Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va cere repetat președintei Maia Sandu să numească în funcție șapte judecători, până la atingerea plafonului de vârstă. Decizia a fost luată de CSM, în cadrul ședinței din 15 septembrie.

Potrivit legii, președinta poate respinge o singură dată candidatura propusă de către CSM pentru numirea în funcţia de judecător şi numai în cazul depistării unor circumstanțe care confirmă incompatibilitatea candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către acesta a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare a lui.
Reamintim că CSM a mai solicitat, în luna mai, numirea în funcție a 25 de judecători, dintre care 13 respinși anterior de președintă, care cereau numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, dar examinarea a fost amânată.
Cei 13 judecători au fost respinși de șefa statului, Maia Sandu, pentru numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, pentru că se confruntă cu o criză de imagine, în jurul lor planând suspiciuni legate de integritate. Magistrații fie nu se bucură de o reputație ireproșabilă sau au fost vizați în cadrul unor dosare penale, fiind anchetați pentru diverse infracțiuni, fie au fost sancționați disciplinar, sau în declarațiile lor de avere și bunurile pe care le dețin, există discrepanțe.
Potrivit președintei, judecătorii Victoria Hadîrcă, Silvia Slobodzean, Rodica Berdilo, Lodrina Ciubotari, Dragoș Crigan, Olga Ionașcu, Veaceslav Martînenco, Victoria Sanduța, Serafim Vasilache și Angela Vasilenco ar deține proprietăți imobiliare și bunuri mobile care relevă discrepanțe vădite între venitul oficial și cheltuieli. Mai mult, unii dintre ei declară donații suspecte, cu un caracter fictiv.
Candidaturile magistraților Rodica Berdilo, Silvia Slobodzean, Lorina Ciubotaru, Marcel Gandrabur și Angela Vasilenco au fost respinse după ce în trecut au adoptat hotărâri dubioase, care ar trezi suspiciuni de executare a unor ordine politice.
Iar magistrata Victoria Hadîrcă și judecătorii Serafim Vasilache și Iurie Movilă au fost refuzați pentru că au fost vizați în cadrul unor dosare penale. Judecătoarea Olga Ionașcu a fost în trecut sancționată disciplinar de mai multe ori.