Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 622: Cadou mortal, navă distrusă, tratat suspendat și al treilea val! Trump i-a răspuns lui Zelenski

askold
07 noiembrie 2023, ora 17:53

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a exclus organizarea de alegeri prezidențiale, susținând că "nu este momentul", transmite AFP. Totodată, un consilier al lui Valeri Zalujnîi, comandantul armatei ucrainene, a murit chiar de ziua lui, când a desfăcut un cadou primit de la un coleg colonel. Între timp, ucrainenii au distrus o navă rusească purtătoare de rachete de croazieră în atacul asupra Crimeei de acum două zile, potrivit Kievului. Pe Internet a început să circule și o înregistrare video, care arată momentul în care nava Askold, una dintre cele mai noi și cele mai avansate corvete din Flota Rusă de la Marea Neagră, este lovită de rachete. 

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, a refuzat oferta lui Zelenski de a veni în Ucraina. „Am un mare respect pentru președintele Zelenski, dar cred că ar fi nepotrivit să merg în Ucraina în acest moment”, a declarat Trump. Potrivit acestuia, administrația Joe Biden „face acum afaceri” cu Zelenski. La rândul său, Trump „nu ar dori să creeze un conflict de interese”. Totodată, premierul român Marcel Ciolacu asigură în continuare Ucraina că va putea conta pe un sprijin ferm din partea României și, în același timp, a transmis un avertisment dur Occidentului.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski le-a cerut ucrainenilor să rămână uniți, apelul său venind la câteva zile după apariția unei falii între cancelaria sa și comandantul șef al armatei din cauza comentariilor făcute despre ofensiva de vară a Kievului, relatează Reuters.

UPDATE O dronă a fost doborâtă în regiunea rusă Briansk, a informat guvernatorul regional Alexandr Bogomaz pe canalul său Telegram. El a precizat că nu au fost victime sau distrugeri.

UPDATE Autorităţile israeliene sunt responsabile pentru toate cele peste 200 de persoane ţinute ostatice de Hamas în Gaza, a afirmat, marţi, ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, într-o declaraţie pentru presa română, potrivit Agepres.

UPDATE Statele membre NATO au condamnat marţi decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forţele armate convenționale din Europa (CFE), un tratat-cheie care limita unele categorii de arme convenționale, adăugând că, în consecință, ele intenţionează să suspende aplicarea acestui tratat atât timp cât va fi necesar, relatează Reuters, citat de Agerpres.

UPDATE 52 la sută dintre cetățenii ungari nu consideră acceptabilă – sau „mai degrabă nu” – întâlnirea lui Viktor Orbán cu Vladimir Putin, în timp ce 35 la sută fac parte din cealaltă tabără, care consideră că este acceptabilă, arată un sondaj comandat Institutului Publicus de cotidianul ungar de opoziție Népszava, potrivit G4media.

UPDATE Rusia nu va putea avansa în Ucraina timp de șase luni, a afirmat un fost ofițer al armatei ruse încarcerat care a jucat un rol-cheie în invazia Donbasului în 2014, relatează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), citat de The Telegraph. Igor Girkin este un naționalist pro-război și fost ofițer FSB care a fost arestat în iulie sub acuzația de extremism după ce l-a acuzat public pe Vladimir Putin și pe șefii armatei că nu au continuat războiul din Ucraina cu suficientă duritate. Într-o scrisoare publicată de soția sa, Girkin a scris că poziția Rusiei se „deteriorează treptat” și că contraofensiva ucraineană îi ține pe ruși într-un blocaj. Girkin a susținut că forțele rusești vor continua să fie „incapabile de acțiuni ofensive de amploare” chiar dacă forțele ucrainene nu vor reuși să „doboare” unitățile rusești de pe linia frontului. „Sugestia lui Girkin potrivit căreia operațiunile ofensive rusești în curs de desfășurare dăunează perspectivelor viitoarelor operațiuni rusești este notabilă, deoarece forțele rusești încă trebuie să respingă operațiunile ofensive ucrainene în timp ce încearcă să inițieze propriile ofensive”, a mai precizat ISW. Igor Girkin a mai scris că Ucraina are acum mai mulți oameni pe teren decât Rusia, scrie G4media.

UPDATE O instanță din Moscova a plasat-o marți pe Lyusya Shtein, o membră a trupei Pussy Riot, pe o listă a persoanelor date în urmărire internațională, aceasta fiind acuzată de răspândirea de informații „false” despre forțele armate ruse, anunță agenția TASS, citată de Reuters.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că sisteme suplimentare de apărare antiaeriană sol-aer NASAMS sunt acum pregătite pentru luptă în Ucraina, informează Sky News.

UPDATE Momentul unor explozii la Donețk, oraș aflat sub ocupația rusă din 2014, a fost filmat de jurnaliștii de la publicația moscovită RIA Novosti. Cel puțin 4 deflagrații au avut loc la sol, potrivit presei, iar 5 civili au fost răniți.

UPDATE Ucraina se pregătește pentru un nou asalt rusesc asupra orașului Avdiivka, în estul Ucrainei, după mai multe încercări recente, eșuate, ale forțelor Moscovei de a-l înconjura, relatează AFP, citată de The Guardian. „Al treilea val va avea loc cu siguranță. Inamicul se regrupează după un al doilea val de atacuri nereușite”, a declarat marți Vitaly Barabash, șeful administrației militare din Avdiivka, scrie G4media.

UPDATE Brațul executiv al Uniunii Europene se va reuni în cursul zilei de marţi pentru a finaliza o decizie cu privire la recomandarea deschiderii oficiale a negocierilor de aderare a Ucrainei, așteptându-se un rezultat pozitiv pentru Kiev, dar cu anumite condiţii, relatează Bloomberg. 

UPDATE Incidentele „alarmante” recente din Balcani sunt o dovadă a amenințării tot mai mari a Rusiei la adresa regiunii – și a capacității lui Vladimir Putin de a alcătui un alt front în Europa, spun experții, conform Sky News.  

UPDATE Restricțiile occidentale asupra prețurilor petrolului rusesc, care au fost menite să submineze capacitatea Rusiei de a duce războiul din Ucraina, dar, în același timp, să păstreze fluxul de petrol către piețele mondiale, devin din ce în ce mai puțin eficiente. Profiturile Rusiei din vânzarea de petrol și gaze în octombrie s-au dublat față de septembrie, și a crescut cu un sfert față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie The Wall Street Journal.

UPDATE Forțele ruse au bombardat un drum în Krasnohorivka din regiunea Donețk pe 6 noiembrie, ucigând un bărbat de 32 de ani în mașina sa, a informat Susiplne Donbas, citându-l pe purtătorul de cuvânt al parchetului regional, relatează Kyiv Independent.

UPDATE Rusia s-a retras oficial, marţi, din tratatul de securitate istoric FACE, care limita anumite categorii-cheie de forțe armate convenționale în Europa, acuzând Statele Unite că au subminat securitatea post-Război Rece prin extinderea NATO, relatează Reuters, potrivit News.ro.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni că este iresponsabil să discutăm despre organizarea unor alegeri în Ucraina, atunci când țara este implicată într-un război, relatează Reuters. „Trebuie să decidem că acum este momentul pentru apărare, pentru bătălia de care depinde soarta statului și a poporului, și nu pentru farsa pe care doar Rusia o așteaptă de la Ucraina. Cred că nu este momentul pentru alegeri”, a declarat el în discursul său zilnic.

UPDATE Un cetățean georgian a fost ucis luni de soldați ruși în apropiere de regiunea separatistă Osetia de Sud, aflată sub controlul Moscovei de când a fost invadată în 2008, a anunțat Tbilisi, într-un episod relativ rar, care intervine la apogeul tensiunilor dintre cei doi vecini, potrivit AFP.

UPDATE Premierul român Marcel Ciolacu a avertizat, într-un interviu pentru Bloomberg, că o slăbire a susținerii pentru Ucraina se va traduce prin victoria lui Vladimir Putin și o propulsare a forțelor populiste în întreaga Europă. Ciolacu spune, astfel, că guvernul său va continua să sprijine Ucraina pe mai multe planuri chiar dacă aliații au început să dea semne de oboseală, mai ales de când războiul dintre Israel și Hamas a pus în plan secund invazia Rusiei. Premierul crede că problemele din Orientul Mijlociu se vor rezolva, cel mai probabil, mai rapid decât războiul de la granița noastră. „România va continua să ajute Ucraina, indiferent de costurile politice. Ele sunt mai puțin importante decât precedentul care s-ar crea prin victoria Rusiei”, a spus Ciolacu pentru Bloomberg, arătând că deja forțele populiste și de extremă-dreapta care atacă ajutoarele pentru Ucraina și se lamentează pentru ruperea legăturilor cu Kremlinul au început să câștige tot mai multă susținere, alimentate de propaganda rusă, Germania fiind un exemplu în acest sens. „Vă dați seama câți ca Putin am ajunge să avem printre anumiți politicieni populiști europeni?”, a întrebat Ciolacu retoric, notează Cotidianul.

UPDATE Serviciile de salvare din Gaza, enclava palestiniană guvernată de Hamas, au anunţat că aproximativ 20 de persoane au fost ucise într-un atac israelian la Rafah, oraşul din sudul Fâșiei în care sunt adunați palestinienii care fug din oraşul Gaza.

UPDATE Un consilier apropiat al comandantului-șef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a fost ucis luni după ce un obiect care a fost trimis de ziua lui a explodat, a anunțat oficialul militar pe Telegram, relatează AFP. „În circumstanțe tragice, asistentul și prietenul meu apropiat, maiorul Ghenadi Ciastiakov, a fost ucis de ziua lui. Un dispozitiv exploziv necunoscut a explodat într-unul dintre cadourile sale”, a spus Zalujnîi. Soția consilierului lui Zalujnîi spune că grenada care a explodat în mâinile soțului ei se afla într-o pungă de cadou pe care acesta o adusese acasă.

UPDATE Acum două zile, ucrainenii au atacat un șantier naval de pe coasta de est a peninsulei anexate. Comandantul forțelor aeriene din țara vecină Mikola Oleșciuk a anunțat că forțele ucrainene au vizat o navă rusă ce transporta rachete Kalibr. Ministerul rus al Apărării a confirmat că lovitura ucraineană a avariat o navă din șantierul naval Kerci și a precizat că apărarea rusă a doborât 13 rachete din 15. Presa scrie că nava Askold poate transporta până la opt rachete Kalibr, pe care forțele ruse le folosesc pentru a ataca infrastructura din Ucraina.

Cazul Ludmilei Vartic a zguduit opinia publică și a readus în prim-plan o realitate dureroasă: violența domestică în Moldova. Ludmila ar fi una dintre miile de femei care au trăit ani la rând în abuz. După tragedia care i-a curmat viața, rămân multe întrebări: putea fi prevenit acest deznodământ? Ce fac autoritățile acum? Și de ce atât de puține victime cer ajutor? Datele arată o realitate alarmantă: • 73% dintre femeile din Republica Moldova au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului • 10% dintre victime raportează cazurile autorităților • 90% aleg să îndure abuzurile în tăcere Invitați: • Marcela Adam – deputată PAS, secretara Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media • Ivan Crețu – șeful Centrului de Justiție Familială al Poliției • Elena Botezatu – președinta Centrului Internațional „La Strada Moldova” • Arina Țurcan-Donțu – avocata mamei și a surorii Ludmilei Vartic
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O autogară privată deschisă la doi pași de Gara de Nord a provocat un război între transportatori. Proprietarii gării au fost cei mai mari sponsori ai PAS la parlamentare. Scandalul din jurul autogării a scos la iveală și o schemă imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău. Aflați detalii în investigația de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.

/VIDEO/ Restricții la benzinării: Ce limite vor fi impuse la achizițiile de combustibil
/VIDEO/ Restricții la benzinării: Ce limite vor fi impuse la achizițiile de combustibil
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
Noi măsuri pe Nistru, la granița cu Ucraina: Al treilea baraj absorbant, instalat la Arionești
Noi măsuri pe Nistru, la granița cu Ucraina: Al treilea baraj absorbant, instalat la Arionești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/METEO/ Cum va fi vremea azi, 19 martie 2026: Cer noros și ploi în unele regiuni ale țării
/METEO/ Cum va fi vremea azi, 19 martie 2026: Cer noros și ploi în unele regiuni ale țării

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump

19 martie 2026, ora 15:27

Negocierile diplomatice dintre Ucraina, SUA și Rusia au fost amânate temporar, din cauza atenției oferite de Washington asupra conflictului din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul de Externe de la Kiev. Kremlinul a declarat că pauza este temporară și se va încheia odată ce toate părțile implicate își vor coordona programele de lucru, în special SUA. Totodată, în ciuda embargoului impus de SUA, Rusia a trimis recent două nave cisterne cu combustibil în Cuba, oferind sprijin esențial în contextul crizei energetice severe de pe insulă.

Între timp, dronele rusești au atacat mai multe clădiri rezidențiale din portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, provocând incendii și rănind cel puțin trei persoane, au anunțat joi dimineață autoritățile locale, potrivit Reuters. Pe de altă parte, Rusia susține că un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite în urma unui atac ucrainean cu drone asupra Sevastopolului din Crimeea anexată.

UPDATE Directorul CIA, John Ratcliffe, a confirmat că Iranul solicită informații militare de la Rusia și China. Declarațiile vin pe fondul războiului din Orientul Mijlociu și al suspiciunilor privind sprijinul Moscovei pentru Teheran.

UPDATE Unitățile Forțelor de Apărare ale Ucrainei au lansat o campanie de amploare împotriva sistemelor ruse de apărare aeriană. Numărul sistemelor de rachete antiaeriene (SAM) și al stațiilor radar distruse în acest an depășește deja cifrele de anul trecut. Cum și de ce Forțele Armate ale Ucrainei creează o „breșă” în spațiul aerian rus și în teritoriile ocupate?, se întreabă BBC.

UPDATE NATO este îndreptată în principal împotriva Rusiei, iar ambițiile sale continuă să se extindă, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, relatează Xinhua, citând o media de stat rusă.

UPDATE Kremlinul a condamnat joi „intensificarea” loviturilor ucrainene asupra stațiilor de compresoare ale Gazprom care deservesc două conducte majore, afirmând că astfel de incidente amenință infrastructura esențială și rutele energetice internaționale, transmite Reuters.

UPDATE Situația de pe Nistru rămâne una stabilă, iar indicii arată că nivelul de poluanți se menține la norma maximă admisă. Dacă norma de reziduuri nu se va înrăutăți, atunci pentru mâine autoritățile promit reluarea livrărilor de apă către municipiul Bălți și raioanele din jur. Între timp, echipele de specialiști au instalat un al treilea baraj absorbant în Arionești, Dondușeni. În paralel, la stația de tratare a apei de la Cosăuți a început să fie instalat un nou sistem de filtrare cu cărbune activ granulat.  Anume această stație alimentează raioanele Florești, Sîngerei, Soroca și municipiul Bălți. Ambasada Federației Ruse respinge orice acuzație privind implicarea Moscovei în poluarea râului Nistru, calificându-le
drept „nefondate și pripite”.

UPDATE Unul dintre oamenii considerați ani la rând parte din aparatul de propagandă al Kremlinului a lansat un atac frontal la adresa lui Vladimir Putin, într-o ieșire rară și greu de explicat, care a stârnit confuzie și speculații în Rusia. Potrivit The Guardian, avocatul rus Ilia Remeslo, cunoscut pentru pozițiile sale pro-Kremlin, a publicat pe Telegram un mesaj intitulat „Cinci motive pentru care am încetat să-l susțin pe Vladimir Putin”, adresat celor aproximativ 90.000 de urmăritori ai săi, scrie Spotmedia.

UPDATE Moldova se aliniază sancțiunilor Uniunii Europene și impune restricții împotriva mai multor personalități din Rusia, inclusiv jurnaliști și artiști. Printre cei vizați se numără Ekaterina Andreeva, Dmitri Guberniev, Pavel Zarubin și Maria Sittel de la televiziune, dar și cântărețul Roman Ciumakov și dansatorul de balet Serghei Polunin. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial din 17 martie 2026, „având în vedere activitățile destabilizatoare ale Rusiei”.

UPDATE Forțele de submarine purtătoare de rachete strategice, una din componentele triadei nucleare ale Rusiei, se află în stare de alertă maximă de luptă, a declarat joi comandantul flotei ruse, amiralul Aleksandr Moiseev, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la crearea flotei de submarine a țării, informează EFE și Agerpres.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina organizate sub medierea Statelor Unite au fost suspendate în contextul războiului din Orientul Mijlociu, relatează Meduza. „Grupul trilateral este în pauză”, a declarat Peskov într-un interviu acordat pentru ziarul rus Izvestia. Viceministrul rus de externe Mihail Galuzin a declarat, de asemenea, pentru Izvestia că nu s-a stabilit o dată sau un loc pentru o nouă întâlnire între reprezentanții Rusiei, Statelor Unite și Ucrainei.

UPDATE Administrația Președintelui SUA, Donald Trump, poartă negocieri cu Rusia și Ucraina pentru a obține o pace durabilă, bazată pe garanții de securitate sigure. Acest lucru a fost declarat de Daniel Zimmerman, asistentul ministrului apărării pentru securitate internațională, conform site-ului Casei Albe. Potrivit lui, o astfel de pace trebuie să înceapă cu „o Ucraină puternică și o Europă puternică”. El a subliniat, de asemenea, că aliații trebuie să acționeze urgent pentru a asigura Ucrainei resursele necesare pentru descurajare și apărare. Zimmerman a menționat că Rusia păstrează un potențial militar și industrial semnificativ, precum și voința politică de a purta un război de durată. În mod special, el a evidențiat că Federația Rusă deține cel mai mare arsenal nuclear din lume și continuă să dezvolte capacități de presiune care pot fi utilizate sub pragul unui conflict nuclear direct. În același timp, SUA rămân fidele NATO, însă consideră că repartizarea sarcinilor între aliați trebuie să fie echilibrată, astfel încât alianța să își mențină forța pe termen lung, scrie Libertatea Cuvântului.

UPDATE După ce s-a lăudat în nenumărate rânduri că va opri războiul din Ucraina în doar „24 de ore”, Donald Trump a înregistrat un eșec dureros în discuțiile cu Putin, fără să obțină niciun rezultat concret. Acum președintele american vine cu o idee nouă în negocierile cu Putin, vrând un acord de pace în Ucraina, o apropiere a relațiilor dintre Washington și Moscova, dar și o rupere a parteneriatului de fier dintre Rusia și China.Cu toate astea, experții spun că există destule șanse ca Vladimir Putin să renunțe la „prietenia fără limite” cu Xi Jinping. Administrația Trump consideră că stimularea Rusiei să pună capăt războiului din Ucraina ar putea, în cele din urmă, să schimbe ordinea globală, îndepărtându-se de China, scrie ziare.com.

UPDATE Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, continuă să cosmetizeze realitatea de pe frontul din Ucraina, prezentând succese tactice minore drept progrese majore și alimentând impresia că linia frontului este pe punctul de a ceda.Aceasta este concluzia unei analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), care arată că afirmațiile oficialului rus sunt frecvent exagerate sau chiar contrazise de datele din teren. 

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avea de gând să-i arate președintelui american Donald Trump un sistem de monitorizare în timp real a câmpului de luptă pe o tabletă în timpul Conferinței de Securitate de la München și să-i ofere accesul la această aplicație, dar Trump nu a participat la eveniment, scrie Kyiv Post, citând un raport.

UPDATE Se așteaptă ca liderii Uniunii Europene să exercite joi presiuni puternice asupra prim-ministrului ungar Viktor Orban pentru a-l determina să ridice blocajul impus asupra unui împrumut vital al UE în valoare de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei. Liderii UE au aprobat împrumutul în decembrie, dar Orban – care a menținut relații cordiale cu Rusia și s-a ciocnit în repetate rânduri cu Volodimir Zelenski – a blocat punerea sa în aplicare în februarie, invocând o dispută privind o conductă avariată de război, scrie Reuters citat de Mediafax.

UPDATE Președintele României, Nicușor Dan, efectuează joi o vizită oficială la Bruxelles, unde se întâlnește cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea regională și sprijinul Alianței pentru România. Agenda include și participarea la Consiliul European și Summitul Euro, unde liderii UE vor aborda teme precum sprijinul pentru Ucraina, securitatea europeană și competitivitatea economică. Totodată, va reaminti necesitatea consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, vizați de acțiunile hibride ale Rusiei.

UPDATE Președintele Vladimir Putin a încetat să mai apară la Kremlin după ce SUA și Israelul au eliminat conducerea iraniană, anunță Nexta. Practic, evenimentele publice de la Kremlin au dispărut din programul oficial. Sursa menționată susține că ultima apariție publică a lui Putin a avut loc în urmă cu nouă zile. După aceea, întâlnirile au avut loc doar prin legătură video și telefonică. Acest lucru a alimentat speculațiile, mai ales că nu este prima dată când poziția președintelui rus este ținută secretă. Unele zvonuri citate de Nexta susțin că Putin s-a simțit amenințat după lichidarea de la distanța a principalilor lideri iranieni. Întreruperile în furnizarea de internet din Moscova ar putea avea legătură cu încercarea Kremlinului de a-l ascunde pe Putin.

UPDATE Lituania a impus interdicții de intrare pe teritoriul său pentru 268 de ruşi care au luptat pe front în războiul lansat de Moscova contra Ucrainei în februarie 2022, informează miercuri DPA, conform Agerpres.

UPDATE Dronele rusești au lovit mai multe blocuri de locuințe în portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, provocând incendii și rănind cel puțin trei persoane, au declarat joi, 19 martie, autoritățile locale. „Au fost înregistrate pagube la două blocuri de locuințe înalte, la o altă clădire de locuințe din centrul istoric al orașului, precum și la locuințe private”, a scris pe Telegram Serhii Lîsak, șeful administrației militare a orașului.„Au izbucnit incendii, dar au fost repede stinse”, a adăugat el. Trei persoane au fost rănite, dintre care două sunt internate în spital, a mai spus Lîsak. Imaginile postate pe canalele neoficiale de Telegram arătau apartamente în flăcări la etajele superioare ale blocurilor de locuințe. Un site menționează că fragmente de drone au căzut și în centrul orașului. 

UPDATE În orașul Liov din vest, lângă granița cu Polonia, drone rusești au atacat sediul local al serviciului de securitate SBU, provocând pagube grave, a declarat guvernatorul regional Maksîm Kozîțki pe Telegram. Fragmente de drone au căzut, de asemenea, în oraș, a spus el. Și mai la nord, în regiunea Volîn, dronele rusești au atacat o instalație energetică, a declarat guvernatorul regional, lăsând fără energie electrică aproximativ 30.000 de gospodării. 

UPDATE Ucraina a atacat Moscova cu drone pentru a patra zi consecutiv. Fostul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu, trage un semnal de alarmă afirmând că ”nicio regiune nu se poate simți în siguranță”. De asemenea, un atac cu drone ucrainene asupra unor clădiri din orașul Krasnodar, în sudul Rusiei, s-a soldat cu un mort.

UPDATE Forțele ucrainene ar fi lansat un atac cu drone asupra orașului Sevastopol din Crimeea ocupată în noaptea de 19 martie, au relatat canalele media rusești Telegram, citând relatări ale locuitorilor, notează Kyiv Independent. Explozii s-au auzit în centrul orașului, locuitorii raportând că o clădire care găzduiește Regimentul 3 de Apărare Aeriană Radiotehnică al armatei ruse a fost vizată.

UPDATE Un nou episod violent al conflictului dintre Rusia și Ucraina a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, când orașul Sevastopol, din Crimeea, anexat ilegal de Rusia încă din 2014, a fost ținta unui atac cu drone atribuit forțelor ucrainene. Potrivit autorităților ruse, bilanțul este unul tragic: un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma loviturilor, potrivit Kiev Independent.com.

/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.