Procurorul general Ion Munteanu a sesizat Curtea Constituțională, solicitând examinarea constituționalității unor modificări aduse Legii amnistiei. Potrivit acestuia, schimbările efectuate pot afecta grav siguranța publică și principiile statului de drept.
Sesizarea vizează, în special, eliminarea condiției privind lipsa riscului de recidivă pentru condamnații la detențiune pe viață, în vederea comutării pedepsei la 30 de ani de închisoare.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, această modificare poate pune în pericol siguranța publică și contravine principiilor constituționale ale statului de drept, protecției vieții și integrității persoanelor.
Sesizarea atrage atenția și asupra unor vicii de procedură în procesul legislativ: „amendamentele contestate au fost introduse în proiecte de legi cu obiect complet diferit, în faza celei de-a doua lecturi, fără dezbateri publice și avizele necesare, fapt care afectează principiile transparenței, legalității și securității juridice”.
Prin urmare, procurorul general cere Curții Constituționale suspendarea aplicării dispozițiilor contestate până la examinarea în fond a cauzei și constatarea neconstituționalității prevederilor menționate.
TV8.md amintește că în urma scandalului legat de aplicarea Legii amnistiei, șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) Anatolie Falca, a demisionat. Interimatul este asigurat acum de Alexandru Adam.
Totodată, deputata Olesea Stamate a fost exclusă din PAS pe 4 aprilie, după ce modificările legislative pe care le-a promovat au dus la eliberarea unor persoane condamnate pe viață. Aceasta susține că a acționat legal și că are „sufletul împăcat”.
În aceeași zi, Parlamentul a modificat Legea amnistiei: persoanele condamnate pe viață nu vor mai putea fi eliberate înainte de 30 de ani și nu vor mai putea beneficia simultan de comutarea pedepsei și de eliberare condiționată.
Acum două săptămâni, interlopul Alexandru Sinigur, condamnat acum 19 ani la detenție pe viață, a fost eliberat din penitenciar. Acest lucru a fost posibil după ce în 2023, avocatul a reușit să obțină reducerea pedepsei până la 30 de ani, în baza unor modificări legislative elaborate un an mai devreme, ca mai apoi să se plângă în instanță pe condițiile inumane din penitenciar și să fie eliberat de după gratii. Administrația Națională a Penitenciarelor a contestat decizia, iar Curtea de Apel Nord a admis recursul și a respins cererea de eliberare a lui Sinigur.