Asociația Judecătorilor din Republica Moldova a venit cu un mesaj de laudă, adresat judecătorilor Tamara Chișca-Doneva și Ion Guzun, care au demisionat de la Curtea Supremă de Justiție. Membrii asociației au menționat că au luat act „cu profund respect de demisia onorabilă”, calificându-i drept „reprezentanți de seamă ai justiției moldovenești”. Anterior, Tamara Chișca-Doneva a fost cercetată penal pentru îmbogățire ilicită, iar despre Ion Guzun, presa a scris că averea familiei sale a avansat proporţional cu ascensiunea în carieră a acesteia.
„Prin profesionalismul, integritatea și pasiunea lor incontestabile, ambii au servit nu doar ca judecători, ci și ca piloni ai unui sistem judiciar robust și echitabil. Ei au fost mentori și sursă de inspirație pentru mulți judecători, lăsând o amprentă profundă în istoria juridică a țării noastre.
Este demn de menționat că atât doamna Tamara Chișca-Doneva, cât și judecătorul Ion Guzun, au fost membri activi și dedicați ai Asociației Judecătorilor din Republica Moldova. Implicarea lor a fost crucială în promovarea valorilor asociative și în dezvoltarea comunității judiciare. Le suntem recunoscători pentru toată înțelepciunea, dedicarea și leadership-ul lor, și le urăm tot succesul și fericirea în etapele viitoare ale vieților lor”, se arată într-un comunicat al Asociației.
Cererile de demisie ale Tamarei Chișca-Doneva și Ion Guzun, din funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au fost acceptate parțial de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Astfel, cei doi au fost eliberați din funcție din 25 august.
Chișca-Doneva și Guzun și-au anunțat demisiile în plin proces de evaluare a integrității financiare și etice în cadrul Comisiei Pre-Vetting.
Tamara Chișca-Doneva a fost cercetată penal pentru îmbogățire ilicită, iar în septembrie 2022 a fost scoasă de sub urmărire penală. Chișca-Doneva a fost suspectată că, între anii 2014-2021, și-ar fi mărit substanțial patrimoniul, dar și pe cel al membrilor familiei sale, iar bunurile dobândite nu ar fi fost justificate în raport cu veniturile obținute din exercitarea atribuțiilor de serviciu. Jurnaliștii de investigație de la „Cutia Neagră PLUS” i-au analizat averea și au reușit să afle ce i-a determinat pe procurori să inițieze o cauză penală în privința judecătoarei. Au scos la iveală o afacere a familiei, pusă pe roate în satul Ratuș, raionul Criuleni, dar care nu se regăsește în declarațiile de avere.
În 15 aprilie 2022, Tamara Chișca-Doneva a fost suspendată din funcție, prin decizia CSM. Ulterior, în 27 februarie 2023, Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea cu pricina, iar judecătoarea a revenit în funcție. A fost anulată, de asemenea, decizia prin care CSM, la solicitarea procurorului general interimar de atunci, Dumitru Robu, a eliberat acordul pentru efectuarea perchezițiilor în privința judecătoarei.
Ion Guzun a fost judecător la Curtea Supremă de Justiţie, fiind promovat în 2014, în urma unui concurs în care a avut cel mai slab punctaj dintre toţi cei patru candidaţi. În 2018, ZdG scria că Maria Guzun, soţia acestuia, este judecătoare la Curtea de Apel Chişinău de peste un deceniu. Și Denis Guzun, fiul celor doi magistraţi, a fost numit judecător la Judecătoria Chişinău, deşi cel puţin 10 candidaţi au avut un punctaj mai mare decât el. Averea familiei Guzun a avansat proporţional cu ascensiunea în carieră a acesteia.
Denis Guzun, proaspătul judecător este implicat în tranzacţii imobiliare încă din perioada studenţiei. El conduce un Mercedes evaluat la 30 de mii de euro şi susţine că a câştigat, la nunta pe care a jucat-o în 2017, nu mai puţin de 110 mii de euro. Părinţii săi, soţii Ion şi Maria Guzun, locuiesc într-o casă de lux amplasată în coasta Chişinăului, pe care au început s-o construiască în urmă cu 6 ani şi despre care susţin în declaraţiile de avere şi interese că ar fi nefinisată. Imobilul nici măcar nu este înregistrat la Cadastru.




































