Iarna aspră e o mare provocare și pentru animalele sălbatice. Din cauza zăpezii care a acoperit frunzișul și iarba uscată, acestea riscă să moară de foame. În ajutor le vin pădurarii, care le amenajează puncte de hrană. Doar în rezervația ”Codri” sunt 16 astfel de orășele ale animalelor, cum le numesc angajații ocolurilor silvice, transmite 1TV.
,,Aici, pentru animale pădurarii aduc fân, frunzari, porumb, dar și sare. Un element foarte important pentru ca animalele din pădure să-și primească doza de substanțe minerale de care au nevoie”.
”Noi pe parcursul anului suntem datori să pregătim materialul, adică masa suplimentară care este din fân, frunzari și la fel anul acesta am procurat 100 de tone de tescovină de mere care este depozitată în gropi speciale. Dar anul acesta având în vedere că este numărul prea mare le-am administrat direct în pădure în mai multe locuri”, a menționat directorul interimar, Rezervația ”Codrii”, Gheorghe Manic.
„Acum în Rezervația ”Codrii” sunt peste o mie de exemplare de cerb pătat, pe lângă acestea mai sunt și circa 300 de căpriori”.
Potrivit angajaților Rezervației, în mod normal pe cele 5 hectare ar trebui să locuiascămaximum 130 de cerbi pătați și mai puțin de 100 de căpriori. Dar așa cum acum sunt mult mai multe animale, le aduc mâncare pentru a le asigura existența, darși pentru a salva măcar o mică parte a copacilor tineri. Mai mult, dacă vara cerbii și căpriorii se regăsesc pe tot arealul rezervației, iarna aceștia tind să se adune în turme de câteva sute de exemplare pe o suprafață de maximum o mie de hectare, iar asta complică și mai mult situația. Potrivit administrației Rezervației, pentru a ajunge la numărul optim de exemplare, cerbii pot fi strămutați artificial prin amplasarea treptată a hranei în arii mai îndepătate. Deși mult mai crudă, o altă soluție este vânarea acestora.
”Anul acesta s-au început toate trei metode, dar am reușit doar prin vânătoare deoarece ea este nu că cea mai efectivă, dar cea mai reală. Celelalte sunt prea costisitoare și noi am început metodica s-o studiem și s-o implementăm și cred că pe viitor vor fi și celelalte metode, dar până când reșită am avut doar prin vânătoare”, a subliniat directorul interimar, Rezervația ”Codrii”, Gheorghe Manic.
Potrivit Moldsilva, anul trecut au fost distribuite 845 tone de hrană complementară pentru animalele sălbatice. Anul acesta cantitatea ar putea fi mai mare, din cauza ninsorilor și perioadei prelungite de ger.