Lupta între Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei ia amploare. Motivul este migrarea clericilor de la Mitropolia Moldovei către cea a Basarabiei. În timp ce Mitropolia Moldovei acuză Mitropolia Basarabiei de coruperea clericilor, cea din urmă califică Mitropolia Chișinăului drept o structură necanonică, plină de agenți ai serviciilor secrete rusești.
De menționat că schimbul de replici a pornit de la cazul parohului bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Puhoi, Alexei Sîrbu, care a fost oprit de la oficierea slujbelor de către Mitropolia Moldovei, după ce a anunțat că aderă la Mitropolia Basarabiei. Atunci, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au declarat pentru TV8.md că părintele Alexei Sîrbu, va continua să oficieze slujbe și că nu aprobă practica de caterisire aplicată de către Mitropolia Moldovei
În replică, Mitropolia Chișinăului a lansat un șir de acuzații la adresa Mitropoliei Basarabiei, printre care încălcarea canoanelor bisericești și coruperea clerului și a creștinilor din Mitropolia Moldovei, pentru a-i determina să treacă în gestiunea altei Mitropolii.
„Clericii care au migrat ar trebui să înțeleagă că datoria Înalt Prea Sfințitului Vladimir este să certe cu blândețe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăință spre cunoașterea adevărului și ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinși, pentru a-i face voia”, se arată în comunicatul Mitropoliei Moldovei.
La o săptămână după aceste acuzații, Mitropolia Basarabiei a emis o nouă declarație, prin care la rândul ei, aduce acuzații grave Mitropoliei Chișinăului.
„Structura locală din Republica Moldova a Patriarhiei Moscovei, intitulată pompos și abuziv drept „Mitropolia Chișinăului și a ÎNTREGII Moldove” sau „Biserica Ortodoxă din Moldova” este o structură necanonică, subordonată centrului de putere de la Moscova, fiind infiltrată de reprezentanți ai serviciilor secrete ale Federației Ruse. Ea s-a aflat constant în complicitate fățișă cu regimul neconstituțional și separatist de la Tiraspol și este marcată la vârf de fenomenele degradante ale corupției, simoniei, abuzului de putere, imoralității și depravării”, se arată în declarația Mitropoliei Basarabiei.
Mai mult, Mitropolia Basarabiei vorbește despre „corupția, simonia, abuzul de putere, imoralitatea și depravarea conducătorilor structurii rusești de ocupație canonică, precum și propaganda în favoarea războiului la care se dedă conducerea Patriarhiei Moscovei. Acestea sunt principalele cauze obiective pentru care preoții și credincioșii basarabeni se hotărăsc să fugă din prizonieratul Bisericii Ruse”.
Mitropolia Basarabiei insistă în continuare că îi primește și îi va primi în comuniune pe toți preoții și diaconii români din Republica Moldova și Ucraina care părăsesc jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Un argument invocat în declarație, în favoarea revenirii clericilor la jurisdicția canonică tradițională a Mitropoliei Basarabiei ține de realitatea etnică sau de neam.
„Peste 82% dintre cetățenii Republicii Moldova sunt etnici români și o bună jumătate a acestora deja și-au redobândit cetățenia română, astfel încât pretențiile Patriarhiei Moscovei de a exercita jurisdicția sa abuzivă asupra lor este lipsită de orice fundament real”, se mai arată în declarația Mitropoliei Basarabiei.
TV8.md amintește că nu este pentru prima dată când preoți subordonați Mitropoliei Moldovei au migrat la Mitropolia Basarabiei. Acum doi ani, in alt preot Costești, Ialoveni, la fel a fost oprit de a oficia slujbe, după ce a luat decizia ca parohia „Sfinții Trei Ierarhi” să treacă în subordinea Mitropoliei Basarabiei.
































































