Oleg Kiper, a anunțat pe canalul său de Telegram că trei persoane au primit îngrijiri la fața locului, iar alte cinci au fost internate. Presa locală scrie că astăzi, Muzeul de Artă din Odesa împlinește 124 de ani, iar cu această ocazie în edificiu urmau să se desfășoare câteva evenimente, dar nu a fost să fie. 

UPDATE Ucraina a anunțat duminică deschiderea unei anchete cu privire la moartea unui grup de soldați uciși într-un atac cu rachetă al forțelor ruse, în timpul unei ceremonii de înmânare de decorații într-o zonă apropiată liniei frontului.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin este așteptat să viziteze Kazahstanul joi, a anunțat luni biroul președintelui kazah Kassym-Jomart Tokaev, relatează The Telegraph.

UPDATE Armata ucraineană a afirmat luni că forţele ruse încearcă să ocupe din nou Robotîne, sat din sudul Ucrainei, a cărui eliberare, la sfârşitul lui august, a lăsat să se întrevadă un progres în contraofensiva ucraineană. În sud, „inamicul a încercat să-şi reocupe poziţiile lângă Robotîne, fără succes”, a anunţat Andrii Kovaliov, purtător de cuvânt al armatei ucrainene, informează AFP, citată de Agerpres.

UPDATE Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a înregistrat apelul depus de Comitetul Olimpic Rus (ROC) împotriva deciziei Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) de a-i suspenda calitatea de membru, a anunţat luni acest organism judiciar independent, scrie Reuters, potrivit news.ro.

UPDATE Vladimir Putin a decis să candideze la alegerile prezidențiale de anul viitor, o mișcare care îl va menține la putere cel puțin până în 2030, deoarece președintele rus consideră că „trebuie să conducă Rusia în această perioadă, care este cea mai periculoasă din ultimele decenii”, au declarat mai multe surse pentru Reuters.

UPDATE Industria Ucraineană de Apărare confirmă că a început producția în serie a propriilor drone kamikaze. Susține că au o autonomie de o mie de km și că sunt “dezvoltate cu ajutorul partenerilor străini”. Anunțul a fost făcut de Herman Smetanin, directorul general al Ukroboronprom, o asociere care cuprinde mai multe companii specializate în producția de armament. Acesta a transmis că noua dronă kamikaze, comandată de Forțele de Apărare, a intrat deja în procesul de producție de serie. Directorul general al Ukroboronprom a explicat că noua dronă are o rază de acțiune de o mie de kilometri și este controlată de la distanță, însă a adăugat că există și modele mai puternice. De asemenea, a dezvăluit că în acest moment, compania “se concentrează și pe alte proiecte mai complexe și mai costisitoare”.

UPDATE Operatorul sistemului de transport gaze din Ucraina, Naftogaz, nu va continua să tranziteze gazul rusesc după ce contractul va expira în anul 2024. Despre aceasta a anunțat președintele consiliului de administrație al Naftogaz, Oleksi Cernâșov, într-un interviu pentru Radio Svoboda, potrivit Diez . „Nu vom iniția continuarea acestui tranzit. Contractul se va încheia – tranzitul va înceta”, a declarat șeful Naftogaz.

UPDATE „Au fost doborâte 15 (drone) Shahed şi o rachetă aeriană ghidată Kh-59", au anunţat forţele aeriene ucrainene, cu referire la drone de fabricaţie iraniană. Totuși, dronele au lovit infrastuctura portuară din Odesa. Câteva depozite și echipamente speciale de descărcare au fost avariate. De asemenea, după bombardamente au izbucnit incendii în două imobile, iar o casă privată din satul Usatove a fost avariată. 

UPDATE Aparentele disensiuni dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi comandamentul său militar devin tot mai vizibile, după un schimb de replici acerbe cu privire la stadiul războiului cu Rusia, iar un incident petrecut vineri în timpul unei ceremonii militare, când un atac rusesc a provocat moartea a 20 de soldați ucraineni, vine să toarne gaz peste foc, relatează CNN şi BBC, conform news.ro.

UPDATE Rusia şi Ucraina au prezentat la sfârşitul săptămânii trecute versiuni contradictorii privind situaţia de pe front, în regiunea Zaporojie, observă Reuters luni. Moscova susţine că a oprit contraofensiva Kievului, în timp ce armata ucraineană afirmă că avansează în continuare, conform Agerpres. Din iunie, când a început contraofensiva, Ucraina a recucerit doar câteva sate din regiunea respectivă din sud-est; progresele au fost mici, iar linia frontului din est şi sud s-a modificat doar puţin în ultimul an. „Inamicul a fost oprit, iar contraofensiva sa, atât de lăudată, a fost complet blocată", a declarat Evgheni Baliţki, conducătorul instalat de ruşi în Zaporojie, pentru agenţia de presă de stat din Rusia. El a precizat că se dau lupte de mică amploare în apropiere de satele Robotine şi Şcerbaki, aflate la o distanţă de circa 20 km unul de celălalt. Statul-major ucrainean a comunicat duminică seara că forţele ruse au atacat de mai multe ori, fără succes, la Robotine şi Verbove - câţiva km mai la est. Ministerul Apărării de la Moscova a arătat în informarea zilnică de presă, în aceeaşi zi, că forţele ruse au respins atacurile ucrainene din apropierea acestor două sate. În weekend, Rusia a mai afirmat că apărarea sa antiaeriană a respins atacuri din partea Ucrainei, în aceeaşi zonă.

UPDATE De asemenea, forțele ruse au lansat mai multe atacuri asupra Hersonului de pe malul est al râului Nipro în timpul nopții. Au fost vizate zonele rezidențiale din cartierul central al orașului. Un bloc de apartamente cu cinci etaje și mai multe case au fost avariate în urma atacului. Nu au fost raportate informații despre victime. 

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski l-a invitat pe Donald Trump să viziteze Ucraina, după ce fostul preşedinte american a promis că ar putea pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina în 24 de ore dacă va fi reales în 2024, relatează nbcnews.com. „Dacă poate veni aici, voi avea nevoie de 24 de minute – da, 24 de minute. Nu mai mult. Da. Nu mai mult – 24 de minute pentru a-i explica [preşedintelui Trump] faptul că nu poate gestiona acest război” în acest interval de timp, a declarat Zelenski. „El nu poate aduce pacea din cauza [preşedintelui rus Vladimir] Putin”. “Trump nu poate aduce pacea din cauza lui Putin. Dacă – pentru că întotdeauna există un ‘dacă’ – dacă nu încearcă şi dacă nu este gata să dea teritoriul nostru acestui om îngrozitor, dacă nu este gata să renunţe la independenţa noastră, el nu poate să se descurce. Da”, a afirmat Volodimir Zelenski.

UPDATE Rusia a pierdut 305.970 de militari în Ucraina de la începutul invaziei sale, a informat luni Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. În ultimele 24 de ore au fost uciși 880 de soldați ruși, potrivit Spotmedia.

UPDATE Un mare depozit de muniții al rușilor din localitatea ucraineană Sedovo a fost distrus de o explozie. Depozitul este situat la mai puțin de 10 kilometri de granița cu regiunea Rostov a Rusiei.

UPDATE Forțele ruse au lansat mai multe atacuri asupra Hersonului de pe malul est al râului Nipro în timpul nopții, a informat șeful administrației militare a orașului, Roman Mrochko. El a spus că trupele ruse au vizat zonele rezidențiale din cartierul central al orașului cu o rachetă Kh-31. Un bloc de apartamente cu cinci etaje și mai multe case au fost avariate în urma atacului. Nu au fost raportate informații despre victime, notează Spotmedia.

UPDATE ISW confirmă avansarea Armatei Ucrainene pe malul de est al Niprului, marginal, la circa 12 km est de orașul Herson și la 3 km de râu. Alte imagini geolocalizate confirmă că, pe 4 noiembrie, forțele ucrainene dețineau poziții avansate pe tot culoarul din stânga Niprului. Rusia bombardează puternic aceste poziții, dar incursiunea ucraineană pare a fi surprins resursele sale răspândite pe alte direcții, notează Biziday.

UPDATE Guvernul american şi-a intensificat diplomația în Orientul Mijlociu, oficialii sperând să limiteze conflictul în desfășurare dintre Israel şi Hamas. Într-un apel telefonic cu liderii mondiali, vicepreşedinta Kamala Harris va cere mai mult ajutor şi protecţie sporită pentru civili. Secretarul de stat Antony Blinken urmează să discute la Ankara cu omologul său turc. Între timp, directorul CIA, William Burns, se află în Israel, pentru a discuta, printre altele, despre o colaborare mai intensă a serviciilor secrete. William Burns se va întâlni cu liderii regionali, inclusiv cu premierul Benjamin Netanyahu. De asemenea, va discuta cu omologii săi din mai multe ţări din Orientul Mijlociu, a confirmat un oficial american pentru CBS News. 

UPDATE Cinci persoane au fost rănite la Odesa, iar una din principalele galerii de artă ale oraşului a fost avariată în atacuri ruseşti, au declarat oficialii ucraineni din portul de la Marea Neagră. „Pe 6 noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Odesa împlinește 124 de ani. Ruşii au „felicitat” monumentul nostru arhitectural cu o rachetă care a căzut în apropiere”, a declarat Oleh Kiper, guvernatorul regiunii Odesa pe Telegram. Pereţii clădirii au fost deteriorați, iar o parte din geamuri s-au spart, a adăugat el.

UPDATE Armata Rusă încearcă contraatacuri atât spre Robotine și Verbove, zone în care ucrainenii au avansat pe Frontul de Sud în această vară pe ceea ce s-a confirmat a fi principala direcție de atac a contraofensivei lor, cât și spre Vuhledar, la limita cu Donbas. Aparent, forțele ucrainene încearcă o intensificare a loviturilor din spatele frontului, în special din Crimeea ocupată. Sursele ruse au susținut că drone ucrainene au vizat în acest weekend o rafinărie de la Geankoi (Crimeea) și au lovit Berdiansk duminică, potrivit Biziday.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se plânge de lipsurile din apărarea aeriană a ţării sale şi de supremaţia forţelor armate ruse, informează luni dpa și Agerpres. „Rusia controlează cerul", a declarat Zelenski, trecând de la ucraineană la engleză, într-un interviu acordat duminică postului american NBC. Zelenski a reiterat că principala sa solicitare o constituie sisteme de apărare mai bune. „Daţi-mi posibilitatea de a compara puterea noastră cu cea a Rusiei pe cer", a adăugat el, reluând indirect cererea sa pentru avioane de luptă occidentale. Ucraina mai are nevoie de drone şi de arme pentru a se apăra împotriva dronelor. Imediat ce va fi stabilit cât de cât un echilibru pe cer, forţele ucrainene de la sol vor putea avansa, a subliniat Zelenski. Preşedintele ucrainean a spus că soldaţii săi nu pot fi aruncaţi în luptă cum face Rusia cu soldaţii săi. „Ei (ruşii) îşi tratează soldaţii ca pe carne de tun", a afirmat Zelenski.

UPDATE Departamentul Apărării din SUA a anunțat că a fost construită o nouă bombă gravitațională B61-13 de Pentagon, care este gata ”să descurajeze adversarii”. Acum, planul se găsește pe masa lui Joe Biden, iar prognoza impactului ogivei nucleare asupra Moscovei ar fi unul devastator, potrivit Ziare.com.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunțat, duminică, că Rusia a testat „cu succes” o rachetă balistică intercontinentală lansată dintr-un submarin în Marea Albă, în largul coastei de nord-vest a țării, spre peninsula rusă Kamchatka. „Noul submarin cu propulsie nucleară, Imperator Alexander III, a lansat cu succes racheta balistică intercontinentală Bulava din Marea Albă până la câmpul Kura din peninsula Kamchatka”, a spus ministerul într-un comunicat publicat de agenția „Tass”, citată de La Repubblica și Rador.

UPDATE Președintele ucrainean Zelenski a folosit cuvinte obscene în direct la o televiziune americană, referindu-se la Vladimir Putin. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că ucrainenii nu sunt pregătiți să renunțe la libertatea lor în favoarea "teroristului nenorocit" Vladimir Putin („fu*king terrorist”), scrie Știripesurse. „Am multă putere, dar chiar dacă mă simt puternic și am multă energie, nu înseamnă că vrem să luptăm toată viața pentru că prețul este mare, așa cum am spus. Pentru că războiul îi ia pe cei mai buni dintre noi, cei mai buni eroi, cei mai buni bărbați, femei, copii. Asta e tot”, a declarat Zelenski în cadrul emisiunii Meet the Press de la postul de televiziune american NBC News. „Dar noi nu suntem pregătiți să ne dăm libertatea acestui nenorocit de terorist Putin. Asta este. De aceea luptăm”, a mai precizat Zelenski.

/VIDEO/ PAS vrea aviz de la Veneția după modificarea legii privind Comisia Vetting? CRJM: „Măsura este expirată”
/VIDEO/ PAS vrea aviz de la Veneția după modificarea legii privind Comisia Vetting? CRJM: „Măsura este expirată”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
„El cunoștea totul din telefonul ei”: Mărturiile directoarei grădiniței din Chișinău unde lucra Ludmila Vartic
„El cunoștea totul din telefonul ei”: Mărturiile directoarei grădiniței din Chișinău unde lucra Ludmila Vartic
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Ajutor de la stat pentru fermieri: Se pregătesc compensații după ce motorina s-a scumpit
/VIDEO/ Ajutor de la stat pentru fermieri: Se pregătesc compensații după ce motorina s-a scumpit

/VIDEO/ Tensiuni maxime în Orientul Mijlociu: Iranul vrea să lovească mai dur, Israelul cere capitulare

Emilia - 2026-03-11T200550.787
11 martie 2026, ora 20:30

Războiul din Orientul Mijlociu pare să escaladeze. În această dimineață, președintele Parlamentului de la Teheran a declarat că țara sa nu caută o încetare a focului, ci intenționează să lovească și mai puternic agresorul. În replică, omologul său din Israel a cerut capitularea necondiționată a Iranului. În timp ce atacurile iraniene au dus la închiderea uneia dintre cele mai mari rafinării din lume, aflată în Emiratele Arabe Unite, SUA au anunțat că pun la cale cea mai puternică ofensivă de la începutul conflictului.

Noaptea trecută, bombardamentele americane și israeliene au vizat vestul și estul Teheranului. Aproape 20 de mii de clădiri civile din Iran au fost avariate, iar zeci de oameni au rămas prinși printre dărâmături.

Azi-dimineață, administrația Trump a cerut Israelului să evite noi lovituri asupra infrastructurii petroliere a Iranului, avertizând că astfel de atacuri ar putea declanșa represalii iraniene și ar putea afecta stabilitatea energetică din regiunea Golfului Persic. Armata iraniană, de cealaltă parte, afirmă că a țintit agenția de informații militare a Israelului, o bază navală din orașul portuar Haifa, situat în nordul țării, și un sistem radar israelian. 

Tot astăzi, cu un mesaj adresat iranienilor a venit și liderul opoziției din Iran.

„Ne aflăm acum în etapa decisivă a luptei noastre finale. Vă îndemn să vă asigurați proviziile esențiale cât mai curând posibil. Și pentru propria siguranță, retrageți-vă de pe străzi și rămâneți în casele voastre. Continuați să faceți grevă și nu vă prezentați la muncă. Continuați să intonați scandările de noapte pentru a vă arăta unitatea”, a menționat fiul ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi.

Între timp, presa libaneză raportează noi atacuri aeriene israeliene în suburbiile sudice ale Beirutului. 

„Am o mică cafenea. Tocmai închisesem și plecasem acasă, iar zece minute mai târziu a început bombardarea... Slavă Domnului pentru tot... Uitați-vă la pagube”.

„Dormeam când am auzit loviturile. Ne-am pus imediat în mișcare, dar trei sferturi din mașinile noastre au fost avariate. Am condus o mașină avariată. I-am scos pe răniți, copii și bătrâni, precum și pe morți”.

Franța a anunțat că va furniza 60 de tone de ajutor umanitar pentru Liban. 

Războiul din Orientul Mijlociu a început pe 28 februarie, după ce SUA și Israel au lansat lovituri aeriene masive asupra unor obiective militare și guvernamentale din Iran. Primele atacuri au vizat infrastructura militară și conducerea politică a Iranului, inclusiv lideri de rang înalt, ceea ce a provocat o escaladare rapidă a conflictului. Teheranul a răspuns cu sute de drone și rachete lansate spre Israel și spre baze militare americane din regiune, extinzând confruntarea în mai multe state din Golful Persic. De atunci, tensiunile s-au amplificat, iar conflictul amenință să destabilizeze întregul Orient Mijlociu și piețele globale de energie.

Scumpirile la carburanți se țin lanț. ANRE anunță că prețul la benzină și motorină va crește și mâine, în timp ce ministerul Energiei avertizează că această tendință va continua și în următoarea perioadă. /Acciza la motorină, pentru fermieri, va fi compensată parțial de stat. Ministerul Agriculturii anunță că va oferi 140 de milioane de lei, care ar urma să acopere minimul necesar pentru lucrările de primăvară. /Petele uleiose de pe Nistru provin de la 1,5 tone de petrol care s-au scurs în râu, a anunțat azi ministerul Mediului. În timp ce autoritățile dau asigurări că nu există riscuri, locuitorii din Bălți au stat azi jumătate de zi fără apă la robinete.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O nouă explozie de prețuri la carburanți. Benzina și motorina vor depăși, peste noapte, pragul de 25 și, respectiv, 24 de lei per litru, anunță ANRE. În acest context, autoritățile vor să creeze stocuri strategice pentru cel puțin 90 de zile. /Noi reguli pentru livrarea gazelor din strânga Nistrului, propuse de Ministerul Energiei. Moldovagaz ar putea fi obligată să asigure rezerve pentru consumatorii din regiune. /Între timp, Iranul amenință că blocada petrolieră din strâmtoarea Ormuz va continua atâta timp cât Israelul și Statele Unite vor continua cu bombardamentele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic a fost dat afară din PAS și este cercetat pentru abuz și violență în familie, după ce soția sa și-a pus capăt zilelor. /Prețurile la carburanți explodează pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar Europa resimte impactul mai puternic decât SUA. /Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. În ultimele două zile, mai multe depozite iraniene de petrol au fost distruse, în timp ce Teheranul și-a ales un nou lider suprem.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorii cer 3 ani de închisoare cu executare pentru complicele lui Nicanor Ciochină, în loc de 6 luni, cât i-a dat prima instanță. /Constantinov, Nesterovschi și Lozovan au fugit în regiunea transnistreană, dar poliția nu poate interveni pentru a-i reține. Aceștia s-ar afla în locuri protejate de militarii ruși, iar o eventuală operațiune i-ar pune în pericol pe polițiștii noștri, afirmă șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. /Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică: Israelul a bombardat masiv gruparea Hezbollah din Liban, Iranul amenință cu represalii, în timp ce Donald Trump dă asigurări că Teheranul nu are nicio șansă în acest război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1477: Planul B, eroare strategică și Internet oprit. Zelenski avertizează despre Al Treilea Război Mondial
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Lukașenko, admirat de moldoveni? Despre lideri veritabili și imagini construite, la Alo, TV8
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.