Moscova a fost atacată cu drone de luptă, anunță edilul Serghei Sobianin. Conform acestuia, în cursul nopții apărarea aeriană rusă a doborât două drone de luptă. Totuși, o explozie puternică a fost filmată în apropierea orașului la amiază, iar bilanțul victimelor e în creștere. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit din nou despre eliberarea Crimeei, marţi seara, în alocuțiunea sa video nocturnă. Totodată, sunt vești precum că armata ucraineană a trecut Niprul, într-o mișcare surprinzătoare ce a pus în dificultate apărarea rusă, pe Frontul de Sud.
Trei civili au murit şi alţi nouă au fost răniţi în regiunea Harkov din Ucraina, după ce rachete ruseşti au lovit un sat din apropiere de Kupiansk, a afirmat Procuratura regională, conform CNN, transmite News.ro. Totodată, forțele ucrainene par să fi trecut liniile de apărare din regiunea Herson după un raid peste râul Nipru, deși poziția lor rămâne incertă, se arată în analiza de miercuri a Institutului pentru Studiul Războiului. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan atrage atenția că o extindere a războiului în Marea Neagră va fi un adevărat dezastru „pentru regiunea noastră”. Avertismentul liderului de la Ankara vine după o discuție telefonică cu Vladimir Putin.
UPDATE Forțele ruse au lansat miercuri un atac asupra orașului ucrainean Zaporojie, cel puțin trei persoane fiind ucise, au anunțat autoritățile locale și președintele Volodimir Zelenski, citați de CNN și The Kyiv Independent. Alerta de raid aerian a fost anunțată în regiunea Zaporojie în jurul orei 19.45 (aceeași oră în România – n.r.). La scurt timp după aceea, șeful administrație regionale, Iuri Malașko, a anunțat că o clădire civilă a fost lovită.

UPDATE Cheltuielile militare ale Ucrainei (pentru întreg sectorul de apărare și securitate) ținând cont de alocațiile suplimentare, aprobate de Rada Supremă (parlamentul ucrainean), pot fi estimate în termeni anuali la aproape 46 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă cheltuieli lunare în medie de 3,8 miliarde de dolari, adică de 3,2 ori mai puțin decât cheltuielile Rusiei, estimate la 12,1 miliarde de dolari.susține expertul ucrainean Mihailo Goncear, citat de zn.ua.
UPDATE Un cetățean german, identificat de procurori sub numele de Thomas H., este un ofițer al agenției de achiziții militare. El a fost arestat sub suspiciunea că a transmis date secrete către serviciile de informații rusești, relatează Reuters, citând biroul procurorului federal, notează Libertatea.
UPDATE Canalele ucrainene raportează bombardarea masivă a pozițiilor Forțelor Armate ale Ucrainei în regiunea Kupiansk. Între timp, șeful administrației militare Kupiansk, Andrei Kanașevici, le-a cerut locuitorilor districtului Kupiansk să evacueze zona, scrie Știripesurse.
UPDATE Starea de urgență a fost decretată de autoritățile ruse în Serghievo Posad, după explozia care a zguduit localitatea aflată în apropiere de Moscova. Potrivit presei ruse, o femeie a murit la spital, după ce a suferit arsuri pe 100% din suprafața corpului din cauza deflagrației.
UPDATE Kievul a afirmat miercuri că a lovit un post de comandă rusesc în orașul Nova Kahovka, în timp ce armata ucraineană își intensifică activitatea în regiunea Herson din sudul țării, pe fondul unei contraofensive de amploare, relatează CNN.
UPDATE Ministerul rus al apărării a publicat miercuri un nou bilanț al pierderilor pe care susține că forțele sale le-au provocat Ucrainei de la începerea „operațiunii militare speciale” anul trecut, relatează The Guardian. Majoritatea cifrelor sunt cu mult peste ceea ce Ucraina avea înaintea războiului și rămân nerealiste chiar și dacă includem echipamentele primite de forțele ucrainene din partea partenerilor săi occidentali după declanșarea războiului, notează HotNews.
UPDATE 23 de persoane dintre cele 45 rănite au fost internate în spital, dintre care şase la terapie intensivă, au anunțat reprezentanți ai Primăriei din orașul rusesc Serghiev Posad, aflat la 50 km nord-est de Moscova. Imaginile publicate la scurt timp după incident pe rețele de socializare arată un fum negru și gros care se ridică în are, precum și pagubele materiale produse de suflul exploziei, notează Realitatea.
UPDATE Chiar dacă președintele Chinei a fost unul dintre cei mai asumați susținători ai liderului de la Kremlin de-a lungul războiului din Ucraina, cimentând parteneriatul "fără limite" pe care l-au încheiat înaintea invaziei, Xi este deranjat că Putin nu îi dă atenție, ignoră planul de pace în 12 puncte propus de Beijing și nu vrea să pună capăt invaziei, transmite BusinessInsider, notează Digi24.
UPDATE O dronă de atac ucraineană care zbura spre centrala nucleară din Zaporojie a fost interceptată, au declarat oficiali ruși pentru o agenție de presă de stat, relatează Sky News. Vehiculul aerian fără pilot la bord (UAV) a fost doborât deasupra Enerhodar – un oraș situat la nord-vest de Zaporojie, au precizat aceștia, potrivit G4media.
UPDATE Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat marţi seara că Ucraina nu va recunoaşte probabil aşa-numitul stat independent Kosovo, deoarece astfel şi-ar pierde credibilitatea politică şi „toate atuurile”, transmite Tanjug, citat de Agerpres.
UPDATE Armata ucraineană a anunțat miercuri că a reuşit să respingă cu succes atacurile efectuate de ruși în regiunile din estul ţării pe fondul unor lupte grele, notează Adevărul.
UPDATE Momentul exploziei puternice de la o uzină aflată lângă Moscova a fost publicat pe rețelele sociale. Din imagini se vede cum suflul exploziei a zguduit clădirile din apropiere, unele ferestre fiind făcute țăndări. Totodată, bilanțul deflagrației e în creștere. Ultima cifră oficială indică circa 45 de răniți, dar și posibil alți 5 oameni prinși sub dărâmături.
UPDATE Așteptările mari ale liderilor occidentali referitoare la contraofensiva ucraineană pun presiune pe liderii de la Kiev pentru a începe negocieri de pace cu Rusia, chiar și cu cedări de teritoriu, arată o analiză a CNN. Analiza citează mai mulți oficiali din SUA, dar și țări vestice. Ucraina a început ofensiva de eliberare a teritoriilor ocupate de Rusia la începutul lunii iunie, dar câștigurile teritoriale au fost puține, cu pierderi destul de mari. Urmează cele mai dificile două săptămâni pentru armata Ucrainei, scrie AlephNews. „Informaţiile noastre sunt sumbre. Ne amintesc de provocările cu care ei se confruntă“, observă la rândul său congresmanul democrat Mike Quigley, care a participat recent la întâlniri în Europa cu comandanţi americani ce instruiesc trupele mecanizate ucrainene. „Acesta este cel mai dificil moment al războiului“, rezumă oficialul american.
UPDATE Ucraina este nevoită să cheltuie 3,8 miliarde de dolari (3,46 miliarde de euro) pe lună pentru a respinge invazia rusă, estimează expertul în securitate energetică Mihail Goncear într-un articol publicat pe site-ul ziarului „Zerkalo Nedeli”.
UPDATE Autoritățile polone vor desfășura 2.000 de soldați la frontiera cu Belarus, dublu față de cât anunțaseră inițial, în contextul în care mercenarii Wagner adunați în țara vecină au început exerciții militare chiar la granița cu Polonia.
UPDATE Rusia îşi va consolida forţele la graniţele sale vestice, după aderarea Finlandei la NATO, a declarat miercuri ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, la reuniunea consiliului de conducere al ministerului, în care a subliniat că "ameninţările la adresa securităţii militare a Rusiei necesită un răspuns adecvat şi în timp util", relatează Reuters.
UPDATE Informațiile privind cauza exploziei de la uzina aflată lângă Moscova sunt contradictorii. Canalul Telegram „112” scrie că, din informații preliminare, explozia s-a produs din cauza unei lovituri de dronă. Pe de altă parte, oamenii legii din Rusia susțin că această ipoteză nu a fost confirmată. Totuși, alte surse susțin că este vorba despre „factorul uman”. Depozitul a devenit o bombă în sine care a provocat daune grave fabricii optic-mecanice, care face parte din corporația de stat Rostek și produce echipamente speciale, inclusiv obiective ale avioanelor, notează Ziare.com.
UPDATE Producătorul german de armament Rheinmetall pregăteşte un nou transport de tancuri de luptă de tipul Leopard pentru Ucraina, potrivit cotidianului economic Handelsblatt, care citează surse din domeniu, notează Adevărul.
UPDATE Ministerul Situațiilor de Urgență din Rusia a anunțat că explozia de lângă Moscova a avut loc într-un depozit cu articole pirotehnice. Serviciile de urgență au indicat drept cauză a exploziei „factorul uman”, relatează TASS. Numărul victimelor după explozia de la uzina din Sergiev Posad a ajuns la 35 de persoane, patru sunt în stare gravă, a declarat miercuri șeful municipalității, Dmitri Akulov, relatează Interfax.
UPDATE Centrul Național de Rezistență Ucraineană (NRC) a raportat că autoritățile ruse plănuiesc să se debaraseze de deșeurile de pe teritoriul rusesc, aruncându-le pe teritoriile temporar ocupate (TOT) ale Ucrainei, scrie cotidianul ucrainean Pravda. „Guvernul rus a publicat un decret privind subvenționarea achiziționării și furnizării de echipamente specializate. Potrivit documentului, Moscova intenționează să cheltuiască 1,3 miliarde de ruble pentru a dota gropile de gunoi din TOT din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporijia și Herson.
UPDATE Polonia vrea ca Uniunea Europeană să ajute la creşterea capacităţilor portuare de la Marea Baltică, în ideea de a putea exporta cantităţi mai mari de cereale din Ucraina, scrie Adevărul.
UPDATE Un fost ministru de externe austriac care a dansat cu președintele rus Vladimir Putin la nunta sa a locuit în această vară într-un sat rusesc, a relatat marți presa locală. Putin a participat la nunta ministrei Karin Kneissl din 2018, la o podgorie austriacă, unde cei doi valsat braț la braț, notează Adevărul.
UPDATE Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei nu confirmă informațiile referitoare la un raid al armatei ucrainene și pătrunderea trupelor pe malul stâng al Niprului, în regiunea Herson, în zona controlată de ruşi – scrie, miercuri, RBC. Agenţia citează o declaraţie a adjunctul ministrului apărării de la Kiev, Hanna Maliar, scrie Rador.
UPDATE Bilanțul exploziei puternice de lângă Moscova crește. Cel puțin 20 persoane au fost rănite în urma unei explozii puternice produse la o uzină militară care produce în special binocluri și lunete optice pentru armată din orașul Sergiev Posad, aflat la aproximativ 50 de kilometri nord-est de Moscova, conform Reuters și The Moscow Times.
UPDATE Reuniunea cu privire la Ucraina, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul saudit Jeddah, la care a participat şi un emisar al Beijingului, a contribuit la „consolidarea consensului” pentru „găsirea unei soluţii politice”, a apreciat Ministerul de Externe chinez într-un comunicat postat pe pagina sa de internet, relatează miercuri EFE, citată de Agerpres.
UPDATE Revolta din iunie condusă de Evgheni Prigojin și compania sa militară privată Wagner a fost o „operațiune specială” coordonată cu dictatorul rus Vladimir Putin, a declarat secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, potrivit presei ucrainene, potrivit Digi24.
UPDATE Centralele nucleare ucrainene din teritoriile controlate de Kiev vor fi în capacitate deplină de furnizare a electricităţii înaintea iernii, a asigurat Energoatom, operatorul nuclear ucrainean, citat marţi de AFP, citată de Agerpres.
UPDATE Uzina de lângă Moscova, unde a avut loc explozia, a fost evacuată, iar autoritățile orașului au înființat o linie telefonică de urgență. De altfel, din primele informații explozia pare să se fi produs într-un depozit unde erau stocate echipamente pirotehnice. Pe rețelele de socializare au apărut imagini, neverificate însă, cu o coloană uriașă de fum și clădiri cu geamurile sparte. Fabrica din Serghiev Posad produce echipamente optice, în special binocluri și lunete optice. Printre clienții săi se numără și forțele de securitate din Rusia, notează Biziday.
UPDATE Serviciile de urgență au precizat pentru TASS că: “Explozia a avut loc pe teritoriul uzinei optico-mecanice Zagorsk, în zona în care se află cazanele. Șocul a fost atât de puternic încât geamurile mai multor case au fost aruncate în aer”. De asemenea, serviciile de urgență au adăugat că, potrivit datelor preliminare, cauza exploziei nu a fost un atac cu dronă al ucrainenilor, contrazicând astfel unele informații apărute pe unele canale de Telegram. Autoritățile invocă ”factorul uman” drept cauza incidentului. Potrivit acestora a fost o încălcare a proceselor tehnologice. La locul incidentului s-au deplasat anchetatori și criminologi, care vor stabili toate împrejurările producerii incidentului, notează Biziday.
UPDATE Rușilor le place să-și lege acțiunile criminale de date importante. Întrucât două mari sărbători legale se apropie, Ziua Drapelului de Stat al Ucrainei (23 august) și Ziua Independenței Ucrainei (24 august), ucrainenii ar trebui să fie cât mai atenți în aceste zile.Afirmația aparține colonelului Rezervei Forțelor Armate ale Ucrainei, Petr Cernik, într-un interviu pe canalul YouTube „News Factory”. Până în prezent, nu există pauze mari între loviturile cu rachete rusești sau drone asupra Ucrainei. Practic, este vorba de două sau trei săptămâni, timp în care invadatorii ruși își aduc rachetele într-o stare tehnică normală.Rușii produc între 80 și 100 de rachete pe lună, în primul rând Kh-101, 3M14 Kalibr și rachete precum Kh-31, Kh-35, Kh-59, notează Ziare.com.
UPDATE Vizarea comandanților ruși, în mai multe atacuri de succes ale armatei ucrainene, au subminat capacitățile de comandă și control ale țării invadatoare. Nu doar armata rusă, ci și și altele din întreaga lume au început să regândească modul în care își stabilesc posturile de comandă. În timpul unui exercițiu major din luna iulie, trupele australiene au testat soluții la acest tip de amenințare, relatează Insider, potrivit Adevărul.
UPDATE Lipsa de nave a Rusiei şi apetitul tot mai scăzut al comercianților de cereale din Occident pentru a face afaceri cu Moscova cresc costurile de transport al grâului rusesc, într-un moment în care războiul din Ucraina s-a extins periculos de aproape de rutele vitale de aprovizionare din Marea Neagră, relatează Reuters.
UPDATE Rezultatele discuțiilor dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov și ministrul chinez de externe Wang Yi indică faptul că Beijingul este din ce în ce mai mult în dezacord cu Moscova în ceea ce privește modul de a opri războiul din Ucraina, scriu experții de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) într-un raport citat de BBC.
UPDATE Deși au apărut informații conform cărora contraofensiva ucrainenilor merge din ce în ce mai greu, Kievul a transmis că trupele sale au continuat operațiunile ofensive pe fronturile de la Melitopol și Berdiansk, ajungând la prima linie de apărare a forțelor ruse, notează Ziare.com.
UPDATE Explozie puternică la o uzină aflată în regiunea Moscovei! Deflagrația unui depozit cu materiale explozibile a distrus ferestrele caselor din apropiere. Preliminar, sunt informații despre cel puțin 15 răniți și se anunță că o dronă a provocat dezastrul. Fabrica este cunoscută pentru faptul că produce bunuri din sfera militară.
UPDATE Porturile și navele rusești de la Marea Neagră, inclusiv petrolierele care transportă milioane de barili de petrol spre Europa, au devenit ținte legitime ale atacurilor lansate de armata ucraineană cu scopul de a slăbi mașina de război a Moscovei, a avertizat un oficial ucrainean de rang înalt la scurt timp după ce două vase rusești au fost atacate în regiune, scrie Politico.
UPDATE Zeci de tancuri Leopard 1 la mâna a doua, care au aparținut Belgiei, au fost cumpărate de o mare țară europeană pentru armata ucraineană care luptă împotriva Rusiei, potrivit comerciantului de arme care le-a vândut, transmite The Guardian.
UPDATE Soluţia exportului cerealelor ucrainene la Marea Neagră „depinde de ţările din Occident care trebuie să-şi respecte promisiunile”, spune preşedintele Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP, potrivit News.ro. În același timp, el a avertizat că escaladarea războiului la Marea Neagră „poate fi un dezastru pentru regiunea noastră”, notează Digi24.
UPDATE Forțele ucrainene par să fi trecut liniile de apărare din regiunea Herson după un raid peste râul Nipru, deși poziția lor rămâne incertă, a se arată în analiza de miercuri a Institutului pentru Studiul Războiului.
UPDATE În pofida durelor sancțiuni menite să izoleze Rusia din cauza războiului din Ucraina, zeci de ruși apropiați președintelui Vladimir Putin sau armatei ruse sunt încă bine primiți în țări din Uniunea Europeană, atrăgând astfel criticile politicienilor și pe cele ale militanților împotriva războiului, relatează The Washington Post citat de Rador.
UPDATE Dronele navale devin o „componentă majoră” a războiului în conflictul din Ucraina și pot fi folosite împotriva „verigilor cele mai slabe” ale Rusiei, a declarat Ministerul britanic al Apărării, citat de Sky News.
UPDATE Atac al Rusiei cu rachete asupra oraşului Pokrovsk (în estul Ucrainei), în care au murit și salvatori. După atac, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Moscova de o lovitură ţintită asupra forţelor de salvare, relatează miercuri DPA. „Aceasta este o decizie deliberată a teroriştilor de a provoca şi mai multă suferinţă şi pagube”, a declarat Zelenski în mesajul său către naţiune de marţi seara pe aplicaţia de mesagerie Telegram. Potrivit autorităţilor locale, două rachete Iskander au lovit centrul oraşului la o diferenţă de 40 de minute luni seara. A doua lovitură se spune că ar fi avut loc în timp ce paramedicii ucraineni începeau deja operaţiunile de salvare. Printre victime se află lucrători de securitate şi salvare care s-au grăbit să vină în ajutor imediat după atac. Conform preşedintelui ucrainean, în total, nouă persoane şi-au pierdut viaţa, iar 82 au fost rănite în atacul asupra oraşului Pokrovsk, conform ultimului bilanţ al victimelor, în timp ce un bilanţ precedent consemna şapte morţi, notează Cotidianul.
UPDATE Rusia a scos aproape jumătate din tancurile și blindatele sovietice ținute în cel mai mare depozit militar al său, peste 1.000 de unități fiind trimise pe front sau la reparații pentru a le face apte de luptă, arată imagini din satelit consultate de jurnaliștii de la The Moscow Times și Hotnews. Depozitul militar Vagjanovo, aflat în apropierea orașului Ulan-Ude, capitala Republicii Bureatia, se întinde pe o suprafață totală de aproape 10 kilometri. Imagini din satelit făcute cu aproape 5 luni înainte de începerea invaziei rusești în februarie 2022 arată că în jur de 3.840 de tancuri și blindate sovietice erau depozitate aici. Însă noi imagini realizate în noiembrie 2022 arată că doar în jur de 2.600 de vehicule de luptă se mai aflau la Vagjanovo, cu 40% mai puține înainte de declanșarea războiului.
UPDATE Forțele ucrainene par să fi trecut liniile de apărare din regiunea Herson după un raid peste râul Nipru, deși poziția lor rămâne incertă, se arată în analiza de miercuri a Institutului pentru Studiul Războiului, scrie Hotnews. Potrivit ISW, mai mulți bloggeri de război ruși au spus că șapte ambarcațiuni cu trupe ucrainene au debarcat marți pe malul estic al râului Nipru, în apropiere de Kozachi Laheri. Aceștia au relatat că forțele ucrainene au reușit să spargă apărarea rusă și să avanseze cu până la 800 de metri.
UPDATE Trei civili au murit şi alţi nouă au fost răniţi în regiunea Harkov din Ucraina, după ce rachete ruseşti au lovit un sat din apropiere de Kupiansk, a afirmat Procuratura regională, conform CNN, transmite News.ro. Iniţial, ruşii au lovit satul Kruhliakivka din districtul Kupiansk cu patru bombe aeriene ghidate, luni. „Până la ora 1.18 p.m., numărul morţilor a crescut la trei: o femeie de 45 de ani şi doi bărbaţi au fost ucişi”, a afirmat instituţia, marţi, pe Telegram. Potrivit acesteia, când ofiţerii de aplicare a legii şi echipele Serviciului de Stat pentru Urgenţe au sosit la locul atacului, ruşii au tras din nou spre stat cu rachete de artilerie cu lansare multiplă. Ca urmare, doi poliţişti în vârstă de 21 şi 24 de ani şi doi salvatori de 22 şi 26 de ani au fost răniţi. Mai multe clădiri rezidenţiale au fost avariate şi parţial distruse în urma loviturilor.
UPDATE Moscova a fost atacată cu drone de luptă, a anunțat primarul Serghei Sobianin. Conform acestuia, în cursul nopții apărarea aeriană rusă a doborât două drone de luptă. În prezent, nu există informații despre posibile victime. „A existat o încercare de a zbura deasupra orașului a două drone de luptă. Ambele au fost doborâte de apărarea antiaeriană. Una în zona Domodedovo, cealaltă în zona autostrăzii Minsk. Serviciile de urgență lucrează la fața locului”, a scris anunțat el pe Telegram, conform agenției Unian.
UPDATE Germania a oferit Poloniei o prelungire până la sfârşitul lui 2023 a desfăşurării de unităţi de apărare antiaeriană Patriot pe teritoriul polonez, a informat marţi ministerul apărării de la Berlin, într-un comunicat preluat de Reuters. „Nu este prevăzută" o prelungire după acest termen, precizează documentul citat. Pe lângă cele trei sisteme Patriot asigurate de Germania, în oraşul polonez Zamosc, situat la circa 50 de km de frontiera cu Ucraina, se află şi 300 de militari germani, scrie Agerpres.
UPDATE Guvernul Letoniei a anunțat consolidarea protecției frontierei cu Belarus pentru șase luni, începând cu 11 august. Acest lucru a fost raportat de serviciul de presă al guvernului leton. Aceștia spun că ordinul a fost emis pentru a asigura inviolabilitatea graniței țării și pentru a preveni amenințările, având în vedere numărul mare de cazuri de trecere ilegală a frontierei letono-belaruse și tendința lor de creștere. „Instituțiile competente din Lituania și Polonia continuă să primească informații despre cazurile de trecere ilegală a frontierei de pe teritoriul Belarus. Prin urmare, este foarte important să se asigure o acțiune internațională comună și coordonată împotriva unor astfel de încercări de a proteja frontierele”, se arată în mesaj.
UPDATE Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, a vorbit din nou despre eliberarea Crimeei, marţi seara, în alocuţiunea sa video nocturnă. Declarațiile sunt optimiste deși sunt tot mai multe semnale că operaţiunile contraofensive pe care Ucraina le-a iniţiat luna trecută nu dau rezultatul scontat. Zelenski şi-a început adresarea către compatrioţi furnizând un bilanţ nou al atacului din ziua precedentă de la Pokrovsk, în Doneţk, unde ruşii au lovit de două ori la rând acelaşi obiectiv civil, provocând victime inclusiv în rândul salvatorilor.


















