„Chestiunea trebuie să fie soluționată de alte autorități publice competente, în conformitate cu prevederile legale corespunzătoare ale legislației naționale, și nu țin de competența Curții Constituționale”, consideră judecătorul Curții Constituționale (CC), Vladimir Țurcan. Înalta Curte a făcut publică opinia separată a judecătorului privind hotărârea prin care Partidul Politic „Șor”a fost scos în afara legii.
Astfel judecătorul consideră că cerințele și argumentele autorului sesizării referitoare la neconstituționalitatea Partidului politic „ȘOR” „nu sunt întemeiate și justificate în conformitate cu standardele internaționale nominalizate supra privind interzicerea, lichidarea sau dizolvarea unui partid politic”,
„Probele prezentate de autor în cadrul examinării cauzei în fond nu sunt suficient de convingătoare și plauzibile pentru justificarea în prezenta cauză a caracterului excepțional (măsură de ultima ratio), necesar și proporțional al interzicerii partidului politic în discuție. Autorul sesizării nu a demonstrat existența unei „nevoi sociale imperioase” sau a unui pericol iminent care ar putea afecta pluralismul politic, statul de drept, suveranitatea, independența și integritatea Republicii Moldova, menționate în articolul 41 alin. (4) din Constituție. Nu s-a constatat că acțiunile și mesajele partidului în discuție au un caracter violent sau dacă constituie un întreg care oferă o imagine clară a unui model de societate conceput și susținut de partid, care este incompatibil cu noțiunea de „societate democratică” (Refah Partisi (Partidul Bunăstării) v. Turcia, 13 februarie 2003, § 104; Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) și Ungureanu v. România, 3 februarie 2005, § 46).
Hotărârea Curții Constituționale care are ca obiect verificarea constituționalității unui partid politic nu poate fi fundamentată pe înscrisuri din dosare penale nefinalizate, în lipsa unor sentințe irevocabile pronunțate de instanțele competente de drept comun (tribunale independente) pe fapte imputate partidului”, este menționat în opinie.
Totodată, Vladimir Țurcan susține că argumentele autorului sesizării „vizează, de fapt, o problemă de legalitate a activității Partidului politic „ȘOR”, în special cea cu privire la finanțarea ilegală și netransparentă, chestiune care trebuie să fie soluționată de alte autorități publice competente, în conformitate cu prevederile legale corespunzătoare ale legislației naționale, și nu țin de competența Curții Constituționale”.
Prin urmare, judecătorul consideră că această sesizare urma să fie respinsă ca inadmisibilă.
TV8.md reamintește că Partidul Șor a fost scos în afara legii. Curtea Constituțională a pronunțat, pe 19 iunie, hotărârea în raport cu sesizarea Guvernului Republicii Moldova, privind verificarea constituționalității formațiunii.
Potrivit CC, partidul se consideră dizolvat de la data pronunțării prezentei hotărâri. Astfel, niciun act al acestui partid, adoptat după pronunțarea deciziei, nu are valoare juridică.
Ministerul Justiției urmează să creeze o comisie care se va ocupa de lichidarea formațiunii din Registrul de Stat a persoanelor juridice.
Cât ține de cei patru deputați aleși pe listele partidului Șor, aceștia vor putea rămâne în Parlament, doar că numai în calitate de independenți. Ei nu au voie să se afilieze altor formațiuni. Aceleași reguli sunt valabile și pentru primari, președinți de raioane ori alți funcționari din echipa lui Ilan Șor.
Prezenta hotărâre este definitivă și nu se supune unui drept de atac.
Deputata Marina Tauber susține că decizia Curții Constituționale cu privirea la scoaterea Partidului Șor în afara legii nu schimbă nimic pentru echipa sa. Ba mai mult, membrii deja au alte formule pentru activitatea ulterioară.
„Este o decizie fără precedent, o decizie rușinoasă. Devenim vestiți în toată lumea prin faptele rușinoase, prin precedente care creează situații foarte periculoase. Noi cu dumneavoastră vom mai vedea consecințele acestei decizii. Noi, echipa lui Ilan Șor rămânem Partidul Șor. Dacă ei ne-au luat ștampila, Dumnezeu cu ei, echipa noastră rămâne puternică și mai consolidată. Deja avem mai multe formule cum să continuăm lupta noastră. Decizia aceasta nu schimbă nimic pentru noi”, a spus Tauber, după finalizarea ședinței CC.
Iar avocatul formațiunii Șor, Aureliu Colenco, a spus că va ataca la CEDO decizia Curții Constituționale cu privirea la scoaterea partidului în afara legii.
Examinarea sesizării Guvernului privind scoaterea în afara legii a partidului Șor a început la mijlocul lunii mai, iar decizia a fost pronunțată după a 10-a ședință.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova






































