Evenimentele din ultimele zile din Rusia reconfirmă că preşedintele rus Vladimir Putin, prin războiul ilegal împotriva Ucrainei, a comis o greşeală strategică extrem de gravă, afirmă secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană. Oficialul NATO precizează că Alianța continuă să fie extrem de vigilentă cu privire la orice ameninţare şi risc care pot pune în pericol aliaţii, scrie News.ro.
„NATO continuă să monitorizeze situaţia din Rusia, pe fondul evenimentelor care au avut loc în ultimele zile. Aceste evenimente reprezintă o situaţie internă a Federaţiei Ruse, care însă reconfirmă că preşedintele Putin, prin anexarea peninsulei Crimeea şi a războiul ilegal împotriva Ucrainei, a comis o greşeală strategică extrem de gravă. Pe măsură ce Rusia continuă războiul, sprijinul nostru pentru Ucraina devine tot mai important, mai ales pe fondul contraofensivei lansate de armata ucraineană”, afirmă Geoană, referindu-se la situaţia generată de revolta organizată de liderul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin.
În opinia sa, cu cât este eliberat mai mult teritoriu, cu atât mai puternică va fi poziţia poporului ucrainean la masa negocierilor, pentru a obţine o pace dreaptă şi durabilă.
„În acelaşi timp, NATO continuă să fie extrem de vigilentă cu privire la orice ameninţare şi risc care pot pune în pericol teritoriul şi populaţia aliată. Angajamentul nostru de a apăra fiecare centimetru al Alianţei este de neclintit!”, dă asigurări oficialul NATO.
Exact la un an și jumătate de la declanșarea războiului din Ucraina, la 24 iunie, Rusia a mai deschis un front, doar că de data asta chiar la ea acasă. Mercenarii Wagner au întors armele spre Kremlin. Au plecat din Donbas spre Rostov ca să se extindă pe direcția Moscovei, vânați periodic de forțe aeriene.
O lume întreagă a urmărit cum rușii, porniți spre Kiev, au ajuns să bată în retragere, luptând între ei pentru o cauză incertă. Și când doi se bat, al treilea câștigă. În tot acest haos, încet dar sigur, contraofensiva ucraineană a luat turații.
Totuși, la 24 de ore după ce a început o rebeliune armată în Rusia, șeful grupului de mercenari Wagner, Evghenii Prigojin, a anunțat că trupele sale se retrag. Acesta a subliniat că Wagner s-a apropiat de Moscova la mai puțin de 200 de kilometri, fără a se vărsa vreo picătură de sânge.
Cu toate acestea, Prigojin a avertizat că situația s-a schimbat acum și există o amenințare reală de a se vărsa sânge rusesc, motiv pentru care se întoarce „în direcția opusă”.
Criza de 24 de ore - s-a spus oficial de Moscova - a fost mediată de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care de 20 de ani se cunoaşte cu Prigojin, după cum a explicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Înţelegerea la care s-ar fi ajuns cu Prigojin, care s-a retras apoi cu oamenii săi din Rostov pe Don şi, mai târziu, duminică, şi din regiunile Moscova şi Voronej (pe unde trece autostrada care leagă sudul de capitală), consta în trimiterea lui Prigojin în exil în Belarus şi renunţarea la acuzaţia penală, pentru care ar putea fi condamnat la o pedeapsă între 12 şi 20 de ani de închisoare. Pactul prevedea, de asemenea, că mercenarii care s-au alăturat revoltei liderului lor nu vor fi urmăriţi penal, iar acei luptători care nu au participat direct la revoltă puteau semna un contract cu Ministerul Apărării, urmând să intre sub comanda lui Şoigu şi Gherasimov.
Atât Şoigu, cât şi preşedintele rus Vladimir Putin ordonaseră tuturor unităţilor ruseşti de „voluntari” să semneze un contract cu Ministerul Apărării până la 1 iulie, lucru pe care Prigojin îl respinsese ferm înainte de revoltă.
Luni seara, la două zile după rebeliunea mercenarilor Wagner, liderul de la Kremlin Vladimir Putin a ieșit cu o primă reacție. Acesta a mulțumit națiunii pentru unitate, adăugând că „toate deciziile necesare pentru a neutraliza amenințarea au fost luate chiar de la început și că organizatorii și-au dat seama că acțiunile lor sunt criminale”.
Totodată, Putin a transmis mercenarilor Wagner că pot continua să slujească Rusiei prin a se înscrie în armata rusă, și a pleca în Belarus.
Tot luni seara, șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat că marșul către Moscova a fost organizat pentru a preveni distrugerea PMC Wagner. Totodată, acesta a menționat că acțiunea nu a avut scopul de a răsturna „conducerea de la Kremlin”.
Astfel, fondatorul Wagner a comentat evenimentele din 24 iunie, pe care Vladimir Putin le-a descris drept o rebeliune. Un mesaj audio de 11 minute cu declarațiile lui Prigojin a fost publicat pe canalul de Telegram al Serviciului de presă Prigojin.







































