Centrul Național Anticorupție documentează cazul de corupere a alegătorilor, constatat de Poliție, pe 3 noiembrie, cu implicarea unui tânăr de 19 ani, surprins în momentul în care împărțea mijloace bănești unor persoane. Tânărul ar fi repartizat câte 50 de euro mai multor persoane în calitate de supliment la pensie din partea unei formațiuni politice.
Denunțul a fost făcut de către un locuitor al mun. Comrat.
La fața locului s-a deplasat grupul operativ al DGT Sud, de unde au fost ridicate 17 plicuri a câte 50 de euro fiecare și o listă de persoane care urmau să primească mijloacele financiare menționate.
Examinând listele ridicate s-a constatat faptul că o parte de bani deja a fost distribuită.
Tânărul a declarat ofițerilor CNA că pentru serviciul prestat urma a fi recompensat cu 100 de euro.
Cazul este cercetat de CNA sub aspectul comiterii infracțiunii de corupere a alegătorilor.